• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Uncategorized / Prunea poate aduce creșterea valorică a lotului

Prunea poate aduce creșterea valorică a lotului

Ziarul de Bacau 25 iulie 2002 Lasă un comentariu

LikeShare

FCM Bacău pleacă la drum cu un buget de 2 milioane de dolari

■ președintele Gheorghe Chivorchian crede că obiectivul poate fi îndeplinit datorită stabilității financiare a clubului ■ Letea Bacău va deveni echipa a doua a FCM Bacău

Concediul de o săptămînă care tocmai s-a încheiat nu pare să-i fi adus liniștea la care visa președintelui Gheorghe Chivorchian. „Am spus că, așa, vreo patru zile să mă îndepărtez de problemele zilnice. N-am reușit. Tot timpul telefoane în Belgia, să mă ocup de cazare, de masa fotbaliștilor și de multe altele. Am reușit să stau totuși cu soția cîteva zile, dar și atunci am stat tot pe spini, fata cea mică pleacă în Iugoslavia, cu lotul, cea mare are de dat examene la facultate, așa că pînă la urmă numai un concediu reușit nu s-a numit”, spunea ieri președintele băcăuan. Revenind la FCM Bacău, echipă care are planuri mărețe pentru noul sezon, Chivorchian pare mai mult decît optimist. În primul rînd, este mulțumit de faptul că lotul s-a păstrat, mai mult, relațiile de joc și randamentul unor jucători au crescut enorm, în ultimul caz, Chivorchian făcînd referire la Baciu și Codreanu. Cît despre Cătălin Cursaru, fotbalist care astăzi pleacă, mîine rămîne la echipă, Gheorghe Chivorchian declarat: „Fotbalistic, mă bucur pentru că rămîne la FCM Bacău. Ne putem atinge mai ușor obiectivul. Economic, este o situație delicată. Și totuși, aceasta ar putea fi evitată în cazul în care echipa va evolua așa cum ne dorim. Atunci, vom atrage sponori care ar acoperi surplusul de bani ce ne-ar fi necesari pentru a ne achita financiar jucătorilor”.

Chivorchian declară, cu riscul de a fi catalogat drept lipsit de modestie, că „avem un lot cu care ne putem bate pentru primele trei locuri”. Cu alte cuvinte, FCM Bacău țintește chiar titlul.

„Ne putem pregăti în liniște”

Făcînd o comparație cu majoritatea echipelor din campionatul intern, Chivorchian este de părere că FCM Bacău este financiar deasupra multora, ba chiar se poate bate, de la egal la egal, cu elita fotbalului românesc. „Avem o stabilitate economică, ceea ce este un lucru important. Poate cel mai important. Sînt echipe care încearcă să-și rezolve problemele financiare, cum ar fi Timișoara, UTA, Oțelul, Ceahlăul, în timp ce noi ne putem vedea liniștiți de pregătirea jucătorilor”.

Președintele băcăuan mai spune că bugetul clubului pe care-l conduce este de aproximativ două milioane de dolari pentru sezonul care va începe pe 17 august, ceea ce ar da dreptul Bacăului să viseze la îndeplinirea obiectivului propus.

Asociere pentru 3 ani între FCM și Letea

FCM Bacău și Letea Bacău au făcut o asociere pentru 3 ani, conform statutului federației. În cazul în care va apărea FCM 2 Bacău, atunci bugetul ar trebui mărit cu aproximativ 100 de mii de dolari. „Contractele, salariile, o parte din prime și alte cheltuieli le vom putea acoperi”, spune Chivorchian, care crede că nu vor fi probleme financiare în cazul în care echipa va avea rezultate.

După ce se va întoarce din Belgia, Țiți Dumitriu va opri definitiv la FCM Bacău 12 fotbaliști, iar ceilalți vor avea drept de joc și la Letea Bacău, de fapt, satelitul prim-divizionarei. În total, la cele două echipe vor figura 40 de fotbaliști, cei mai buni avînd șansa să apară în nocturna stadionului „Dumitru Sechelariu”.

„Contractul lui Prunea este mult sub 75 de mii de dolari”

Gheorghe Chivorchian este nemulțumit de suma de transfer care s-a vehiculat în presă pentru achiziționarea portarului Florin Prunea. „Este fals ceea ce s-a scris. Prunea nu a luat 75 de mii de dolari. Contractul său este mult mai mic”. Președintele băcăuan a spus despre contractul lui Prunea că este împărțit în trei compartimente, printre care este specificată și clauza de îndeplinire a obiectivului, adică participarea în cupele europene. „Chiar și prin îndeplinirea obiectivului, contractul său nu atinge suma de 75 de mii de dolari”, ne-a declarat Chivorchian. În altă ordine de idei, Gheorghe Chivorchian este entuziasmat de venirea lui Prunea la Bacău. „Marile cluburi aduc 2-3 jucători cu nume din două motive. În primul rînd pentru valoarea acestora, dar și pentru a-i ajuta pe ceilalți fotbaliști și, totodată, clubul, să-și îndeplinească obiectivul. Prin experiența și maturitatea lui, Prunea ne poate ajuta la cîștigarea jocurilor și la creșterea valorică a lotului. Toți vor avea de cîștigat prin venirea lui la FCM Bacău”, a încheiat Chivorchian. (Cristian BLĂNUȚĂ)

LikeShare

Din categoria: Uncategorized

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Bărbat bănuit de furturi din locuințe, identificat și reținut de polițiști. A spart și locuința unei femei de 67 de ani

Buhuși: Percheziții domiciliare la hoți de lemne. Ei au furat și camerele de supraveghere din zona pădurii Ciolpani

VIDEO: Sponsorizări și donații de peste 67.000 de euro la Gala FSC. Vezi cine sunt laureații celei de a XXII-a ediții

Mii de români sunt așteptați la Noaptea Muzeelor 2025

Anunț de mediu

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • fairy la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • Adrian la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • SEPTEP la Foto: Zeci de băcăuani s-au mobilizat pentru Nicușor Dan în centrul orașului, în penultima zi de campanie
  • Arian la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • Diana la Foto: Zeci de băcăuani s-au mobilizat pentru Nicușor Dan în centrul orașului, în penultima zi de campanie

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău