Vasile PRUTEANU
Oricît am bate apa în piuă că tineretul este viitorul țării, că în el ne punem speranțele, că de ascensiunea lui în posturile cheie de conducere politică, economică și socială depinde prosperitatea noastră, adevărul este că tocmai acest mult lăudat tineret este lăsat la o parte, neluat în calcul (chiar dacă unii dintre tineri probează calități indiscutabile) și astfel îndemnat indirect să părăsească țara asta plină de contraste, să-și caute norocul undeva prin SUA, Canada, sau prin țările occidentale. Noua remaniere guvernamentală probează prea evident acest adevăr, ca să-l mai putem contesta. Tot „elefanții” vîrstei a treia acaparează puterea, iar noii numiți datorează prea mult trecutului politic, suspectați fie de un utecism activ, fie chiar de colaborare cu Securitatea (a se vedea cazul doctorului Beuran). Așa că remanierea nu arată decît ca zborul ciorilor bătrîne de pe o cracă pe alta. Ceea ce le cade greu la rînză noilor politicieni este tocmai orgoliul energiei juvenile, deținătoare privilegiată a unor purități și adevăruri pe care rutina obosită a maturității le ocultează. Cum adică? „niște mucoși” abia trecuți de treizeci de ani să ne dea nouă lecții de politică, să ne ocupe posturile rentabile? Mai va! Nu ne vor ei? Să fie sănătoși! Ne vrem noi!
Continuăm să plătim un scump tribut vechilor deprinderi mentale, sau să rămînem prizonierii retoricii „ștergerii diferențelor” (dintre oraș și sat, dintre munte și mare, dintre deal și vale etc). Una dintre caracteristicile democrației, greu de acceptat pentru bătrînii „elefanți”, este tocmai combaterea discriminărilor de orice fel. Tratamentul nediferențiat al diferențelor dintre oameni nu ne vine întotdeauna la îndemînă. Ne e greu să acceptăm că între intelectuali și analfabeți ar fi vreo diferență. Chiar sloganurile feministe propun ierarhii nefuncționale, de genul: „Trăim într-o lume de bărbați condusă de femei”. Aiurea. Ca potențial intelectual și managerial nu văd nici o diferență. Dacă democratic nu putem accepta discriminările de nici un fel, totuși ceva în adîncul nostru continuă să separe, să ierarhizeze, să judece. Adică să elimine egalitarismul. Nu pot fi egalul unui semidoct orice s-ar spune. Mă irită suficiența caracterizărilor globale, chiar și în ceea ce privește tineretul. Sînt tineri și tineri. Unii formidabili, alții tembeli pînă la degenerescență. Nu pot accepta nici imbecilitatea că maturii sau bătrînii trebuie neapărat înlăturați. Există maturi sau bătrîni de mare calitate, modele pentru generațiile tinere, după cum există și adulți inutilizabili, unii chiar senili, justificînd mînia adolescentină, fronda orgolioasă sau înfruntarea directă. Faptul că posturile cheie ale societății sînt asaltate în general de bătrîni pune sub semnul întrebării însăși utilitatea lor. Prin urmare, punerea în ecuație a diferențelor dintre generații mi se pare mai degrabă o aberație. Dacă trebuie ceva pus în discuție, atunci aceasta poate fi diferența dintre feluritele calități ale persoanelor. Dacă e de luat în seamă un prag al maturității depline, cred că de la 20 – 25 de ani în sus, orice tînăr înzestrat trebuie să aibă șansa de a intra în cursă cu cei vîrstnici. În politică, însă, „elefanții” au inventat o subtilă metodă de blocaj: organizațiile de tineret. Un fel de rezervații secundare, fără nici o priză la viața politică propriu-zisă. Pe frontonul politicii apar tot un Ion Iliescu, un Quintus, un Stoica, un Priboi, un Văcăroiu, un Cozmîncă, avocați ratați ca Dumitrescu sau Iorgovan. Tinerii rămîn în anticamera vieții de partid, siliți să se irosească în exerciții marginale. Priviți și consiliile județean și municipal Bacău. Majoritatea celor ce trebuie să hotărască soarta a circa 700 de mii de cetățeni sînt născuți cam de multișor și cam incapabili să se opună unor năstrușnicii ale „marilor șefi”. Normal că unii consilieri mai tineri îndrăznesc, în virtutea energiei lor, să contrazică o sumă de hotărîri vizînd bunul simț, dar sînt repede anihilați de oportuniștii cu gura cît șura, care îi inhibă și îi reduc la tăcere în timp ce slugărnicia altora este de-adreptul grețoasă. Pentru neregulile locale din orice comună, oraș și județ, trebuie să ajungi dincolo de instituții și legi, pînă la oameni și mentalități. Vom găsi o diversitate a chipurilor crizei globale, care e „contribuția” unor nevrednicii mai mult decît discutabile. Incompetența, suficiența, sau orice „samavolnicie rentabilă” a unui primar sau conducător de destine sînt agravate de bicisnicia subalternilor. Rezultatul este că trăim sub semnul dezechilibrului, a imprevizibilului și a precarităților de tot felul. Eu, de pildă, nu pot accepta că pentru băcăuani revoluția n-a avut loc din punct de vedere igienic. De decenii întregi mă spăl după un program stupid: 6 – 8 a.m. și 18 – 20 p.m, din două în două zile. Între aceste intervale, orice nevoie de curățenie o rezolv prin laboriaose manevre de ibrice, lighene și alte oale atemporale și apolitice. Aș vrea măcar acum să profit de euforia apei curente, fără nisipuri, fără mîluri și fără întreruperi nici ziua nici noaptea. Atunci voi accepta că trăiesc într-un oraș european. Altfel, acest slogan rămîne o simplă abstracție, pe care municipalitatea ar trebui s-o transforme cît mai grabnic într-o realitate, indiferent de costuri.
Lasă un răspuns