La începutul săptămînii, Asociația pentru Promovarea Dezvoltării Personale (APDP) din Bacău a marcat finalizarea proiectului de art-terapie “Rază de soare”, finanțat de Fundația pentru Comunitate și MOL România prin Programul pentru Sănătatea Copiilor.
Derulat în perioada noiembrie 2011 – octombrie 2012, proiectul a urmărit și realizat îmbunătățirea calității vieții pentru 15 copii, cu vârsta între 5 și 18 ani, diagnosticați cu diabet zaharat, insulino-dependenți. „Copiii și-au îmbunătățit abilitățile de comunicare, au descoperit resurse ce le pot folosi în depășirea unor momente dificile, și-au făcut noi prieteni, păstrează legătura între ei. Totodată, au descoperit beneficiul sprijinului și colaborării în cadrul grupului, acum au mai multă încredere în forțele proprii și sînt conștienți de calitățile și potențialul personal”, a declarat Carla Popa, managerul proiectului „Rază de soare”.
Momentul festiv a inclus activități recreative cum ar fi pictura pe față, pictarea unor decorațiuni din ceramică, dans, jocuri interactive și un concurs „de frînt limbi” – cuvinte greu de pronunțat. Pe parcursul acestui proiect, inimoșii de la APDP au fost aproape și de părinții copiilor incluși în program, care au primit sfaturi pentru îmbunătățirea comunicării la nivel familial, pentru îmbunătățirea unor comportamente și pentru reducerea disconfortului creat de existența afecțiunii cronice. De reținut că Proiectul a fost un program original care a inițiat o activitate terapeutică „nemedicală” la nivelul municipiului Bacău, unde nu există servicii de reabilitare prin art-terapie pentru copii și tinerii cu dizabilități sau care suferă de boli cronice. (Florentin RADU)
Lasă un răspuns