PSD Bacău a oficializat, vineri, despărțirea de Ștefan Șilochi și l-a exclus din partid pe primarul orașului Târgu Ocna. Măsura s-a decis la Conferința Județeană Extraordinară, care a luat și alte decizii organizatorice și a aprobat lista delegaților pentru Congresul PSD.
PSD Bacău va trimite la congres 138 de delegați, însă mandatul acestora nu a fost încă stabilit, deoarece nu s-a terminat perioada de înscriere a candidaților pe cele trei funcții de conducere la nivel național, a precizat europarlamentarul ales Dragoș Benea, președintele organizației județene și vicepreședinte național.
S-au ocupat 4 funcții de conducere
De asemenea, au fost aleși și validați patru membri pe tot atâtea funcții. Noul președinte executiv al PSD este deputatul Lucian Șova, fost ministru al Transporturilor, secretar executiv – deputatul Ionel Floroiu, vicepreședinte – deputatul Costel Dunava, secretar – Silviu Pravăț, vicepreședinte al Consiliului Județean. De asemenea, un loc de vicepreședinte PSD va fi ocupat cel mai târziu în septembrie prin decizie a Biroului Permanent Județean.
„Este o operațiune de strângere a rândurilor după examenul electoral din luna mai”, a precizat Dragoș Benea, președintele organizației județene PSD. Tot el a precizat că locul senatoarei Carmen Dima în Consiliul Județean Bacău va fi luat de Ionuț Andrieș.
„Se termină centura Bacăului înaintea drumului spre Salină!”
Ștefan Șilochi, primarul din Târgu Ocna, nu mai este membru al PSD. Legăturile sale cu partidul s-au pierdut de cel puțin un an, însă acum a fost oficializată excluderea.
„Chiar dacă nu trecem printr-un moment prea fericit, nu putem să nu luăm măsurile care se impun. Nu poți să explici neasfaltarea drumului de la Salină aruncând vina pe Consiliul Județean. Decizia de excludere are resorturi morale, politice și administrative”, a anunțat președintele Dragoș Benea.
Cei circa 800 de metri de drum până la intrarea în Salina Târgu Ocna au rămas și în 2019 neasfaltați, deși Primăria din localitate are asigurată finanțarea din 2015, prin PNDL 1. Același „succes” l-au avut și alte proiecte pentru care există finanțare, o bază de tratament și Colegiul „Costache Negri”.
Deputata Theodora Șotcan a precizat că recent Corpul de Control al viceprim-ministrului Vasile Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a verificat motivele pentru care Primăria Târgu Ocna refuză de câțiva ani să asfalteze drumul de acces la Salina Târgu Ocna. „Au ridicat toate actele din Primăria Târgu Ocna, urmează să se întocmească un raport care va indica dacă se reziliază contractul de finanțare prin PNDL 1”, a declarat Șotcan.
Parlamentarul a menționat întârzierile mari și în modernizarea Colegiului „Costache Negri”, pentru care, la 15 luni de la semnarea contractului, proiectul nu a depășit faza licitației de execuție.
Inactivitatea primarului din Târgu Ocna a fost sintetizată, în final, de Dragoș Benea: „Se termină centura Bacăului înaintea drumului spre Salină!”.
Lasă un răspuns