Protestul anunțat pentru 15 martie 2019, când mai multe companii își vor sista activitatea, nu a rămas fără ecou în rândul liderilor PSD Bacău.
Deputatul Lucian Șova, fost ministru al Transporturilor, și senatorul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, au declarat azi că inițiativa „România vrea autostrăzi” este salutară.
Fostul ministru Lucian Șova a declarat vineri dimineață că protestul omului de afaceri din Suceava este de apreciat. „Inițiativa este salutară, sunt bucuros că vine să susțină demersurile pe care noi, cei din Bacău, le facem de câțiva ani pentru construirea de autostrăzi în Moldova. Prin această acțiune civică, se pune o presiune pozitivă pe administrație”, a declarat deputatul PSD Bacău.
În opinia lui Șova, este semnificativ că, din punct de vedere civic, România este îndemnată să se oprească 15 minute. „În contrapondere, eu îndemn administrația ca, în acele 15 minute de pe 15 martie, să muncească de două ori mai mult”, a mai spus Șova.
Senatorul Dragoș Benea, liderul PSD Bacău, a apreciat că protestul este „un urlet de disperare al Moldovei față de izolarea la care a fost condamnată”.
Antreprenorul Ștefan Mandachi, din Suceava, va sista pe 15 martie activitatea la compania sa și va inaugura „primul metru de autostradă”, construit din resurse proprii, ca o reacție la dezinteresul autorităților față de dezvoltarea infrastructurii rutiere.
Deputatul Lucian Șova a declarat că îl va invita pe omul de afaceri pe primii kilometri de autostradă din Moldova, care se vor construi în Bacău.
Primul Km de autostrada din Bacau a zis
In prezent ma aflu la Maternitatea din Bacau, unde urmeaza sa ma nasc intr-un pat nerestructurat!
Vasi a zis
Câtă ipocrizie.
Tanar muncitor a zis
15 martie cade intr-o vineri. Si vinerea la stat se lucreaza pana la ora 12. Cine din administratie sa munceasca dublu in alea 15 min ?
adrian a zis
doar stand degeaba pot sa stea „dublu”! altceva „dublu” nu pot.
apolitic a zis
Exemplu concret de ,,DEMAGOGIE COMUNISTA”,exprimata din ,, traire democratica!”a reprezentantilor( ALESI)din vremurile de astazi. Halal generatie, vai de capul vostru romani!
ps.-in data de 15 martie,ora 15,00, in sistem public, TOATA ,,lumea”, daca nu doarme , oricum nu pot ,,lucra dublu”!
Emilian Stan a zis
Domnul ăsta habar nu are ce înseamnă cuvântul „salutar”. Pune mâna pe carte înainte de a glăsui.
Georgeta P. a zis
Ce urlet, dom’le? Nu ați condus voi Moldova de 30de ani? Pe cine mai prostiți?!?
Ștefan a zis
Mie greață…?
Alex a zis
Ia o cratima, ca sa-ti treaca!
Maxx a zis
Ati punctat cu imaginea lui Benea. Eu nu inteleg: e la PSD dar voi il scoateti in evidenta desi e praf.