Doru CIUCESCU
Pe străzile Bacăului pot fi distinse foarte clar două grupuri de autobuze care asigură transportul public: cele din primul tip aparțin unei companii care are legătură cu puterea politică de la vîrful urbei, iar al doilea tip nu are o astfel de legătură. Autobuzele din primul grup emană prosperitate, strălucesc de-ți iau vederea, intră impetuos în stații să ia călători, iar cele din al doilea grup arată că luptă pentru supraviețuire, sînt terne și intră timid în stații ca să ia călătorii care au mai rămas. Este evident că o călătorie cu autobuzele din primul grup este mai scumpă, iar dacă ar dispare și această minimă concurență, ar fi mult mai scumpă.
Tot așa arată și diferența dintre starea financiară a celor care se înfruptă din „ciolanul puterii” și a majorității celor care nu au legătură cu puterea.
Ce înseamnă, de fapt, să beneficiezi de putere? Răspunsul la această întrebare are o mare diversitate de aspecte, dar cel mai relevant mi se pare faptul că puterea dispune de distribuirea banului public, care rezultă din impozitele și taxele impuse populației.
Conform proiectului bugetului pe 2004, banul public, adică valoarea cheltuielilor, se ridică la peste 350.000 miliarde de lei. Din acest „ciolan” de elefant, salariile bugetarilor reprezintă peste 54.167 miliarde de lei. Cheltuielile cu instituțiile puterii de stat sînt următoarele: Camera Deputaților – 1.446 miliarde lei, Senatul – 680 miliarde lei, Administrația Prezidențială – 141 miliarde lei, Curtea Constituțională – 71 miliarde lei, Curtea de Conturi – 766 miliarde lei, Autoritatea Judecătorească – 7.753 miliarde lei, Consiliul Legislativ -43 miliarde lei, Avocatul Poporului – 30 miliarde lei, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – 87 miliarde lei, Consiliul Concurenței – 56 miliarde lei, Consiliul Național al Audiovizualului -72 miliarde lei, Secretariatul General al Guvernului – 1.520 miliarde lei, ministerele și celelalte autorități ale administrației publice locale – 10.665 miliarde lei.
Plecînd de la aceste date, rezultă un prim aspect și anume că salariile bugetarilor, cele mai mari, sînt ale oamenilor puterii.
Un al doilea aspect al puterii este că în București, acolo unde își au sediul instituțiile centrale ale statului, pleacă cea mai mare parte a salariilor mari.
Desigur, și opoziția politică ciugulește din acest „ciolan” în sensul că reprezentanții ei în structurile centrale și locale au salarii mari, dar în măsura algoritmului care a rezultat în urma alegerilor din 2 000.
Dacă privim un alt capitol de cheltuieli al proiectului bugetului pe 2004, și anume cel al subvențiilor, el se ridică la suma de 24 500 miliarde lei. Nu are rost să mai amintesc cum beneficiază, direct sau indirect, clientela puterii sau chiar oamenii puterii de aceste subvenții; mass-media este plină de exemple în acest sens, iar Bacăul nu face excepție.
Un alt aspect al modului cum este administrat banul public îl reprezintă problema amnistiilor fiscale selective, prin care bugetul este lipsit de venituri importante în numele redresării economice și al atragerii unui investitor străin. Nu are rost să mai amărăsc cititorii cu exemple celebre în acest sens, cum este cel al „Rafo” din Onești și atîtea altele în care a fost implicată clientela puterii.
Legat de banul public este și capitolul de cheltuieli privind „servicii șI dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape”, care în proiectul bugetului este de 7.895 miliarde lei. Și la acest capitol clientela puterii nu stă rău de loc, ba chiar a luat crema contractelor.
Cît despre corupția care există în România, șpaga care se plătește pentru a se ajunge la banul public, s-a scris în presa națională și internațională. Corupția crește exponențial cu cît eșalonul puterii este mai sus.
Care sînt „creierele” sau „eminențele cenușii” ale puterii actuale, care se descurcă atît de „bine” cu banul public? Dacă urmărim mass-media, numele vehiculate sînt ale oamenilor din eșaloanele 2 sau 3 ale defunctei administrații comuniste, care distribuiau banul public pe vremea cînd aproape totul era bun al statului, adică al întregului popor și al nimănui. Acești oameni reușeau să-și ridice apartamente în clădiri de tip vilă din salarii de bugetari. Nicolae Ceaușescu, în numele echității socialiste, îi mai rotea, pentru ca acești specialiști ai distribuirii banului public să nu aibă timp să bage mîna pînă la umăr în haznaua întregului popor. A fost una din cauzele pentru care el a fost trădat de eșaloanele inferioare ale puterii în decembrie 1989. Ei aveau viziunea că banul public ar putea fi utilizat mai eficient în folosul lor… În Polonia socialistă, președintele Wojcieh Jaruzelski a făcut greșeala să susțină ca salariul lui să nu fie mai mare decît al unui miner de adîncime, ceea ce a nemulțumit oamenii din eșaloanele 2 sau 3, ale căror salarii erau corespunzător mai mici, astfel că a fost trădat de aceștia la momentul oportun.
Guvernanți corupți au fost și vor fi nu numai la noi, ci și în străinătate. Banul public este o ispită mare, iar distribuirea lui o face puterea în funcție de mentalitatea acesteia. În Franța, primul ministru socialist Pierre Bérégovoy a demisionat și, în ajunul procesului care urma să aibă loc, și-a tras un glonte în tîmplă pentru că a fost implicat într-un scandal de delict de inițiat. În România, miniștrii social-democrați implicați în scandaluri de corupție sînt plimbați cu avionul prezidențial sau li se oferă alte posturi grase în eșaloanele inferioare (!).
După alegerile locale din 6 iunie miza cea mare va fi modul în care se va face distribuirea banului public. Beneficiarii principali ai banului public ar putea fi marea masă a celor care votează sau numai viitoarea putere și clientela ei. De modul cum vom vota va depinde dacă marea masă a populației va arăta ca autobuzele „Mercedes” sau ca autobuzele concurente, cum a fost și pînă acum.
Lasă un răspuns