Procedura de achiziție publică pentru reabilitarea podului de la Șerbănești este aproape de finalizare. Primăria Bacău a estimat costurile la peste 800.000 de lei cu tot cu TVA.
Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI)a fost executată de firma Pod Proiect SRL, contra sumei de 100.000 de lei. În urma acestei etape, lucrările au intrat în procedura de achiziție publică, firma executantă urmând să fie desemnată în această lună.
Conform scenariului ales de Primăria Bacău, podul va intra în reparații capitale ce urmează să aducă structura la parametri normali de funcționare pentru următorii 50 de ani de exploatare.
Conform proiectului, se va devia circulația pe două benzi de rulare și se va asfalta din nou, se vor monta guri de scurgere noi, se va monta o nouă șapă hidrofugă, borduri, se vor repara stâlpii de iluminat și se vor executa noi marcaje rutiere. De asemenea, se vor executa lucrări de reparații la nivelul infrastructurii și suprastructurii podului (grinzi, sisteme de contravântuiri), la nivelul rampelor de acces dar și la nivelul albiei și malurilor râului Bistrița.
Se are în vedere și reabilitarea căilor pietonale și a pasarelelor peste canalul de fugă. Durata de execuție prevăzută pentru lucrări este de 8 luni, din momentul obținerii ordinului de începere al lucrărilor.
Bacauan a zis
Nu mai bine s-ar apuca Primaria sa construiasca un alt pod inainte de a-l reabilita pe asta? Nu de alta, dar va fi un haos la intrarea in oras. Cine sta in Serbanesti va pleca de acasa la ora 6.00 ca sa ajunga la serviciu pana la ora 8.00…
adi a zis
primaria bacau nu a fost in stare sa stranga cainii de pe strazi, sa stropeasca impotriva ganganiilor la timp si sa faca curatenie in oras si tu vrei pod peste bistrita?! poate peste parcarile plutioare eventual. incompetentii astia traiesc din proiectele lui necula, ca ei nu au creat nimic. 0 barat. oamenii se pricep la curcubeu pe blocuri. atat. asta e ce ramane dupa ei in 4 ani. curcubeu pe blocuri.
Florin a zis
Iar nu ti-ai luat pastilele si pui aceiasi placa :))))
veteranul a zis
asta cu medicamentele si sloganuri de pe placa e la voi astia de ati votat napasta asta care ingroapa orasul, draga florin.e ceva neadevarat in ce a zis omul? ai dat doar o replica de userist
Lili a zis
Ai perfectă dreptate primăria nu a făcut nimic în 4 ani pentru modernizarea orașului, numai neprofesioniști la primărie, nu au știut decât să își pună bețe in roate unii la alții, de aceea arata orașul cum arată. Bine că măcar cei de la Consiliul Județean s au ținut de cuvânt și au făcut atâtea proiecte, au atras fonduri europene, toate satele șicomunele județului au canalizare, se lucrează intens, asfltează toate ulițele, anul viitor se termină Parcul Atletic de la marginea orașului, a început reabilitarea palatului Administrativ, s a început un nou muzeu, se face o nouă bibliotecă modernă, măcar județul să arate minunat că orașul e varză.
Cetatean a zis
Draga Lili,mi-ai dat o idee. Si asa Bacaul asta e plin de arome neplacute si de cladiri in paragina si ai absoluta dreptate in tot ce afirmi pentru ca si noi, toti vedem halul in care arata orasul, asa ca am sa vand apartamentul si imi fac casa intr-o localitate frumoasa din judet(cu canalizare si tot tacamul). De multe ori i-am invidiat pe cei de pe la Livezi sau Coman pentru privelistea din fata caselor. Trebuie sa fie superb sa vezi de la fereastra padurile alea din jur. Nu mai vorbesc de Slanic sau de satele din jur,in ciuda prezentei sporadice a lui Mos Martin.
Lili a zis
Te -ai gândit foarte bine, mult succes.
LUCIANUS a zis
Ai dreptate, dar parca podul e cam reabilitat de curand !! Ce bani mai spala astia de iar se apuca de el ! Celalalt pod din sud de pe Bistrita nu s a reabilitat de 30 de ani ci doar un strat de asfalt si e inca bun ! Alti bani alta distractie ! Sa se dea publicului bacauan un document privind termenul de folosinta si garantie al podului de la Serbabesti ! Nu de alta dar e pacat de banii nostrii cu care putem face altceva in orasul asta !!!
