Ziua de 28 iulie va ramine intiparita in memoria tuturor localnicilor din comuna Saucesti. Viitura care le-a distrus casele s-a dovedit a fi cel mai mare cosmar al lor. Riul Siret a rupt inspre Roman si s-a revarsat peste satele Siretu, Serbesti, Schineni si Saucesti. Apa si-a facut loc in albia unui piriu care abia izvora in zilele caniculare de vara. Lucrurile au scapat de sub control, in dupa-amiaza zilei de 28 iulie, cind apele s-au revarsat si au luat calea vechilor albii cunoscute doar de batrinii satului. Incet-incet, apa si-a facut loc pe fiecare ulicioara, in fiecare casa, punind in final stapinire pe comuna Saucesti.
Eveniment ciclic
Actualii sinistrati din comuna Saucesti au trait o experienta asemanatoare in urma cu trei ani de zile. „Parca retraiesc acelasi cosmar, insa la o alta dimensiune. Daca pe 21 iulie 2005, debitul riului Siret a fost de aproximativ 1.000 – 1.500 metri cubi/secunda, viitura a antrenat acum peste 2.600 metri cubi/secunda. In urma cu trei ani, fusesem la o nunta, iar citeva ore mai tirziu a venit apa. Daca atunci ne-a ferit Dumnezeu, acum, apa mi-a ajuns in casa”, spune Maria Apostoaie. Populatia cel mai greu incercata a fost cea din satele Schineni, comuna Saucesti si Holt, comuna Letea Veche care, datorita cresterii debitului riului Siret la o valoare de peste 2600 m3/s, dar si a depasirii cotei de pericol cu peste 50 cm, a fost evacuata.
Salvarea vine din deal
Toate, dar absolut toate casele construite in zonele joase au fost cuprinse de ape. Vestea ca intra apa in sat s-a raspindit foarte repede si sub multe forme, lucru care a condus la instaurarea panicii printre localnici. Cei care nu au dat crezare zvonurilor au strabutut satul la pas pentru a vedea cu ochii lor ce amploare capata fenomenul inundatiilor. Cei mai prevazatori si-au mutat masinile, bunurile mai de pret si animalele, in zona de deal. Fie ca le-au dus la rude sau le-au lasat in grija vecinilor, porcii, vacile si caii au fost duse departe de viltoare. Cei care au tras speranta ca apa nu va ajunge la ei, au evacuat locuinta in ultimul moment. „E sinistru sa auzi in miez de noapte cum toate animalele rag. Guitatul porcilor iti dadeau fiori reci pe sira spinarii, iar nechezatul cailor si urletul ciinilor prevesteau ca se va intimpla ceva grav.
Bezna si apa
Cresterea alarmanta a cotelor apelor i-a determinat pe cei din conducerea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau sa solicite celor de la E.ON Moldova sistarea furnizarii cu energie electrica a intregii comune. Fara lumina, fara casa, fara un acoperis deasupra capului, fara mincare si fara o informare corecta asupra a ceea ce se intimpla, oamenii au ajuns in pragul disperarii. Cei care au acceptat situatia au fost evacuati si trimisi in oras la caminele internat din cadrul colegiilor si liceelor bacauane. Aici beneficiaza de un pat curat, dar mai ales uscat si de mincare calda. Barbatii care nu au vrut sa-si paraseasca localitatea au ramas la marginea comunei Saucesti, in speranta ca vor primi vesti de la vecinii evacuati in ultimul moment din podurile caselor.
