Liberalii băcăuani susțin că proiectul restructurării Poliției Locale Bacău, prin care instituția ar urma să devină o direcție în cadrul Primăriei Bacău, este unul la care PNL lucrează de doi ani de zile. Președintele PNL, Ionel Palăr, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că PSD a aflat cumva de acest proiect și l-a înaintat în Consiliul Local, fără să fie structurat așa cum trebuie.
Proiectul în cauză, așa cum au menționat și consilierii PSD, este un succes la Oradea, unde este primar Ilie Bolojan. „Consilierii PSD încep să dea exemplu de bune practici ale unor organizații liberale. Vreau sa precizez că noi avem în programul nostru de guvernare locală o serie de propuneri, printre care și acest model de bune practici pe care primarul din Oradea îl are, legat de reorganizarea Poliției Locale. Faptul că acest lucru a fost aflat de colegii de la PSD nu ne deranjează, pentru că toate lucrurile bune trebuie să fie știute, însă ne deranjează asocierea pe care au făcut-o dânșii legat de acest model de la Oradea”, a declarat Ionel Palăr.
PNL susține că lucrează de mult la acest proiect și a purtat discuții cu colegii de la Oradea, pentru a găsi cea mai bună metodă de implementare, lucru explicat și de consilierul Daniel Miclăuș în ședința de Consiliu Local, unde liberalii s-au împotrivit proiectului PSD.
„Noi am discutat cu Ilie Bolojan și șefii de departamente din Primăria Oradea. De 2 ani de zile s-a început acest proiect. Municipalitatea băcăuană dacă dorește acest proiect, e nevoie doar să poarte această corespondență cu Oradea”, a explicat liderul PNL Bacău.
În încheiere, Palăr a etichetat drept o parodie opoziția pe care o face PSD față de primarul Cosmin Necula. „Primarul în funcție este cel pe care l-au susținut cu surle și trâmbițe. Au avut majoritate. Băcăuanii să știe că e o parodie această opoziție a PSD la primarul Cosmin Necula”, a conchis Ionel Palăr.
Jjoko a zis
Nu e cam mult 2 ani de lucru la un amărât de proiect de reorganizare a gardienilor publici? Dacă așa greu se mișcă in opoziție, când ar vrea, teoretic, sa demonstreze ca sunt buni, oare cum se mișcă când: “ciocul mic, ca noi suntem la putere”??
Gogu a zis
Practic actuala Politie Locala cu PSDu la putere a ajuns in actuala structura, Bacaul are primar PSD de aproape 4 ani, puteau sa restructureze aceasta capusa oricand. Chiar daca nu si-l mai recunosc ADNul lui e de PSDist, e doar un joc de culise ca nu mai are sanse sa mai prinda un mandat, multa ipocrizie.
Emil a zis
Asta unde a dormit pana acum si s a trezit asa, deodată? Prosti ăștia de la locală ca nu l au amendat cand l au reclamat vecinii!