Magazinul Romfilatelia din Bacău a pus în vânzare emisiunea de mărci poştale Rațe sălbatice, alcătuită din patru timbre.
Timbrul cu valoarea nominală de 1,20 lei prezintă Rața mare (Anas platyrhynchos), strămoșul raței domestice, specie sedentară care cuibărește și iernează în număr mare pe teritoriul României. Rața moțată (Aythya fuligula) este reprezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 1,40 lei. În România, această specie poate fi observată mai mult în timpul iernii, în zona litorală. Timbrul cu valoarea nominală de 8,10 lei reproduce Rața lingurar (Anas clypeata), care are ciocul foarte puternic dezvoltat și turtit la vârf, formă după care a și primit numele popular. Iar rața mică (Anas crecca), de pe timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei, se găseşte în număr mai mare la noi în țară în perioada iernii, având cea mai mică talie dintre toate rațele cunoscute în România.
Emisiunea este completată de un plic prima zi, pe care este reprodusă imaginea Raței mandarin (Aix galericulata). Introdusă în Europa în sec. XVIII, ca pasăre ornamentală pe lacurile din parcuri, specia se evidențiază prin coloritul diversificat al penajului rățoiului, nefiind cunoscută existența ei pe teritoriul României.
Emisiunea este machetată în coală de 28 de timbre, minicoală de 5 timbre plus o vinietă și bloc de 4 timbre (în album filatelic).
Produsul special al emisiunii îl reprezintă albumul filatelic realizat într-un tiraj limitat, de 300 de exemplare, echipat cu blocul de 4 timbre și plicul „prima zi” al emisiunii având ștampila „prima zi” aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate cu negru de la 001 la 300.
Lasă un răspuns