Primarul Cosmin Necula a reacționat printr-un comunicat de presă, după propunerea PNL Bacău, care solicită Primăriei Bacău să renunțe la parcarea de la Insula de Agrement.
În document, primarul Cosmin Necula afirmă că deja s-a convenit renunțarea la parcarea supraetajată, iar liberalii nu au făcut decât să prindă „din zbor” informația și să o fructifice politic.
De asemenea, primarul Bacăului reafirmă faptul că lucrările vor fi gata până la sfârșitul acestui an:
„Comunicatul de presă pe subiectul Insulei de Agrement, dat publicității de PNL, confirmă, încă odată, faptul că cei care au condus Bacăul între 2004 și 2016 n-au avut nimic în comun cu proiectul de reabilitare și modernizare a Insulei. Dacă ar fi avut, proiectul Insulei nu ajungea niciodată în punctul în care este acum.
În aprilie 2016, când (…) anunța iminenta finalizare a lucrărilor de la Insulă, respectiv punerea în funcțiune a obiectivului, dl. Luchian (Dragoș Luchian, președintele municipalei PNL Bacău, fost viceprimar – n.n) nu era la curent cu problemele întâmpinate de acest proiect?
Ce a făcut ca viceprimar pentru Insulă, în condițiile în care studiul de fezabilitate elaborat de un SRL din București (sursa tuturor problemelor din proiect) a fost aprobat în cadrul Consiliului Local în 2009, când același Luchian a ținut locul primarului la ședința respectivă, iar consilierul PNL M. Fechet era președinte de ședință (vezi HCL nr. 383/19.11.2009)?
Nimic, pentru că în realitate nu i-a interesat câtuși de puțin acest proiect.
Una din primele decizii asumate de mine ca primar a fost prelungirea contractului de finanțare a proiectului, până la 31.12.2018. Dacă n-am fi prelungit finanțarea pe acest proiect, dădeam înapoi banii atrași până acel moment de la UE, știut fiind faptul că incompetența administrației PNL a făcut ca acest proiect să treacă, după 31.12.2015, pe finanțare din bugetul local, adică din banii băcăuanilor.
De asemenea, am inițiat rezilierea contractului cu firma de proiectare și am acționat-o în justiție, obținând în instanța de fond despăgubiri de peste 3,29 milioane lei pentru proiectul prost făcut de la Insulă.
Discuțiile referitoare la renunțarea la parcarea supraetajată de la Insulă sunt inițiate de mai mult timp, soluția tehnică pe care am convenit-o de principiu cu ministerul fiind să renunțăm la varianta supraetajată a parcării (la faza de proiectare, nu s-a ținut seama de faptul că parcarea se suprapune peste ovoidul colector al orașului!!!). Soluția e cu atât mai viabilă, cu cât numărul locurilor de parcare nu este indicator în cadrul proiectului, urmând ca parcarea să fie amenajată pe sol, în formula deja existentă.
Faptul că cei de la PNL au prins, din zbor, discuții pe acest subiect nu-i pune – sub nicio formă – în postura de a emite judecăți de valoare vizavi de un proiect – Insula de Agrement – de care și-au bătut joc și pe care l-au lăsat, efectiv, de izbeliște. Când administrația PNL a aprobat și autorizat proiectul de la Insulă nu se știa că sub parcare există ovoidul colector al Bacăului? Au descoperit ovoidul abia acum, după atâția ani de la emiterea autorizației de construire!
Angajamentul meu este ca proiectul de modernizare a Insulei de Agrement să fie finalizat, cu succes, în interiorul termenului limită de 31.12.2018, iar Insula să fie pusă în funcțiune, în pofida tuturor problemelor și „bubelor” lăsate în urmă, în această investiție, de incompetenții care au condus Bacăul până în 2016”. – comunicat de presă al primarului Cosmin Necula.
UPDATE: Dragoș Luchian, președintele municipalei PNL Bacău și fost viceprimar, a revenit cu precizări, miercuri, într-un comunicat de presă.
«Deși am fost neplăcut surprinși de reacția domnului Cosmin Necula ca răspuns la soluția propusă cu cele mai bune intenții din partea noastră pentru finalizarea Insulei de agrement, ne exprimăm pe această cale mulțumirea pentru faptul că domnul primar a subscris la soluția noastră.
