Băcăuanii care nu își vor plăti la timp facturile la căldura furnizată de CET vor trebui să suporte penalități de întîrziere, de 0,07 la sută aplicat la sumele restante. Prin această măsură se urmăresc disciplinarea beneficiarelor de agent termic, recuperarea restanțelor și protejarea celor corecți. Este justificată o asemenea sancțiune pecuniară împotriva rău-platnicilor? Iată ce cred băcăuanii în acest sens.
Minuța Hanu, 69 de ani, pensionară: „Vă spun sincer că n-am nici o datorie la întreținere, sînt mereu la zi cu plata, chiar dacă trăiesc dintr-o pensie de 1.100.000 de lei. Mă las de cele mai multe ori pe mine pentru a nu avea datorii, și mai ales să mai plătesc și penalități”.
Neculai Năstase, 29 de ani, constructor: „Da, sînt de acord cu această măsură, poate în acest mod rău-platnicii își vor mai achita din debitele acumulate. Eu nu am datorii la întreținere pentru că ne ținem mereu din scurt, lăsăm altele și plătim datoriile față de stat, chiar dacă avem copii mici și multe alte cheltuieli. Întîi plătesc factura la întreținere, apoi mă gîndesc la altele, și astfel veniturile din casă le-am împărțit: cele ale soției sînt destinate pentru cheltuielile cu copilul, iar ale mele pentru datoriile legate de apartament”.
Elena Ungureanu, 30 de ani, croitor de comandă: „Nu am datorii, mă țin mereu la zi, deși cu greu, dar asta e! N-avem altă alternativă pentru că asta-i prioritatea, deși avem copilul cam bolnăvior și trebuie să cheltuim foarte mult și pe medicamente”.
Valentin Apostol, 25 de ani, constructor: „Sînt la zi, deși cu greu reușesc acest lucru. Nu sînt de acord cu penalitățile, dar atunci cînd nu voi mai putea achita la zi facturile, mă voi muta la țară. De obicei lăsăm altele pentru a plăti întreținerea și alte datorii impuse de apartament”. (A consemnat Alina Tănăsescu)
Lasă un răspuns