Luni, 24 mai 2021, va începe a doua etapă a lucrărilor pentru construirea celui de-al doilea tronson al străzii Siretului, una dintre cele două străzi pe care Primăria le face în acest an. Proiectul datează din 2012, iar primul tronson al străzii, cu o lungime de 770 de metri, a fost realizat în anul 2007, când au fost construite sistemul de alimentare cu apă, stația de pompare și canalizarea.
Strada Siretului, aflată în cartierul Şerbăneşti din municipiul Bacău, asigură legătura rutieră şi pietonală cu Calea Romanului, iar prin str. Triumfului cu Calea Bârladului.
Tronsonul din str. Sirertului propus pentru construire are lungimea = 497 m şi lăţimea = 6 m. Din str. Siretului se formează din două căi de acces, cu lăţimi de 3 și 4 m, a căror lungime totală este de 250 m.
Nici acest tronson şi nici căile de acces derivate nu au utilităţi (apă şi canalizare), iar partea carosabilă din balast este într-o stare avansată de degradare.
Se va moderniza acest tronson al străzii Siretului şi a căilor de acces – asfaltare, sistem rutier nou (pentru tronsonul în lungime de 497 m: trotuare pe ambele părţi, cu lăţimea de 1,5 m şi pentru căile de acces în lungime de 250 m: trotuare pe o singură parte, cu lăţimea de 1 m), acces spre curți şi utilităţi aferente (apă şi canalizare) pentru toţi consumatorii. Este necesară şi o staţie de pompare.
Proiectul prevede şi îmbunătăţirea sistemului de iluminat public.
Antreprenorul general – SC Conextrust SA Bacău – va lua toate măsurile ce se impun pentru fluidizarea traficului rutier din zonă, cu ajutorul reprezentanților Politiei Locale, prin instalarea mijloacelor de semnalizare rutieră pentru siguranța pietonilor, autovehiculelor și lucrătorilor.
„Rugăm cetățenii care tranzitează zona și participanții la trafic să se conformeze semnificației indicatoarelor care se vor monta pe amplasamentul obiectivului de investiție. Primăria Municipiului Bacău își cere scuze pentru disconfortul creat pe perioada desfășurării lucrărilor”, se arată într-un comunicat al Primăriei Bacău.
Primăria Bacău nu a dat publicității costurile lucrărilor de pe strada Siretului.
adrian a zis
cine vrea sa vada costurile sa se uite pe SEAP/SICAP; a fost licitatie; castigator Conextrust; se vede anunt atribuire.