Referitor la celelalte ironii (…) ale domnului primar, îi sugerăm pe această cale să recitească documentele oficiale ale proiectului, respectiv minutele ședințelor de progres, pentru a-și reaminti de unde a luat cunoștință prima dată de această soluție (renunțarea la parcarea supraetajată). Pentru a-i veni în sprijin încă o dată, îi sugerăm să revadă aspectele identificate și discutate în perioada martie – aprilie 2016, pe când domnia sa nu ocupa funcția de primar.
Faptul că administrația liberală nu a renunțat în acel moment la realizarea parcării, demonstrează încă o dată că nu am urmărit să punctăm electoral la acel moment, ci să acordăm șansa finalizării în integralitate a acestui proiect. Constatăm acum cu stupoare faptul că nici proiectantul contractat de către administrația Necula, un alt ”SRL din București”, nu a fost capabil de proiectarea parcării în timp util pentru a putea fi și realizată. Se impune în acest sens justificarea întregii activități a domnului primar și a firmei de proiectare contractată de dânsul, cu referire la acest proiect, pe parcursul celor 2 ani de administrație.
De asemenea, ținem să-i amintim domnului primar și faptul că alocarea fondurilor pentru decolmatarea lacului din jurul Insulei, conștienți fiind de faptul că acest proiect nu poate fi valorificat în mijlocul unei mlaștini, a fost posibilă ca urmare a eforturilor noastre, ale liberalilor băcăuani. Față de acest fapt, guvernarea actuală a reușit blocarea decolmatării lacului, cea mai optimistă estimare fiind aceea a realizării acestor lucrări în perioada 2019-2020.
Concluzionând, este incontestabil faptul că administrația PNL a reușit realizarea a 70% din proiect în aproximativ un an și jumătate, în timp ce administrația Necula nu a realizat niciun procent pe parcursul celor doi ani de mandat, fiind puși acum în situația de a fi obligatorie renunțarea la parcare, respectiv la 10% din lucrări.» – comunicat de presă PNL Bacău.
Florin a zis
Da. Si marmota invelea ciocolata… vom vedea daca acest proiect va fi gata pana in 31.12.2018. Cert este ca la cum se misca lucrurile pe acolo, slabe sperante. Iar proiectul finalizat dar fara decolmatare nu are nicio valoare. Sunteti un primar care face administratie doar pe FB si prin comunicate de presa. De 2 ani m-am saturat sa dati vina doar pe greaua mostenire. De parca mizeria de zi de zi din oras ati primit-o mostenire. Au trecut 2 ani si impresia generala este ca Bacaul este un oras parasit.
Florin a zis
Tot dati vina pe vechea administratie dar nu uitati ca atunci macar s-a facut ceva: pasajul de pe str. Oituz, podul de la Margineni, pasarela Narcisa, str. Stefan cel Mare, Milcov, parcari, Teatrul de Vara etc. Dv faceti asfaltari cu sacul si postati repede pe FB si vreti sa bagati chioscuri in parc. Au trecut 2 ani si in afara de avarii la apa, nu retin nimic semnificativ. Sa va fie rusine.
cetaneanul simplu a zis
nu sunteti in stare sa faceti ceva bun ci doar sa stricati.daca ati fi avut o picatura de onoare v-ati fi dat demisia demult.politicieni fara valoare
Tony a zis
Stavarache a lasat in urma cateva obiective de interes public FINALIZATE, pe langa cele neterminate. Necula nu a finalizat nimic pana acum , e inca in campanie electorala, dupa doi ani de mandat… scuze si acuze…rezultate ZERO!!! Nu merita sa fie primar al Bacaului!
George a zis
Stavarache a lasat in urma obiective FINALIZATE. Ai dreptate insa nu uita ca a fost in fruntea orasului 12 (DOISPREZECE) ani. La Necula au trecut abia 2.
Florin a zis
Asa e. Doar 2 ani. Insa nu a facut nici macar curatenie in oras. Asta trebuia facut din a 2a zi de mandat. Nu are nimeni pretentii sa fi facut proiecte de anvergura dar macar ceva curatenie, reparat strazi, toaletat copaci si spatii verzi in grijite. Toata lumea din oras e nemultumita de cum arata Bacaul.
