A fost un oarecare călugăr sihastru, care se ruga lui Dumnezeu: „Doamne, dă-mi să știu ce sunt judecățile Tale”. Și s-a rugat pentru a i se descoperi aceasta. Dar Dumnezeu nu i-a arătat cele ce sunt cu neputință omului a le cunoaște. El a postit mai departe, insistând în rugăciune. Atunci, Dumnezeu i-a dat în gând să meargă la un bătrân care să-l lămurească. A luat hrană și a plecat la drum. Dumnezeu i-a trimis un înger în chip de călugăr, care l-a întrebat încotro se îndreaptă, și s-a oferit tovarăș de călătorie. În ziua dintâi, au găzduit la un creștin, iubitor de Dumnezeu, care i-a cinstit cu omenie. Au mâncat dintr-un blid de argint, iar după masă, îngerul a luat vasul și l-a aruncat în mare. Sihastrul s-a întristat de acest fapt. Au plecat de acolo, și a doua zi, au găzduit la un om primitor de străini. Omul acela a adus la dânșii pe singurul său fiu, ca să-l blagoslovească. Dar, peste noapte, îngerul l-a sugrumat pe micuț. Sihastrul a simțit, dar nu i-a zis nimic. În cea de-a treia zi de călătorie, n-au aflat pe nimeni care să-i primească, însă au găsit o casă pustie, veche. S-au așezat la umbra pereților și au început a mânca posmagi. După ce au terminat, îngerul s-a ridicat, s-a încins, a început a strica casa și iarăși a o zidi. Atunci, sihastrul a început a-l ocărî cu mânie: „Oare înger ești sau drac? Că nu faci lucrurile lui Dumnezeu”. Îngerul l-a întrebat: „Dar ce am făcut?” Iar bătrânul i-a explicat: „Ieri și alaltaieri, acolo unde ne-au primit acei creștini, unuia blidul i l-ai aruncat în mare, și altuia i-ai omorât copilul, iar aici, unde n-am aflat nimic și nici oameni nu sunt, oare cui zidești casa aceasta?”Î ngerul i-a spus: „Să nu te minunezi, nici să nu te smintești de mine, ci ascultă: Omul care ne-a primit întâi era plăcut lui Dumnezeu, dar blidul pe care l-am aruncat îi venise dintr-o nedreptate. Ca să nu-și piardă plata sa din pricina blidului, l-am aruncat în mare, iar tu nu te mira de aceasta. La fel, al doilea om, este placut lui Dumnezeu, dar de i-ar fi trăit acel copil, de mare răutate avea să fie pricinuitor. Pentru aceea l-am sugrumat și i-am scos sufletul, pentru bunătatea tatălui său, ca și acela să se mântuiască. Deci, nici de aceasta să nu te smintești, părinte”. Iar bătranul l-a întrebat: „Dar aici, în loc pustiu, de ce ai stricat casa și iarăși ai zidit-o?” Îngerul i-a răspuns: „Omul care a locuit aici, și-a pierdut averea și, sărăcind, a plecat. Dar moșul lui, când a zidit acesta a pus aur în perete. Pentru aceea i-am surpat casa, ca nu cumva să piardă cineva pe Dumnezeu, căutând aurul acela aici și sufletul să se osândească. Căci zidul nou arată că pereții vechi nu mai sunt”. După ce i-a explicat cu deamănuntul îngerul l-a îndrumat: „Mergi, bătrânule, la chilia ta înapoi și nu te mai osteni fără de minte. Că grăiește Duhul Sfânt: Judecățile Domnului sunt adânci și necercate și neștiute de oameni. Nu căuta să le pătrunzi că nu-ți este de folos”. Și, brusc, într-o clipă s-a făcut îngerul nevăzut. Iar sihastrul, temându-se, a înțeles să nu mai întrebe de judecățile lui Dumnezeu. Și așa și-a mântuit sufletul în Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos.
Lasă un răspuns