Către sfîrșitul acestui an, tot românul a putut constata o impresionantă invazie de urături, fraze și vorbe goale ale miniștrilor cabinetului Adrian Năstase. Mare bucurie a mai căzut pe capul nostru cînd l-am auzit pe premier că și în 2002 producția industrială a crescut cu 5%, precum și PIB-ul nostru cel de toate zilele. Numai că…imediat ne-a apucat plînsul, citind în statistici ca în 2003 fiecare român se naște cu o datorie de 4.000 de dolari pe capul lui de locuitor. Cum a reușit el să facă o asemenea datorie încă din embrion, rămîne o mare enigmă. O fi fost maică-sa sucursală de bancă și el o fi împrumutat dolari ca să-și cumpere alții obiecte de lux, să-și facă vile și să-și achiziționeze autoturisme scumpe și secretare blonde cu tupeu mărit. Cu atîtea datorii pe cap, era normal ca 38% din populație să trăiască sub pragul de sărăcie și 11% sub cel de subzistență. Dar, vorba domnului Ion Iliescu, „să ne păstrăm optimismul, să visăm la noi și însemnate realizări”. Bineînțeles că ne păstrăm optimismul, că cine știe dacă nu s-ar putea să ne prindă bine la un moment dat. Cu visatul stăm noi mai prost. Nu știu cum, dar ne-am învășat să evităm visurile nerealizabile. Așteptăm întîi să se realizeze și apoi le putem visa cît poftim.
Nădejdile noastre nu s-au spulberat, însă, auzindu-i pe domnii miniștri Mușetescu și Dan Ioan Popescu cum vestesc prostimea că „în 2003 se pornește cu adevărat marea privatizare” a ceea ce a mai rămas nefurat și urmează a se fura cu mai multă mărinimie. Cînd le văd privirea metafizică și inocența din spatele celor două mari grămezi de moloz ale marei și micii industrii, care nu mai produc PIB, ci datorii, mulți români sînt copleșiți de nostalgii după nea Ceașcă și Sinistra lui, care de la groapă n-au vrut să se mai întoarcă. În zadar încearcă să ne mai ogoiască amarul cei doi miniștri, anunțîndu-ne că „în 2003 vom importa cele mai performante tehnologii” (de montat moțuri la bască), fiindcă sărăcia continuă să se adîncească și să cuprindă mereu alte sectoare ale vieții sociale, ce se prăbușesc precum medicina sub mîna Danielei Bartoș.
Alt ministru, domnul Tănăsescu de la finanțe ne spune că-i „fatal s-o ducem mai întîi rău, ca apoi să trăim mai bine. Trebuie strînsă cureaua ca să putem evita sărăcia”. Vasăzică fatalitatea nu-i sută la sută fatală, dacă depinde de cataramă. Numai să nu fie Cataramă cel de la SAFI că ne-am ars iar la buzunare. La atîta abundență de vorbe, puteau lipsi cele ale ministrului Dan Matei Agaton? Păi cum să ne lipsim noi de palmieri pe pîrtia Cocoșului, cînd pomii ăștia exotici sînt excelenți pentru jaloane la probele de slalom? Mai bine aclimatizează palmieri domnul ministru, decît să vadă că țara se umple de buticuri arăbești și de restaurante chinezești, care servesc mîncăruri indescifrabile. În acest fel, nici măcar nu mai ramînem cu gurile căscate de uimire auzindu-l pe domnul Adrian Năstase cum îl apără pe Ristea Priboi. Așa cum mișelește s-ar putea bănui, Priboi e necesar fiindcă agenturile străine ne-au penetrate țara, ținîndu-se de șotii cu ea și facîndu-ne să ne simțim tocmai în nori, unde pare că se află și capul primului ministru.
De mîine intrăm în anul 2003 și întrebarea este dacă să ne bucurăm sau să ne îngrozim. Nu sînt de părere să ne îngrozim. În fond, cu cîte procente s-ar mai putea devaloriza leul? Dar inflația cu cîte sute de mii ar mai putea crește? Romtelecomul, Romgazul, Renelul, Rompetrolul pînă în al cîtelea cer ar mai putea urca tarifele? Doar n-o fi sfîrșitul lumii. Sfîrșitul lumii a avut loc demult, de cîteva ori chiar, și i-am supraviețuit toți cei care am mai rămas în viață. După cum ne anunța corpusul nostru ministerial, în 2003 viața va fi așa de frumoasă încît o vom prelungi la nesfîrșit. Bineînțeles, conexînd-o cu TVA-ul și dobînzile de rigoare. Asta nu înseamnă că problemele vor lipsi. E prea scurt termenul pînă la alegerile anticipate (sau, mă rog, alea normale din 2004), ca să putem scăpa de nevoi, minciuna și prostie. După perspectivele ce ni se anunță, se pare că acestea vor funcționa și după sfîrșitul lumii. Parcă, parcă se simte nevoia să le urăm ca la plugușor: „Ia mînați-i măi flăcăi. Hăăăi”. (Vasile PRUTEANU)
Lasă un răspuns