Kross a zis
Stavarache este un exemplu care trebuie uitat .In 12 ani realizarile sale sant dezastruase pentru orasul Bacau.Un oras parasit pentru ca nu a facut nimic pentru comunitate.
Necula are 2 ani si este drept ca nu sa remarcat cu nimic.Mizeria din oras persista.
Ce ma enerveaza este ca nu este in stare nici macar sa faca curatenie obligand proprietarii de case,spatii,terenuri sa igienizeze spatial de la limita proprietatii private de cea publica.
Este asa greu sa dai o hotarare in care sa ceri sa nu mai ai voie sa iesi cu masina muradara pe strazi?Este asa greu sa oblige proprietarii sa-si igienizeze fatadele si gardurile?Este asa greu sa nu mai dai autorizatii sa se construiasca fara respectarea unui aliniament fata de vecini?
Terenurile proprietatea Primariei in paragina se pot da catre asociatiile sportive impreuna cu un proiect si fiecare sa-l amenajeze,astfel incat sa nu mai vezi atata mizerie.Credeti-ma ,Bacaul este un oras plin de mizerie.Arata din avion ca este negospodarit.
Florin a zis
Pai despre asta vorbim. Cateva lucruri de baza: curatenie, urbanism rrglementat, parcuri si spatii verzi ingrijite. Pentru asta nu trebuie sa treaca 12 ani. Stavarache e istorie dar nu poti continua la nesfarsit sa dai vina pe altii. Nu Stavarache a dat aprobare pentru blocul din spatele mag Luceafarul, o mizerie de cladire fara locuri de parcare si care ia toata lumina locatarilor din blocul vechi. Nu Stavarache vrea sa bage circ si dughene in parc. Nu Stavarache aduce cainii pe strazi si in parc. Nu Stavarache nu e in stare sa repare ca lumea niste strazi. Arcadie Septilici s-a asfaltat de mai putin de 1 an si deja e plin de gropi care acum se peticesc. Cum e posibil asa ceva? Bataie de joc pe banii nostri. M-am saturat de atata incompetenta.
David Ica a zis
Niciodata orasul Bacau n-a fost mai murdar si mai neglijat ca in acesti ultimi doi ani . Totul te deprima: de la scarile primariei si ale prefecturii deteriorate si murdare,pana la „carpa ” care acopera de ani buni Teatrul „Bacovia”. Cartierele nu sunt mai prejos decat centrul orasului . Asta da, „gospodar” al orasului.
TUCU a zis
„Ceilalti”(vechea mostenire)… macar au facut ceva Au lasat 70%, dupa cum se recunoaste ! Dar „astia” de 2 ani de zile, nu au facut nimic. Tot in campanie: promisiuni., minciuni, festivaluri, conferinte de presa. Si tot de sunt” aia” , sunt de vina!
mirel a zis
Este foarte interesant acest articol mai ales asupra concluziilor. Proiectul initial al lucrarii a fost realizat de o firma din Bucuresti care a realizat si proiectul „Pasajul strada Stefan Gusa”. De la inceput s-a observat ca proiectul era incomplet, gresit dar a fost receptionat de Primarie. In executie s-au descoperit toate greselile din acest proiect inclusiv cel privind parcarea supraterana. S-a facut o expertiza pentru lucrarile executate pe teren si s-au gasit o sumedenie de greseli. Apoi s-a facut o expertiza tehnica privind parcarea supratereana dandu-se o solutie viabila mai ales ca alaturi este un bloc care sta pe ovoidul de canalizare. Proiectul nou a fost scos la licitatie cu aceleasi metehne privind”pretul cel mai mic” dupa care firma care a castigat s-a inpotmolit.Pentru lucrari de acest fel este necesar ca beneficiarul sa consulte adevaratii specialisti.
ANDREI a zis
Alo, despre ce vorbim aici ? Cum ramame cu parcarea ? Unde lasam masinile domnule primar ? In parcare la CORA ? Si asa e ocupata 50% de masinile celor de pe Milcov si Alexandru cel Bun.