Nu trebuie neapărat să răcneşti în convulsii pe scenă, să mă impresionezi, ca actor, nu trebuie să spui chestii deştepte, cu degetele mîinii drepte ridicate expresiv deasupra capului, şi nu, nu trebuie să zici “sculă”, “cancer”, “mamă”, ca să-mi atragi atenţia pentru cîteva secunde. Trebuie să mă convingi, doar, că povestea pe care mi-o spui e adevărată, că mă priveşte, poate, personal.
Vineri seară, actriţa Anca Sigartău a convins al doilea an la rănd publicul Galei “Star”, din Bacău, într-un alt recital extraordinar care ne-a lăsat cu stomacul ghem de emoţie, “Puşlamaua de la etajul 13″, de Mircea M. Ionescu, o poveste răvăşitoare, dureros de actuală, care ar trebui să fie bibliografie obligatorie pentru orice părinte, orice copil, pentru orice preşedinte de ţară, pentru oricine. De ce se sinucid oamenii? De ce picăm seceraţi, tot mai des şi tot mai mulţi, de la etajul 13 al blocurilor, al vieţilor noastre? De ce cresc copiii fără părinţi? De ce trebuie să spună o fetiţă tatălui său că îl urăşte deşi îl iubeşte?
Am răs în hohote, ne-a atras şi am intrat în jocul său interactiv – ca în viaţă, nimeni nu rămăne pe margine, sîntem toţi implicaţi – doi dintre spectatori, aleşi din sala de spectacol, i-au fost parteneri de dialog pe scenă – şi am crezut, credem, probabil, că e o joacă, dar am asistat, asistăm zilnic, pasivi, la o crimă din culpă comună, la uciderea a zeci de mii de suflete de copii, de “puşlamale” împinse spre sinucidere, spre droguri, spre singurătate, spre ratare, de familie, poate, poate de şcoală, de societate, sau pentru simplul motiv că sîntem prea ocupaţi, cu a aduna bani, la muncă în străinătate, a căştiga lupte de orgolii, prea ocupaţi de a privi adevărul în ochi, prea ocupaţi de a oferi celor de lîngă noi dragoste, sprijin, încurajare pentru a-şi împlini un vis, încredere, că au puterea să o facă. Ne-a spus această poveste încrîncenat? Nu. Anca Sigartău a “vorbit” despre una dintre cele mai dramatice realităţi ale României, holocaustul sufletesc al copiilor singuri, cu o dezarmantă naturaleţe, cu sinceritatea şi candoarea unui suflet de “puşlama”, pentru care tată, mamă, bunici sănt păpuşa şi ursuleţii de pluş. De cîte ori am spus cuiva drag “sînt ocupat”? Să nu uităm, ne-a spus Anca Sigartău, că putem pierde un set, un game, dar să avem grijă să nu pierdem meciul. Aplauze din partea publicului? Minute în şir.
Regia a fost semnată de Dan Tudor. Spectacolul a primit Premiul I la Concursul Naţional de Dramaturgie, Galaţi, în octombrie 2011.
Nu uitaţi, Gala “Star” 2012 continuă cu încă patru zile de recitaluri în concurs şi recitaluri extraordinare. Se joacă pentru voi. Sînteţi aşteptaţi. Intrarea este liberă, la recitalurile înscrise în competiţie pentru trofeul festivalului. Un bilet la un recital extraordinar costă DOAR 25 de lei.
Lasă un răspuns