Senatoarea Cristina Breahnă Pravăț a criticat votul de luni, din Consilul Local Bacău, unde noua majoritate Viziteu-Necula, USR PLUS – PNL – PMP – Pro România, a votat rectificarea bugetului suspendat de prefectul USR.
Potrivit parlamentarului PSD Bacău, votul de la distanță, la care au apelat patru consilieri ai alianței majoritare, este ilegal. De asemenea, unii dintre aceștia, au încercat ulterior să dea impresia că au participat la ședință:
Consiliu Local Bacău a brevetat votul de la plajă din… Kenya
Ședința de pomină, unde s-a înregistrat această premieră, s-a difuzat în Municipiul Bacău, în cadrul Consiliului Local, unde 4(patru) consilieri au votat, în total dispreț față de lege, din concediul de odihnă!
Mai exact, doar 15 aleși locali au fost prezenți fizic, la ședința de luni, 19 iulie, alți 4(patru) consilieri (trei de la PNL si unul de la USR-PLUS) votând din concediu.
Ilustrativ e cazul consilierilor PNL, Violeta Urban și Liviu Miroșeanu, cel din urmă – viceprimar PNL al Mun. Bacău:
Urban a votat telefonic, aceasta fiind, conform numeroaselor fotografii postate pe rețeaua Facebook, în Kenya, țară din Africa, situată la peste 5800 km de România (pe calea aerului).
Dintr-o ipostază similară, aflându-se tot în vacanță, a votat și viceprimarul Miroșeanu, acesta intervenind în ședință prin aplicația Zoom.
Concediul nu l-a împiedicat pe Miroșeanu să posteze un fake-news pe pagina sa de Facebook, folosind o fotografie din care reieșea că ar fi fost prezent la ședință (fapt contrazis de imaginea din rețeaua Zoom).
Trebuie reiterat faptul că Municipiul Bacău a stat fără buget timp de trei luni, după ce, la instigarea primarului USR – Viziteu, prefectul USR – Leonard Bulai a contestat în instanță hotărârea CL prin care fusese aprobat, în aprilie, bugetul orașului.
Tribunalul Bacău a respins ca neîntemeiată acțiunea Prefecturii, determinându-l pe useristul Viziteu să improvizeze un simulacru de ședință a Consiliului Local Bacău, în care mai mult de un sfert din voturi au venit din concediul de odihnă, de la mii de kilometri
– sen. Cristina Breahnă Pravăț
Hriban a zis
voturi ilegal acordate pe un proiect ilegal ce si doreste sa anuleze o hotarare judecatoreasca
bubu a zis
Noi mai avem in tara asta DNA? Intreb pt un prieten (Vizi)
sebi a zis
dna e pt psd. in rest e liber la praduiala. a se vedea praduiala pdl, acum usr pnl. nu se atinge nimeni de usristi orice ar face. iar voi i-ati votat ca o turma si acu va plangeti.
Tatiana a zis
Nu vă mai mirați, legile nu sunt respectate în această țară nicăieri indiferent de culoarea politică a partidului care este la conducere. În campanii primit , se laudă că vor face totul legal și apoi cand se văd în funcție nu mai respectă nimic.
alin a zis
va dati seama ce era daca facea psd asa ceva?
Dana a zis
Codul Administrativ permite votul „on line” al consilierilor locali. Toate formatiunile politice din CL au uzat la un moment dat de aceasta forma legala de vot doar ca acum cei din PSD sunt extrem de vocali pentru ca nu mai controleaza dupa bunul plac si strict in interes propriu activitatea primariei.
Intreb senatoarea din fotografie daca are cunostinta ca ai dansei consilieri PSD nu s_au sinchisit sa fie prezenti nici fizic nici on line ..
Credeti ca nu vor trece nici pe la casierie ?
Casierul a zis
Nu-ti fa probleme. Ei (votantii) vor primi plicul la domiciliu.
ANA GROZA a zis
Aer. 137 din Codul administrativ
(1) Ședințele consiliului local se desfășoară legal în prezența majorității consilierilor locali în funcție.
(2) Prezența consilierilor locali la ședință este obligatorie, cu excepția cazului în care aceștia absentează motivat. Absența este considerată motivată dacă se face dovada că aceasta a intervenit din cauza:
a) unei boli care a necesitat spitalizarea sau a unei stări de sănătate pentru care s-a eliberat certificat de concediu medical;
b) unei deplasări în străinătate;
c) unor evenimente de forță majoră;
d) în cazul decesului soției/soțului consilierului local sau al unei rude de până la gradul al II-lea a consilierului local ales ori al soției/soțului acestuia, inclusiv;
e) alte situații prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local.
(3) Consilierul local care absentează nemotivat de două ori consecutiv la ședințele consiliului local este sancționat, în condițiile art. 233.
(4) Consilierii locali sunt obligați să își înregistreze prezența în evidența ținută de secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale.
(5) Consilierul local care nu poate lua parte la ședință este obligat să aducă această situație la cunoștința secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale.
Am o intrebare : consilierii care au votat online si-au inregistrat prezenta ?
TEODOR LAZAR a zis
Anuska, juristo, codul administrativ arata asa acum – Articolul 137 Cvorumul ședințelor consiliului local
(1) Ședințele consiliului local se desfășoară legal în prezența majorității consilierilor locali în funcție. Se consideră prezenți la ședință și consilierii locali care participă prin utilizarea oricăror mijloace electronice.
Andrei a zis
Suntem de rasul curcilor! Si primaria din „Las Fierbinti” are buget aprobat, pe cand la #mana caii Vizitiu nici gand, doar prin „penalitati” cum sunt ei obisnuiti. Ca doar, nu, sunt „niste penali” vorba preeeseedinteluui looooor….
Paturica din Bc a zis
Câta supărare …cât suspin…