Q RIOUS a zis
USR Bacau trebuie eliminat din politica locala, este o organizatie mafiota comunista, incompetenta, care iata, continua sa ne piseze cu proiecte inutile, cum au fost TOATE proiectele antamate pe bani publici de catre USR Bacau. Acest pod este extrem de aglomerat, si doar daca ar fi o problema tehnica grava ar trebui sa fie reabilitat. In rest, vad ca se vopseste coada elefantului. Bani sifonati, nicio utilitate tehnica.
Vestea buna este ca vopseaua pentru acest pod costa mai putin decat vopseaua pentru giratoriul acela de la Sarata, care costa cat un bloc de locuinte. Cu 9 etaje. Un giratoriu.
Xxx777 a zis
In 2008 cand infractorul stavatache a finalizat pidul, a spus la fel ca si astia ca timp de cel putin 25 de ani, daca nu chiar 50 de ani, podul va rezista fara probleme. Acum vin mascaricii astia si se apuca iar de stricat si dw aruncat o mana de var ca vezi doamne cade podul si il ramforseaza ei sa dureze 59 de ani. In fapt ei trebuie sa dea niste contracte unor cunostinte sa manance si ei niste bani degeaba. Cam asa sta treaba cu marea reabilitare. Si fac pariu ca din doua benzi pe sens va ramane cate una pe sens ca trebuie sa faca piste pentru triciclete.Sa furi bani in Romania este un sport national. Mai votati anul viitor primarul asta….pffff….
Relu a zis
Dar chiar se apucă de refăcut podul garantat de Stavarache 50 de ani? În cazul acesta unul din doi e hoț, ori Stavarache ori Vizitiul și arestat niciunul.
veteranul a zis
dar pistele de biciclete? Ati uitat de piste? Nu mai avem aer daca nu sunt si piste de biciclete. Musai verzi, cu stalpisori rozalii.
radu a zis
e un pod de15 ani… deja reparatii capitale ???
Reparatiile capitale aduc structura in parametri pentru 50ani??? Adica podul de nou a dus 15ani pana la reparatii capitale insa dupa reparatii duce 50ani???!!!
Va auziti ce spuneti?
veteranul a zis
podul peste Bistrita a fost facut pe repede inainte. Sa ne amintim ca solutia cu tablierul din otel a fost una de ultim moment, dupa ce s-a rasturnat o macara de mare tonaj. Initial s-a vrut a face un pod cu grinzi din beton, dar pentru ca timpul trecea si circulatia era extrem de afectata s-a trecut la actuala solutie. Ma intreb ce ar fi fost daca traficul era ca cel de azi. Nebunie, nu altceva!
Adi a zis
Ham ham ham …..
Veteranul a zis
Nu mor caii când latră câinii. Hai că ți-am zis-o
Watermoney a zis
Dar reabilitarea de pe timpul lui Stavarache căti ani este valabila? Alți bani spălați de Bistrița!!!
contribuabil a zis
podul trebuia sa arate altfel fiind ca o carte de vizita a orasului…halal carte de vizita.
nici macar o tabla vopsita care sa indice ce rau traverseaza nu cu fost in stare sa agate…umilitor.
este o ruina ambulanta facut hei rupist.
VIVICA a zis
După atribuirea contractului unei firme(poate de casă)nu vor fi depuse contestații la altele? Așa că nu vă ambalați așteptați primele utilaje la capătul podului și-om mai vedea…
Ana a zis
Oameni buni, podul trebuie neparat reabilitat, cand e foarte aglomerat, eu am simtit cum a inceput sa vibreze puternic si m-am speriat foarte tare. Cred ca faptul ca trec meteu tiruri pe el, desi este interzis a contribuit la deteriorarea lui.
Ardeleanu a zis
Trebuia să-ți scuipi în sîn dacă te-ai speriat asa de tare, explicați-mi și mie treaba cu vibrațiile alea puternice..
X a zis
Mai trebui un pod Pt fluidizare trafic!