PSD Bacău solicită Prefecturii și ISJ Bacău să închidă școlile din municipiu și din celelalte „aglomerări urbane” din județ. Social-democrații sunt de părere că sunt multe unități de învățământ unde numărul elevilor depășește 1000 și reprezintă un pericol.
Cerem, oficial, Prefecturii Bacău și Inspectoratului Școlar Județean Bacău să solicite ministerelor de resort întreruperea cursurilor în unitățile școlare din Municipiul Bacău și din celelalte aglomerări urbane din județ. Există numeroase școli, licee și colegii unde numărul elevilor trece de 1000, la care se adaugă corpul didactic aferent.
În contextul restricțiilor impuse pe fondul epidemiei de coronavirus și având în vedere riscurile la care sunt expuși copiii, apreciem că întreruperea cursurilor pe o perioadă determinată este o măsură preventivă binevenită.
Autoritățile publice menționate pot, după caz, extinde la nivelul întregului județ măsura întreruperii cursurilor școlare.
Considerăm, de asemenea, că rolul autorităților locale și centrale trebuie să fie unul proactiv în problema coronavirus, iar Guvernul PNL are obligația de a urma agenda cetățenilor și a interesului public general, nu propria agendă politicianistă.
Moisă a zis
Da voi vă gândiți și cu cine vor sta copiii acasa în perioada închiderii școlilor?
Julien a zis
Ma doare-n cursul noptii cu cine vor sta copiii dumitale, Japonia si Italia si-au inchis toate scolile, la fel inca 11 tari din lume care nu au fost afectate in mod brutal de acest virus. Daca copii dumitale sunt obligati sa stea acasa pentru ca un coleg de-al lor este depistat pozitiv, cine o sa stea cu ei ?! De ce sa imi expun copilul, cand unii colegi nu au cine sta ?! Ia te uita ce tupeu. Ia-ti concediu medical, ia-ti concediu de odihna, nu e problema mea. E o situatie deosebita, iar daca nu luam cele mai severe masuri preventive, o sa ajungem mai rau ca italienii, care au paza militarizata peste tot, ca tocmai ce am urmarit un stream live din Gara Milano, sa vezi acolo cum e. Pe cat punem pariu ca peste o saptamana o sa avem granite inchise total in Europa ? Tu ai vazut ce se intampla acum in Spania, Germania si Franta ? Ai constatat cresterea exponentiala a celor infectati nu numai in Italia ?
Virus a zis
Și dacă se îmbolnăvesc și stau acasă în carantina?????
NV1 a zis
In maxim doua saptamani cu siguranta vor fi inchise si scolile si vezi cam tot ce e in Lombardia . Va urma …oare cat de pregatiti suntem ?!
Pensionar din zona Tic-Tac a zis
Fireste ca psd va solicita dintotdeauna intreruperea oricaror forme de studii, pe principiu ca in viata si carierara poti reusi si fara astea…sa ne traiasca toate doamnele directori de institutii publice, ca tot a fost 8 martie!
Legionarul a zis
Ești p…t!