Scandalul iscat în urma paradei mascaților de la Berzunți ia amploare. Ambasada Ucrainei la București a reacționat și cere autorităților române să facă o anchetă „rapidă și detaliată”.
„Cu regret constatăm faptul că, în ziua când Ucraina a fost supusă unui atac masiv cu rachete din partea Federaţiei Ruse, în judeţul Bacău a fost organizată o manifestare semi-glumă în cadrul căreia au fost folosite simboluri ale teroriştilor ruşi. Suntem convinşi că asemenea manifestare contrazice dispoziţiei poporului român, care şi-a exprimat sprijinul necondiţionat Ucrainei în războiul declanşat de către Federaţia Rusă împotriva statului ucrainean. Sperăm că acest eveniment va fi evaluat corespunzător de către societatea română”, a transmis Ambasada Ucrainei la Bucureşti, marţi, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.
Potrivit sursei citate, simbolurile agresiunii ruseşti trebuie să fie interzise în toată lumea civilizată.
„Apelăm la instituţiile de drept ale Românei să efectueze o anchetă rapidă şi detaliată a evenimentului menţionat”, au precizat reprezentanţii Ambasadei Ucrainei.
Inspectoratul de Poliție Bacău a anunțat, deja, că a deschis o anchetă cu privire la „imaginile video apărute în spațiul public și au demarat verificări în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului Nr. 31 din 2002, pentru a stabili cu exactitate situația de fapt, iar în funcție de rezultat se vor lua măsurile legale ce se impun”.
Disapora a zis
Apelăm la instituţiile de drept ale Ucrainei să efectueze o anchetă rapidă şi detaliată asupra faptului ca minoritatea romeasca / comunitatea românească ce reprezenta a treia etnie ca pondere din Ucraina este discriminata neavand accesul la învăţământul în limba maternă, utilizarea oficială a limbii române în administraţie şi în justiţie, finanţarea activităţilor asociaţiilor minorităţii române, media în limba română, păstrarea identităţii religioase, reprezentarea la nivelul administraţiei, lipsa reprezentării parlamentare, retrocedarea proprietăţilor care au aparţinut comunităţii româneşti etc.
Costy a zis
In sfarsit se pomeneste si de Bacau in presa centrala, din pacate saracia iese din anonimat cu niste retardati care se cred comedianti, in realitate urla foamea in ei.
Eu unul, din Bacau fiind, nu am auzit de acest ‘obicei’ de la taranoaia de la Berzunti care nu are nicio legatura cu traditiile locului. Cateva suturi in fund si niste amenzi sa ii usture la matze pe fomisti cred ca i-ar linisti pe standuperi…cateva zile la mititica cred ca ar fi prea mult pentru ‘barbatii’ din Berzunti, s-ar putea sa le dea cu virgula daca atunci cand dinimeata isi vor numara ouale or avea mai mult de doua…
Foamish a zis
Vezi ca sunt si cativa miliardari in organizare, nu numai fomisti, cum o tragi tu!
Traditiii a zis
Niste cetateni obscuri dintr-un satuc obscur, protejat de NATO, fac un circ ieftin, cel mult ii poti ignora….e maxim ce pot obtine, daca insista da, dati un exemplu sa potoleasca si alti retarzi !
cosmin2 a zis
lasand la o parte stupiditatea manifestului „artistic” retardoid, in piesa teatrala Putin este cel ironizat si taxat nu ucraina, deci atitudinea ambasadorului ucrainean este una de analfabet functional, probabil nestiind limba a vazut din imagini si crede ca a inteles, oricum ii impartasesc sentimentul profund de greata, nu-i subiect de mistocareala.
pe de alta parte si reactia ipj e tot una de analfabeti functionali pt ca fapta nu exista: litera Z nu a fost asociata cu nici o grupare extremista si nici nu prea stim ce inseamna in contextul actual…
concluzia: numai tampiti peste tot.
Veteranul a zis
Daca a venit vorba de simboluri care ne amintesc de fapte reprobabile, putem sa facem o analogie cu filmele artistice despre razboiul al 2-lea mondial in care apar imagini cu masini, avioane, tancuri, uniforme, etc marcate cu insemne naziste de trista amintire. Aceste filme sunt productii Hollywood, Mosfilm sau de oriunde alta parte. S-a scandalizat cineva din acest motiv? Nu cred, iar nefericita idee a celor de la Berzunti ar trebui tratata ca o gluma neinspirata si cam atat.
