Singurul pugilist român calificat la Olimpiada de la Rio, Mihai Nistor, explică pentru gsp.ro momentele delicate care l-au determinat să abandoneze pregătirea alături de Relu Auraș, la Bacău.
„De la mijlocul lunii februarie mă antrenez la București cu maestrul Vali Vrânceanu și-mi merge bine după accidentare. E drumul corect pentru Rio, unde vom face împreună un parcurs frumos. Sunt convins că am luat decizia corectă atunci când am întrerupt relațiile cu Auraș, pentru că nu mai avem cum colabora cu un om care lucrează numai cu minciuni și promisiuni fără suport”, spune boxerul originar din județul Iași, citat de gsp.ro.
„Nu dețineam card de sănătate și nu erau achitate nici contribuțiile de sănătate!”
Nistor explică apoi divorțul de fostul său tehnician, oferind detalii de culise: „De vreo trei ani mă tot duce cu vorba că vom găsi o soluție pentru a trece examenul de Bacalaureat. Am stat numai în sală, n-am avut timp de învățat, dar îmi doresc să fac acest pas cu școala pe bune, fără favoruri deosebite. Speram însă să am și un pic de sprijin din acest punct de vedere. Apoi, nu mi-a făcut carte de muncă la Bacău și nici n-am avut plătite dările către stat. Înainte de a pleca la Mondialul de la Doha, la sfârșitul anului trecut, când am avut niște probleme la ochi după meciul pentru titlul AIBA cu Pfeifer, am mers împreună la Spitalul Municipal din București pentru un control. Au vrut să mă interneze când m-au văzut, dar nu s-a putut face nimic pentru că nu dețineam card de sănătate și nu erau achitate nici contribuțiile de sănătate!”.
”Eu mi-am rupt oasele, iar Auraș s-a ocupat să culeagă roadele și laurii! Dacă m-aș lăsa azi de box, aș fi într-o situație-limită financiar și social!”, a mai spus boxerul.
„Auraș lua fața doar la meciuri, în colțul ringului”
Nistor aduce în discuție și sistemul de lucru cu Auraș: „Ca să știe toată lumea, adevărul e că, la palmare, la antrenamentele zilnice, alea care înseamnă greul de zi cu zi, am lucrat aproape mereu cu Ablalim Ferodin. Auraș lua fața doar la meciuri, în colțul ringului. Iar cu el am început să colaborez abia prin 2013, când a simțit că Nistor are potențial și poate deveni un personaj numai bun de stors.
Înainte, m-am pregătit la Bacău cu Nicolae Cara. Așadar, Nistor nu e produsul și descoperirea lui Relu Auraș, cum îi place să se laude și cum a făcut și cu alți boxeri, precum Dorel Simion sau Dăncuță. De fapt, Auraș a vrut să mă transforme doar într-un sclav pe plantație, să profite la maximum de pe urma muncii mele, fără să-l intereseze drepturile, planurile de viață și speranțele lui Nistor în ring și în afara lui”.
Citiți interviul integral în gsp.ro.
În anii 90, Relu Auraș a fost acuzat de sportivii naționalei de box că profită material de ei. În urma acuzațiilor, Auraș a fost îndepărtat din funcție. Ulterior, părțile s-au împăcat, iar scandalul a fost stins fără ca acuzațiile să fie dovedite.
Gigi a zis
Vedem ca totul a fost doar un circ ieftin , pardon scump . Chiar incepusem sa visam la o medalie olimpica 🙁
ionut a zis
Bai nesimtitule dac esti bun da cu pumnul pana devii campion mondial. ce tot te vaicaresti atat. fara un antrenor care sa va slefuiasca santeti ZERO.
Te plangi ca ti-ai rupt oasele. RUSINE Apucate de crosetat, impletit ciorapi lasa boxul pentru sportivi adevarati.