Cei 11 consilieri ai Partidului Național Liberal au protestat față de modul în care banii județului s-au împărțit către comunități și nu s-au prezentat la ședința Consiliului Județean Bacău, convocată pentru sâmbătă, 23 martie 2019.
Ei l-au desemnat pe Cezar Olteanu să le prezinte punctul de vedere și să formuleze amendamente care să echilibreze situația „anormală” creată de PSD, se afirmă într-un comunicat de presă. „Ca în fiecare an, banii au fost împărțiți nu în funcție de nevoile comunităților, ci pe criterii politice, care au ținut cont de apartenența primarilor la o anumită formațiune”, se mai afirmă în document.
„PSD continuă această politică păguboasă, prin care alocă fondurile către comunități nu în funcție de nevoile acestora, ci în funcție de culoarea carnetului de partid al primarului. Cum se explică altfel că, cei mai puțini bani i-au primit exact primăriile conduse de liberali: Itești, Izvoru Berheciului, Glăvănești. La Gioseni, unde primarul liberal a estimat nevoile comunei la 1.200.000, doar în urma unui amendament s-a reușit obținerea a 100.000 de lei. În acest timp, comunele conduse de primari PSD sunt campioane, și este suficient să amintim comuna Dofteana, care a primit peste 600.000 de lei, adică de 12 opri mai mult decât Izvoru Berheciului. Ceea ce conducerea PSD – ALDE a Consiliul Județean Bacău pare să nu înțeleagă este că lipsa banilor pune în pericol proiectele europene sau cele prin PNDL depuse și câștigate, unde este nevoie de co-finanțare, iar primăriile nu dispun de fonduri. Este o inconștiență care se perpetuează de la un an la altul, o frână în calea dezvoltării locale și un dispreț la adresa oamenilor, care nu au nicio vină că au ales un primar liberal. Și, în plus, este un șantaj la adresa primarilor care nu sunt de la PSD și ALDE, cărora li se induce ideea că, dacă vor migra la PSD, vor avea și bani pentru proiecte”, spune deputatul Ionel Palăr, președintele PNL Bacău.
Pentru că banii de la centru către județe s-au distribuit prin legea bugetului pe anul 2019 în mod egal, liberalii au solicitat, prin vocea lui Cezar Olteanu, ca acest criteriu să fie aplicat și local, de la județe, către unitățile administrativ-teritoriale. Un lucru care nu s-a întâmplat și care a dus la apariția unor mari nemulțumiri în rândul liberalilor.
Din cele 24 de primării din județul Bacău conduse de primari liberali, niciuna nu a primit sumele solicitate și necesare pentru buna funcționare și pentru dezvoltarea comunității, în timp ce primăriile conduse de PSD au fost răsfățate cu fonduri suficiente, mai afirmă PNL Bacău.
Lasă un răspuns