În municipiul Bacău s-ar putea construi un campus pentru învățământ dual, situat în zona actualului liceu Henri Coandă. Investiția ar urma să fie de 130 de milioane de lei, fonduri PNRR, și mai are nevoie de sprijin guvernamental, alocarea fondurilor fiind la concurență cu proiecte similare din Iași și Suceava.
„Am aprobat în şedința de astăzi a Consiliului Județean depunerea de către Consorțiul Regional pentru Învățământ Dual și Dezvoltare Durabilă Bacău, în care Consiliul Județean este parte, a proiectului privind finanțarea unui campus integrat pentru învățământ dual în municipiul Bacău. Aplicația noastră vizează atragerea unei finanțări semnificative prin Componenta 15 – Educație din PNRR”, a anunțat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.
„Tehnic și teoretic, proiectul depus de Consorțiu ar trebui să obțină punctajul cel mai mare. Contextul industrial și antreprenorial demonstrează că, în competiția cu județele Iași și Suceava, Bacăul trebuie să fie una din cele două locații din Moldova, în care vor fi dezvoltate astfel de campusuri.
După demersurile făcute la Ministerul Educației, alături primarul Lucian Stanciu-Viziteu, am obținut avizul de constituire al Consorţiului de educație pentru dezvoltare durabilă, pe care l-am conceput ca o platformă de dialog și colaborare între principalii actori implicați în educație, economie și administrația locală.
Sper ca și colegii de coaliție liberali să sprijine acest proiect la ministerul de resort, portofoliu pe care îl conduc, ținând cont de importanța strategică a acestei aplicații, care o diferențiază net de încercările depuse de ceilalți aplicanți!
- Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău
Tot ieri, Consiliul Local Bacău a aprobat participarea la proiect.
Campusul dual, pentru care s-au asociat Consiliul Județean, Consiliul Local Bacău, Aerostar, Universitatea Bacău și Sudometal, va asigura pregătirea profesională a elevilor și studenților. Dacă va primi finanțare, va trebui construit până la finalul anului 2025.
Ardei a zis
D-le Ivancea, fa mai intai curatenie in CJ. Schema este supraincarcata, multi primesc bani degeaba si multi au salarii prea mari pentru ceea ce presteaza.
BOGDAN a zis
Nu anul acesta nici la anul deoarece sunt alegeri in 2024!!!
IONUT a zis
Copilul catre tatal lui seara inainte de culcare….
„- …taticule, ce e aia invatament dual ?
– ..nu stiu copile, ceva nici strut nici camila..ceva struto-camila..
-..am priceput taticule, asa cum sunt eu cu valentin colegul meu, azi e cu mine maine cu altul.. una spune si alta face….
-…sshhhhh..copile nu intelegi tu acum, taci si dormi linistit si nu mai spune asa ca ti faci dusmani ….
– ..taticule dar poza aia de acolo din satelit seamana cu scoala la care lucreaza mama, daca nu mai e scoala ei unde va pleca….?!!
– ..nu stiu, e posibil sa se mute in alta locatie, nu stie nimeni..numai ei stiu…
– ..taticule dar, dar nu i-au spus?!! au facut noaptea ca hotii ..? cum am vazut la televizor ca schimbau legile si a iesit bataie in strada?
– ..ssshhhh copile nu mai vorbi sa nu te auda cineva, ca nu e bine ce spui..!!
– … taticule pa-stia ii doare undeva de voi, ….si cine?…. nenea ala muta dupa atatia ani de acolo ? unde s a mai pomenit ..nu pare dupa poza un om inteligent si mai mult smecher de cartier…
– ..ssshhh copile taci ca e seful judetului nostru, el spune ceilalti fac… sshhhh.. !!!! dormi linistit , stiu ei ce fac..numai ei …
Conga conga a zis
Corect. Si aia de la primarie in frunte cu brailranul… Nu mai zic. Reformistii glodului din trotuare!!!
Veteranul a zis
Ce inseamna invatamant dual? S-au experimentat atatea modele de invatamant in ultimii 33 de ani, incat s-a ajuns ca actualele generatii de tineri sa fie aproape analfabete. E drept nu toti, dar in cea mai mare parte, da. Lasati dracului invatamantul asa cum era pentru ca rezultatele erau palpabile. Inainte pregateai ingineri, lucratori in diverse domenii si meserii, azi ne laudam cu promotiile de ospatari, bucatari si patiseri. Jenant!PS: Mai lasati-ma cu adaptarea la piata muncii actuale. Piata muncii actuale o largesti prin industrializare, tehnologizare, dezvoltare. La noi piata muncii s-a restrans doar la sectorul serviciilor. Cele mai multe locuri de munca sunt in vanzari, nu in productie. Bune ele si vanzarile, dar o tara nu se dezvolta doar prin vanzarea produselor altora.