Apele se retrag
O vorba batrineasca spune ca „apele dau navala intr-o zi, a doua zi stationeaza si a treia zi pleaca”. Asa s-a intimplat si in cazul viiturii de la Saucesti. Apele s-au revarsat duminica, luni au pus stapinire pe comuna, iar in cursul dupa-amiezii de marti au inceput sa se retraga. Debitul este in continua scadere, iar localnicii se gindesc deja sa se intoarca la casele lor. Multi dintre ei au incercat sa-si faca loc prin culturi, insa planul lor de a ajunge pe cont propriu la case a esuat. Unul dintre temerari este Ion Marcoci. In incercarea de a ajunge la locuinta sa, omul a strabatut inot o intindere de porumb mai bine de un kilometru. Desi apa ii trecuse de mijloc si devenea din ce in ce mai periculos, barbatul a tinut sa ajunga neaparat la casa situata intr-o zona expusa mai putin inundatiilor. Isi urcase in pod pasarile si o parte din aparatele electronice. A rasuflat usurat atunci cind a vazut ca a fost ocolit de ape. „Am apa doar in gradina si in beci. Acum ca am scapat, am sa-i ajut pe oamenii napastuiti de soarta si am sa le duc cite un blid de mincare calda. Conserva si piinea primite ca ajutor nu le tine prea mult de foame”, spune barbatul secat de puteri in lupta cu apele. (Ramona IONESCU)
Inundatiile nu pot fi combatute din cauza lipsei banilor
In urma acordului de zilele trecute dintre autoritatile ucrainiene si cele romane, echipe de experti din cele doua tari s-au intilnit in punctele de frontiera pentru a evalua situatia hidrologica din zonele afectate de inundatii de pe teritoriul Ucrainei. Potrivit conducerii Directiei Apelor
Siret (DAS) Bacau, la actiune participa si specialisti hidrologi din cadrul institutiei. „Este important sa vedem ce s-a intimplat de fapt acolo si mai important, este sa stabilim un schimb de informatii cu Ucraina, astfel incit, pe viitor, comunicarea dintre cele doua tari sa fie
pe viitor, buna”, a declarat Emil Vamanu, directorul DAS Bacau. Referitor la cauzele dezastrului petrecut in aceste zile in judetul nostru, reprezentantul DAS Bacau ofera mai multe explicatii. „La
cantitatea de precipitatii care a cazut si luind in calcul faptul ca are afluenti, noi am prevazut un debit al Siretului de peste 2600 metri cubi pe secunda. De la intrarea in tara pina la Galbeni sint doar doua acumulari pe cursul Siretului, astfel incit nu s-au putut face atenuari ale acestuia. La un astfel de debit, mai mult decit evacuarea populatiei din zona nu era posibila. Exista in constructie acumulari in judetele Suceava si Iasi, dar nu sint finalizate”, a precizat Vamanu.
Imediat dupa retragerea apelor, spune conducerea DAS Bacau, situatia trebuie reanalizata astfel incit sa se evite pe viitor asemenea catastrofe. Exista insa o mare problema, apreciaza Vamanu:
realizarea lucrarilor in vederea gestionarii unor astfel de situatii si contracararea efectelor inundatiilor sint extrem de costisitoare. (Madalina ROTARU)
Agoniseala de o viata luata de ape
Un adevarat prapad s-a napustit peste locuitorii din comuna Saucesti, judetul Bacau. Sute de oameni au ramas sub cerul liber dupa ce ploaia abundenta, si inundatiile i-au alungat din propriile case. Unii mai norocosi s-au adapostit la rude sau la diferite cunostinte pentru a fugi din calea apelor iar altii la caminele liceelor din Bacau. Citeva zeci de persoane insa s-au strins in tabara improvizata in sat si stau sub cerul liber. Nenorocirea nu a tinut cont nici de virsta nici de
maretia caselor sau de cele mai saracacioase, nici de statutul social. „Apele au navalit, ne-au luat prin surprindere, am reusit sa plec impreuna cu copii, iar din gospodarie am mai salvat doar vaca. Am plecat doar cu ce aveam pe noi si doua paturi, restul lucrurilor au ramas sub apa”, povesteste Anica Sirbu, in virsta de 67 de ani. Multi dintre oamenii cu care am stat de vorba spun ca au plecat din case inainte ca apa sa le inunde in intregime locuintele, iar altii au plecat
doar cind aproape au fost siliti de jandarmi sa-si paraseasca locuintele. Se poate citi disperarea in ochii celor care aproape ca au ramas fara un acoperis deasupra capului, si se gindesc daca mai pot reface ceva, iar unii cu casele demolate complet. Toti cred ca aceasta catasfrofa este o pedeapsa de la Dumnezeu si spera ca furia apelor sa se termine, ca sa se poata intoarce la ceea ce a mai ramas din gospodariile lor. „Stau sub cerul liber de patru zile, iar noaptea ca sa pot dormi ma adopostesc sub o capita de fin, astept sa se retraga apele, ca de cind am plecat nu mai stiu nimic de casa”, povesteste cu lacrimi in ochi Maria Dimofte.
