Consumi, sau nu, trebuie să plătești! Prin această obligație, prevăzută în Regulamentul privind stabilirea consumului de agent termic, supus ieri dezbaterii și aprobării Consiliului Local, Primăria Bacău ne bagă din nou mîinile în buzunare. Apometrele devin, astfel, o investiție inutilă, fiecare persoană urmînd să fie taxată cu cel puțin un metru cub de apă caldă pe lună, indiferent de ce arată ceasul. În acest fel, bugetul familial va trebui să suporte o cheltuială nejustificată. Considerați legală o asemenea măsură, de a hotărî alții ce, cît și cum cheltuiți?
Carmen Axinoiu, 35 de ani, asistent personal: „Nu este corect. Ba chiar mi se pare o aberație. Nu e normal să se impună acest regulament atîta timp cît lumea a făcut investiții pentru aceste apometre”.
Iuliana Cosma, 35 de ani, vînzătoare: „Da’ de ce să plătesc? Nu este normal. Ceea ce vor să facă este hoție pe față. Dar poate noi vrem să facem economie și facem baie toți membrii familiei, adică patru, în aceeași cadă cu apă. Cum să mă oblige să plătesc cît vor ei? Numai la noi, în Bacău, este o așa mîrșăvie. Numai la noi se plătește așa de mult la impozitul pe locuințe”.
Vasilica Albu, 52 de ani, tîmplar: „Pe mine nu mă afectează acest Regulament dat de primărie pentru că am montată centrală de apartament și nu depind de apa lor caldă. Însă nu înțeleg de ce să plătească omul ce nu consumă? Chiar nu e normal. De fapt, în România orice e posibil”.
Daniel Stan, 24 de ani, electrician: „Alt bir în plus. Iar în România, cît de multe! Să vă spun totuși ceva: eu nu sînt băcăuan, sînt din Tîrgoviște, m-am căsătorit recent și m-am mutat în Bacău. Am făcut comparație la toate cu orașul meu natal – la prețuri mă refer – și toate sînt aproape duble. De la pîine, la prețurile apartamentelor și pînă la impozitul pe locuințe, toate sînt aproape încă o dată aici. Este foarte greu să trăiești în Bacău”.
A consemnat Geanina ISTRATE
Lasă un răspuns