Vasile a zis
Bine ca ambasadorul ucrainean,n-a scos o vorbă din care să rezulte ce diferență este între limba română și cea”modoveneasca” din legislația Ucrainei.De asemeni n-a explicat domnul ambasador în urma cărui război romăni-ucrainean!Romănia a reușit să cucerească Bucovina de nord.Cu tot ajutorul dat Ucrainei,în viitor prevăd noi contre și complicații
Vqasile a zis
Oare domnul ambasador al Ucrainei!ne poate explica în urma cărui război de “jaf și cotropire” pornit de Romănia potriva Ucrainei a ocupat Bucovina de Nord.De asemeni,domnul ambasador știe care este diferența între limba romănă și cea moldovenească.N-ar strica p,ca domnia să să întreprindă o anchetă severă și bine documentată.
Cu tot sprijinul și ajutorul dat Qucrainei,în viitor intrvăd noi diferende între Romănia șinUcraina.
Gheorghe a zis
Dragi berzunțeni, vă rog să organizați o campanie de ajutorare a poporului Ucrainiean și să cazați refugiații din calea războiului din țara vecină. Asta este recunoștință ambasadorului ucrainean după ce poporul român a donat mii de tone de alimente, cazare, ajutor celor veniti sau tranzitand tara noastră spre occident. Recunoaștem ca este și vina autorităților ca nu verifica scenetee sau programul înaintea desfășurării evenimentului dar este un caz izolat, gândit de niște oameni fără sa cunoască legea, și nu ceva jignitor la adresa poporului, ucrainean, greu încercat. Domnule Ambasador așteptăm scuzele dumneavoastră pentru afirmațiile făcute la adresa întreg poporului ROMÂN. La mulți ani și PACE în lume! 🤝🇷🇴🌲🙏
Postolescu a zis
Analfabeti functional sau nu, spagari ca politistii din judetu Bacau rar gasesti! Toate dosarele penale de la Berzunti, pe coruptie, pe fraude de fonduri APIA, accidente mortale, de circulatie, au fost si sunt aranjate la politia Onesti, Bacau, Parchetele din Judet, DIICOT Bacau si chiar DNA Bacau.
Tux a zis
Îmi e greață de figurile naziștilor ăștia!
Un copil român ia 200 de lei alocație, un pui de nazist de la voi ia 3700. Cred ca romanii au sindromul Stockholm de vă suporta în continuare, naziști împuțiți. Sa rămâneți câți am botezat eu! 🤬
Nu va convine Duceți-vă dracului, de fapt rusii fac o treaba excelenta cu voi 🤣
Nelu a zis
Nu le este rusine celor din institutiile statului roman sa stea capra la orice panarama de ucrainean, fie el zelinschi sau altul ca el? Pentru ce? Ca ne sarbatorim datinile populare si s-au simtit lezati astia care stau si dorm pe banii nostri gratis prin hoteluri si pensiuni in vreme ce romanilor nu li se deconteaza 1 leu din chirie si sunt jupuiti de taxe si impozite de catre primarii ca sa isi plateasca putorile de angajati? Pentru ce atata zeflemism din partea ucrainienilor de parca ar fi noul popor ales? De cand e zelinsky noul Mesia? Ei cum au daramat inscriptia lui Alexandru cel bun din Cernauti, localitate furata din Romania de catre criminalul stalin? Sau de batjocura pana in ziua de azi a lui zelinschi fata de minoritatea romana? ca bovina din fruntea statului e sluga de doi bani e treaba lui dar ce vina au romanii de trebuie sa inghita orice mizerie a ucrainienilor si de ce institutiile statului sar ata de repede de aiurea cand la Caracal pazeau gardul criminalului de Dinca alaturi de procurori? Ce rau au facut de a trebuit sa fim vecini cu ucrainieni?
Oituz a zis
Iar ceangăii ăștia?! În fiecare an fac cabaret pe seama demnitarilor, fac haz de necaz pe seama pandemiei sau știu eu ce teme actuale. Nu e nici o problemă. Dar, numai că ei se întărâtă între ei și se iese cu bătaie mai tot timpul. Îs gâlciăvioși….