Începând de astăzi, Sindicatul National al Lucrătorilor de Penitenciare, organizație sindicală majoritară reprezentând salariați din sistemul administrației penitenciare si Ministerul Justiției, declanșează acțiuni de protest pe termen nedeterminat.
Atât membrii Filialei Bacău a SNLP cât și ceilalți angajați care lucrează în cadrul Penitenciarului Bacău, începând de azi vor refuza efectuarea muncii suplimentare, lucru care în maxim 10 zile va genera blocarea întregului sistem penitenciar, întrucât funcționarea acestui sistem depinde de efectuarea muncii suplimentare pe fondul lipsei acute de personal, se arată într-un comunicat de presă.
Ulterior, pe lângă mitingurile organizate în fața MMFPSJS,Ministerului Justiției ori a Administrației Naționale a Penitenciarelor, vor fi organizate mitinguri de protest și în fața penitenciarelor, în speță în fața Penitenciarului Bacău, la o dată care vă va fi comunicată ulterior.
Printre revendicările angajaților din Penitenciare se numără majorarea salariilor cu 15% similar institutiilor din cadrul familiei ocupationale aparare natională, renuntarea la modificarea Legii nr 223/2015 privind pensiile militare de stat, deblocarea si finantarea posturilor vacante din sistemul penitenciar astfel incat sa se asigure un minim de 14.000 de posturi ocupate la finalul anului 2017, îmbunătățirea condițiilor de muncă, etc.
Lasă un răspuns