Autoritatile continua actiunea de asigurare a apei si hranei pentru populatia sinistrata. Oamenii sint multumiti de ajutorul primit pina acum, dar unii dintre sinistrati au nevoie si de medicamente, iar pina acum nimeni nu sa prea gindit si la acest aspect. „Copilul meu, in virsta de 9 ani, este bolnav, are sindromul Down, si are nevoie in permanenta de vitamine, iar pina acum a primit doar una”, sustine Elena Fitichiu. In cursul zilei de ieri, familia Munteanu Ionel si Rodica le-au dus sinistratilor pachete cu mincare si apa. Tot ieri, pe sinistrati i-a vizitat si interpreta de muzica populara, bacauanca Maria Salaru, care impreuna cu mamicile de la grupul folcloric „Floricica” au strins 1.000 RON, din care au cumparat produse lactate, produse de igiena, precum si prosoape. „Nu pot sa dorm cind stiu cita lume necajita este”, a declarat aceasta. Comuna Saucesti a fost in bezna totala zilele acestea din cauza inundatiilor, iar ieri aceasta problema a incercat sa fie solutionata. Sinistratii asteapta ca acest cosmar sa se termine si ca statul sa-i sprijine sa-si
poata reface locuintele. (Andreea RINCU)
Apel umanitar pentru ajutorarea sinistratilor
Ca urmare a inundatiilor care au afectat o parte din judetul Bacau, la
nivelul Episcopiei Romanului a fost constituit un comitet de urgenta,
in vederea analizarii situatiei existente si a gasirii solutiilor pentru
depasirea acestor momente dificile. Totodata, Biroul de Presa al
Episcopiei Romanului a remis un comunicat de presa: „Ca urmare a
dezastrelor provocate în judetele Neamt si Bacau, membrii Centrului
Eparhial, alaturi de preotii si credinciosii Episcopiei Romanului, sint
alaturi de familiile celor afectati de furia apelor, participînd cu
compasiune la suferinta lor. În acelasi timp ne rugam Bunului
Dumnezeu pentru ca alte nenorociri sa nu se mai abata asupra
noastra si îi îndemnam pe crestini sa nu-si piarda nadejdea în fata
necazurilor, avind încredintarea, ca si în anii trecuti, ca se vor gasi
resurse umane si materiale, pentru depasirea acestor grele încercari.
Din încredintarea Preasfintitului Dr. Ioachim Bacauanul, în ziua de 29
iulie, la nivelul Episcopiei Romanului, a fost constituit un comitet de
urgenta, al carui presedinte a fost desemnat pr. Gherasimescu Ioan,
vicar administrativ al Episcopiei Romanului. Acest comit va analiza
situatia existenta si gasirea solutilor necesare ajutorarii sinistratilor.
Cunoscînd spiritul de comuniune si dragoste crestina al românilor,
dovedit cu prisosinta în situatiile grele provocate de inundatiile din anii
trecuti, avem nadejdea ca si de aceasta data ne vom mobiliza cu totii
pentru ajutorarea semenilor nostri aflati în grele încercari în aceasta
parte a Moldovei. În acest sens, pentru ajutorarea sinistratilor din
zona Bacaului si Romanului, donatiile în bani se pot depune în
urmatorul cont bancar RO02RNCB0198003318260001, deschis la
BCR Roman. Pentru mai multe informatii puteti suna la secretariatul
Centrului Eparhial Roman: 0233744683, sau la Biroul de Presa al
Episcopiei Romanului – 0234541001”, se mai arata in comunicat. (Constantin GHERASIM)
Anonim a zis
Anonymous on Iulie 31st, 2008 at 4:44 pm
Mi-e sila de toti primarii din Comuna Saucesti, au facut sa sufere multi oameni impreuna cu familiile lor din Bogdan Voda. Au facut mari hotii cu terenurile, tatal meu aproape ca innebunea pentru ca pierduse pamintul avut de la bunicul meu care a pierdut un baiat in razboi. Rusine sa va fie impreuna cu prefectul Bacaului, jigodii de la cel mai mic si pina la cel mai mare , acum sa va bucurati cu totii de spectacole cu Irina Loghin. Pentru prostimea din Saucesti care nu a vrut efectiv sa aleaga niciodata un primar cinstit imi pare rau de averea si de durerea lor dar sa nu se uite niciodata ca nu este drept sa te imbogatesti pe nenorocirea altuia.Toate se platesc odata si odata din gratia lui Dumnezeu. Pe viitor invatati ca nu puteti pacali nici pe Dumnezeu prea mult timp, daca nu platiti voi, vor plati copiii si copiii copiiilor vostri.