Angajaţii din penitenciare sunt frecvent victime ale violenţelor deţinuţilor. Riscurile sunt mai mari în momentul în care inculpaţii se află în tranzit de la un penitenciar la altul. Pe rolul instanţelor sunt numeroase dosare de ultraj la adresa agenţilor de penitenciare. Într-un astfel de caz, un recidivist periculos şi-a adăugat un an de închisoare la pedeapsa anterioară. Şi inculpatul face acuzaţii grave la adresa agenţilor din penitenciar.
La sfârşitul anului trecut, Judecătoria Bacău l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de ultraj, la care s-a adăugat o altă condamnare de 8 ani închisoare, aplicată bărbatului în 2011. În martie 2015, bărbatul, încarcerat în Penitenciarul Iaşi, în regim de maximă siguranţă, clasificat cu risc pentru siguranţa penitenciarului, a fost adus la Penitenciarul Bacău pentru a fi prezentat instanţei de judecată.
„Încă de la început, inculpatul s-a dovedit a fi o persoană cu probleme în materie disciplinară, fiind recalcitrant atât în relaţia cu alte persoane private de libertate, dar şi cu angajaţii Penitenciarului Bacău. La data de 11.03.2015, în jurul orei 12.00, în urma unui episod violent – când inculpatul B.I.C. i-a adresat supraveghetorului secţiei cuvinte jignitoare şi l-a scuipat, acesta i-a întocmit raport de incident disciplinar. Câteva ore mai târziu, în jurul orei 17.00, la cererea sa, inculpatul trebuia prezentat la cabinetul medical. S-a dispus astfel conducerea inculpatului din zona de detenţie, respectiv secţia a II-a, la cabinetul medical din acelaşi loc pentru consult. (…) În timpul deplasării către cabinetul medical, inculpatul a fost escortat de către angajaţi ai Penitenciarului Bacău. Aceştia l-au scos din cameră pe inculpat, l-au percheziţionat şi încătuşat cu mâinile la spate, conform regulamentului, după care s-au deplasat cu el pe holul secţiei, spre cabinetul medical. În momentul preluării inculpatului, ag.şef adj. V.M. – persoana vătămată, se afla pe holul secţiei. (…) Când a ajuns în dreptul acestuia, pe fondul nemulţumirilor din timpul zilei, pentru a se răzbuna, inculpatul B.I.C. l-a agresat, lovindu-l cu piciorul în zona spatelui (zona lombară), adresându-i totodată cuvinte şi expresii vulgare. Din acest motiv şi pentru a-l împiedica să exercite alte acte de violenţă asupra persoanei vătămate, inculpatul a fost imediat imobilizat de agenţii de penitenciare care îl însoţeau”, se arată în rechizitoriu. Ag.şef adj. V.M. a suferit leziuni care au necesitat 5 – 6 zile de îngrijiri medicale.
Acuzaţii grave şi din partea inculpatului
La audieri, inculpatul B.I.C. nu a recunoscut fapta, susţinând că, din contra, el a fost lovit de ag.şef adj. V.M. cu pumnul în gură. Inculpatul a declarat că nu a putut să riposteze întrucât era încătuşat şi escortat de angajaţii penitenciarului. „După acest incident, agenţii l-au pus cu faţa în jos, un agent i-a pus genunchiul în spate, un altul în zona cefei, iar ag.şef adj. V.M. a început să îl lovească cu picioarele şi să îl scuipe (nu îl lovea tare întrucât nu dorea să îi facă leziuni). În acest timp, şi ceilalţi doi agenţi care îl imobilizau îi aplicau lovituri cu pumnii. Deţinuţii din camerele de deţinere situate în apropierea biroului au început să ţipe pentru ca inculpatul să nu mai fie lovit”, este declaraţia inculpatului.
„Instanţa nu a făcut nicio analiză cu privire la acest incident având în vedere prevederile art. 371 C. proc. pen. conform cărora „Judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei”, dar şi faptul că acest incident face obiectul dosarului nr. 699/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău”, se menţionează în sentinţa penală. În acelaşi timp, instanţa a constatat că, la dosar, nu există nicio probă care să arate o încălcare a atribuţiilor de serviciu de către ag.şef adj. V.M. în relaţia cu inculpatul B.I.C., anterior momentului la care a avut loc agresarea agentului. Curtea de Apel Bacău a desfiinţat parţial sentinţa primei instanţe doar în ceea ce priveşte calculul pedepsei rămase neexecutate. Astfel, a fost adăugată pedeapsa de 1 an închisoare la restul de pedeapsă de 947 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa mai veche, de 8 ani. De asemenea, a fost scăzută perioada executată din martie 2015 până în octombrie 2017. Sentinţa este definitivă.
Lasă un răspuns