Proiectul este cofinanțat din fonduri europene.
Universitatea „“Vasile Alecsandri”, din Bacău, în calitate de beneficiar, a lansat, în parteneriat cu societatea Tangible Corporation, proiectul „Extinderea oportunităților de învățare prin inovare, cercetare și interacțiune cu mediul de afaceri”. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa prioritară 1 „Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere”, Domeniul major de intervenție 1.2 „Calitate în învățământul superior”. Tangible Corporation este o companie integratoare de soluții pentru managementul informației, Gold Partner Microsoft România, Oracle Partner și Motorola Partner.
Obiectivul general al proiectului este creșterea calității în învățământul superior, prin adaptarea programelor de studii pentru specializările marketing, administrarea afacerilor și contabilitate și informatică de gestiune la cerințele pieței muncii. Obiectivele specifice ale acestuia – ne-a spus mangerul de proiect, lect. univ. dr. Oana Ancuța Stângaciu – sunt creșterea nivelului de colaborare între universități, mediul de afaceri și organizații relevante, în baza stabilirii unor acorduri de parteneriat, amendarea curriculei / programelor de învățământ ale studenților și masteranzilor la specializările marketing, administrarea afacerilor și contabilitate și informatică de gestiune, în vederea adaptării la cerințele pieței muncii și extinderea oportunităților de învățare în cadrul unor programe educaționale îmbunătățite, utilizând instrumente inovative TIC, care facilitează transferul de informații, crearea și utilizarea de baze de date.
La conferința de lansare au participat, alături de cei cărora le este adresat proiectul, reprezentanți ai societăților Aerostar, Pambac, BRD Groupe Societe Generale, Raiffeisen Bank, Comat, IATSA, Inter-Tour și ai Direcției județene de Statistică. Despre profilul și experiența în domeniul proiectului ale beneficiarului Universitatea „Vasile Alecsandri”, la conferință a vorbit rectorul acesteia, prof. univ. dr. ing. Dr. h. c Valentin Nedeff, iar despre profilul și experiența în domeniul proiectului ale partenerului a făcut aprecieri liderul echipei de acesare de fonduri europene a societății Tangible Corporation, Alina Manea. Decanul Facultății de Științe Economice, prof. univ. dr. ing. Ovidiu Leonard Turcu s-a referit la contextul general al proiectului, iar directorul Departamentului Marketing și Management, prof. univ. dr. Eugenia Harja a făcut observații asupra obiectivului general și a activităților din proiect. De asemenea, directorul Departamentului Contabilitate, Audit și Analiză, Economico-Financiară, prof. univ. dr. Mihai Deju s-a referit la „Grupul țintă și valoarea adăugată a proiectului”, iar la final Alina manea a făcut precizări cu privire la componenta novativă a proiectului.
„Grupul țintă – a spus Oana Ancuța Stângaciu – este constituit din 160 de studenți și masteranzi din Facultatea de Științe Economice,
parte a Universității Vasile Alecsandri, la care se adaugă 15 cadre didactice universitare din aceeași instituție. Studenții și masteranzii vor colabora cu mediul de afaceri și cu centrul de cercetare din Universitate, cu scopul de a elabora proiecte viabile pe teme economice de interes pe piață, acestea din urmă incluzând componente de cercetare-inovare, de progres în privința procesului
educațional.”
Durata de implementare a proiectului este de 18 luni.
Lasă un răspuns