Orașul Bacău se confruntă cu o criză acută de locuințe. Administrația locală are mii de cereri de la cetățeni pentru apartamente, pe care nu le poate onora din cauza lipsei acestora. Este o adevărată criză de locuințe, iar mai marii primăriei au decis să construiască deasupra blocurilor existente mansarde. Unele voci au spus deja că proiectul este o utopie, fiindcă e greu de realizat. E vorba de rezistența clădirilor nou ridicate, de rezistența blocurilor și de multe alte aspecte de ordin legal și tehnic. Dumneavoastră ce credeți: poate fi aceasta soluția pentru a asigura spații de locuit băcăuanilor, în special celor foarte săraci ori tineri și cu copii? Iată ce cred cei pe care i-am chestionat în acest subiect:
Irina Mutică, 34 de ani, menajeră: „Nu cred că aceste mansarde ar rezolva problema crizei de locuințe din Bacău. După părerea mea, dacă s-ar vrea, ar trebui să se construiască blocuri, pentru că sînt destule terenuri libere în oraș. Eu, personal, nu aș sta într-o astfel de locuință”.
Ionuț Buhosu, 22 de ani, student: „Este o soluție, dar cred că trebuie gîndit foarte bine acest proiect. S-ar putea, totuși, găsi fonduri și să se construiască blocuri de locuințe, sau chiar case, în afara orașului și astfel s-ar extinde și Bacăul. Totuși, dacă stăm bine și ne gîndim, acele mansarde nu știm cît de aspectuoase ar fi. S-ar putea să afecteze imaginea orașului. Uitați-vă la șarpantele construite. Sînt care mai de care mai urîte”.
Anonimă, 29 de ani, secretară: „Nu știu dacă este o soluție bună, pentru că și aceste așa-zise locuințe se vor ridica la un anumit preț și nu cred că vin în ajutorul tinerilor. Depinde de proiect. Toate ar trebui să fie la fel”.
Raluca Mocanu, 28 de ani, operator PC: „Din punctul meu de vedere, este cea mai mare prostie. Dacă aș locui la ultimul etaj nu mi-ar conveni să vină cineva și să construiască deasupra apartamentului meu un altul, bătîndu-mă la cap toată ziua. În plus, nu știu cît sînt de rezistente blocurile, sau dacă permit construirea unui etaj în plus. Și așa sînt blocuri care stau să se dărîme”.
A consemnat Geanina ISTRATE
Lasă un răspuns