Magazinele cu îmbrăcăminte la mîna a doua importată din Germania, Italia sau Elveția au invadat piața de haine din oraș. Dacă este această o soluție rezonabilă sau chiar una de compromis, ne răspund concitadinii noștri:
Dana Pal, 34 de ani, vînzător: „În comparație cu produsele care se găsesc pe piața noastră și care au prețuri foarte mari și sînt calitativ proaste, aceste haine din import la second hand au avantajul calității. Eu vînd într-un astfel de magazin și avem toate autorizațiile de care avem nevoie pentru a vinde aceste produse, care sînt destul de căutate și nu numai de cei cu posibilități materiale reduse”.
Tanța Tănase, 44 de ani, muncitor: „Eu cumpăr din magazine cu haine la mîna a doua pentru că nu-mi permit să cumpăr dintr-un magazin obișnuit sau de lux. Dacă aș avea bani poate aș cumpăra. Sînt însă foarte mulțumită de aceste produse, în primul rînd pentru calitatea lor foarte bună, țin mult în comparație cu produsele comercializate pe piața noastră și care sînt importate din Turcia sau China”.
Elena Muscă, 58 de ani, pensionară: „La o pensie de 1,6 milioane de lei nu-mi pot permite să-mi cumpăr haine dintr-un alt magazin, nici nu mai vorbim de magazine de lux. Hainele la mîna a doua sînt bune calitativ și de multe ori sînt ca și noi”.
Elena Anicăi, lucrător comercial, 37 de ani: „Din sărăcie cred eu că se preferă cumpărarea acestor haine, pentru că, dacă am avea suficienți bani, ne-am permite poate să cumpărăm din magazinele de lux care au și prețuri ridicate, dar și calitate. În ultimul timp a mers mai greu vînzarea acestor produse, poate că din cauza concurenței. Acum avem produse aduse din Germania care sînt foarte bune calitativ, asta după ce le-am sortat și noi. Produsele nevîndute le dau patronii la oamenii săraci de pe la țară, fără să le ia însă bani. Am avut produse din America care au fost mult mai bune decît cele din alte țări și care s-au vîndut foarte rapid”.
Alina Ifrim, 54 de ani, pensionară: „Am cumpărat de mai multe ori haine din magazinele de second hand, dar am fost foarte mulțumită de calitatea lor, ca să nu mai vorbim de preț”.
Lasă un răspuns