Valentin Valentin Lehăduș a zis
👏👏
Conga conga a zis
Eu nu inteleg de ce nu reusesc sa ii pregateasca ppregateassca prin licee tehnologice deja existente sau prin pisiceala.
Conga conga a zis
Să îi pregătească prin postliceală, cu bacul luat!
Conga conga a zis
Da, i-au vrut pe toti la prostionala ca doar acolo nu trebuie examen de 8 clase!!!!!!
Cristea a zis
Pt președintele Consiliului Judetean: investiți în vreo doua parcuri industriale în județ. Vedeți cum au făcut cei din Oradea, Iași.
Ardei originalul a zis
Asa, asa, dle Ivancea, da-i pe toti afara, asa macar va fi o buna scuza cand va fi de justificat pierderea competitiei cu cele 2 orase de top.
Vorba dlui Veteranu, invatamant dual lipsea din Bacau. Tinerii pleaca „invatati dual” la Iasi, Cluj, Bucale si raman acolo sa isi faca o viata.
Cei ramasi in Bacau nu au nevoie de invatamant dual pentru a spala masini.
andrei a zis
la fel si primarul de municipiu care are boala pe copii si elevi…
Cineva a zis
Corect!
Xyz a zis
Pur si simplu iti incanta vederea marele Centru Logistic realizat exact langa Roman. Acusi se transforma in Parc Industrial dupa modelul celui / celor de la Miroslava, Iasi.
Da. La Roman.
La aia care n-au aeroport, n-au autostrada, n-au parcari plutitoare, n-au tren urban.
Si desigur, n-au invatamant dual.
La Roman.
Au in schimb oameni cu planuri de dezvoltare din bruma de bani care le e alocata.
Asta e.
Apropo, ar vrea taranoii aia din Iasi si Suceava sa faca un pic de karting si nu au unde acolo la ei. Noroc ca in intelepciunea lui, Seche a facut ditai investitia strategica spre eterna fala a Bacaului. Ii punem nocturna ?
Idi a zis
Analfabet = Iașiul
Veteranul a zis
?
expertinorice a zis
este si in bacau la iesirea spre bucuresti un centru logistic asemanator S=aprox 12 ha. la roman e a lui lidl la bacau e al lui penny. nu e vreo mare fasaiala! poate pentru roman.
Prof a zis
Dupa revolutie Liceul industrial nr.1 Henry Coanda a fost transformat in liceu teoretic. Acum se doreste transformarea sa in unitate de invatamant profesional pentru Aerostar.
radu a zis
nu, Coanda nu e parte din consortiu
se face o struto camila intre Saligny (5) Karpen ( pttr) CJ si mareata universitate Alecsandri.
Fara posibilitatea de a conditiona angajarea in aerostareste un fas. O sa plece scoliti pe Anglea la mc donalds.
Nu zic ca asta e rau, insa acolo pot pleca si fara scoala…
foVfffg fOO fO fOO noua victima a zis
Exact, minciuna ca vor fi interesati de Aerostar. Vor fi la fel de interesati ca si elevii de la Saligny! Faaaaas!
O victima a zis
Iar la universitate stim cine o conduce… Nu cei cu cele mai multe studii precum cei care conduc facultatile de lanfa parc!!!!!
O victima a zis
Corect! Știm ce buni la carte mai sunt inginerii și cei care îi conduc, inclusiv mai marii șefi ai universității! Ia să le faceți publice foile matricole! Vedem cu ochiul liber in orice eveniment public nivelul lor pseudointelectual !
O victima a zis
Da, s-a transfirmat ca atunci la posibilii falimentari de la Aeristar nu le mai pasa de mosia lor. Acum o vor inapoi. Ca doar nu e in paragina ca Liceul Letea. Rusineeeee, Aeristar! Nu va pasa cat duslocati si bulvetsati! Calcati pe cadavre!!!!!
O victima a zis
Nu isi doresc elevii sa fie tehnici prexum cei din zona, de la Antipa sau Mangeron.
Conga conga a zis
Prin postliceala
O noua victima a zis
Da, pregatiti specialisti prin scoli postliceale. Acum sunt obligati sa aiba bac! Nu distrugeti niste elevi buni de la un liceu teoretic doar ca vi s-a urcat voua la cap chiaburismul!