Noua criză a gunoiului, recunoscută de autoritățile județului Bacău, este de natură să-i îngrijoreze pe deputații PNL Tudorița Lungu și Ionel Palăr, care atrag atenția, într-un comunicat de presă, că, dincolo de disconfort, există riscul izbucnirii unor epidemii cu consecințe grave pentru populație.
În opinia acestora, PSD Bacău ar fi trebuit să anticipeze blocajul și faptul că Celula 2 a gropii de gunoi va deveni inutilizabilă din cauza datoriilor acumulate de administrațiile locale și ar fi trebuit să ia măsuri.
De altfel, deputatul PNL Tudorița Lungu a adresat mai multe interpelări ministrului Mediului Grațiela Gavrilescu, legate de situația deșeurilor din județul Bacău.
”Această criză este cu atât mai gravă, cu cât se știa de câteva luni că există riscul ca groapa de gunoi să fie închisă, iar autoritățile locale au stat impasibile. Nu ne ajută acum niciun fel de Comitet de Urgență convocat de primar. Se știe de luni bune de această situație, se știa că se va ajunge aici. În loc să fie supărat că nu a fost invitat la manifestările unde orașul Iași a fost declarat capitală istorică a Moldovei, domnul senator Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, ar fi trebui să se implice în rezolvarea acestei situații, pentru că primăriile datornice la operatorul Celulei 2 sunt conduse de primari PSD și ALDE”, consideră Tudorița Lungu.
Criza gunoiului nu este doar un caz izolat iar eșecul pe toate planurile caracterizează cel mai bine administrația Necula, susținută de PSD-ALDE. Lipsa de viziune și de implicare face ca Bacăul să regreseze economic, să se depopuleze pe zi ce trece și să fie ocolit de marile investiții.
“Cel mai relevant în ultima perioadă a fost modul în care actualul primar a gestionat problema deszăpezirii. Fără un contract încheiat cu o firmă de specialitate, orașul este aproape paralizat, îngropat sub nămeți. Din nefericire, acesta nu este doar un exemplu izolat. De doi ani și jumătate, ne confruntăm cu avarii la rețeaua de apă, cu degradarea infrastructurii rutiere, cu stoparea programului de reabilitare termică a blocurilor, cu lipsa de investiții majore pentru comunitate. Actualul primar nu a fost în stare nici măcar să continue proiectele importante ale orașului, proiecte pe care le-a preluat într-un stadiu avansat de la administrația liberală. Și este suficient să amintesc Spitalul Municipal sau banii pierduți pentru modernizarea Insulei de agrement. Incapabil să scrie proiecte europene, actualul primar preferă să se împrumute și să îndatoreze orașul. La toate acestea se adaugă și orgoliul nemăsurat al lui Cosmin Necula, care nu a dorit ca orașul Bacău să adere la nou înființata Asociație «Moldova se dezvoltă». Este nevoie de alți oameni la primărie, care să pună lucrurile în mișcare, să scoată Bacăul din amorțeală”, spune deputatul Ionel Palăr, președintele PNL Bacău.
În sprijinul afirmațiilor sale, parlamentarul băcăuan a dat exemplu solicitarea Primăriei Piatra Neamț, condusă de un liberal, de a declanșa demersurile pentru construcția unui drum expres care să lege această localitate de Bacău. Solicitarea a primit de la Cosmin Necula doar un răspuns formal, fără ca primarul de Bacău să desemneze o echipă care să lucreze efectiv la realizarea proiectului. (sursa: comnunicat de presă)
Jona a zis
Ia sa ne spuna tovarasii gargaragii din PNL cand trebuia data in functiune celula doi de la groapa de gunoi, ca sa vedem cine castiga concursul de incompetenta, ca asta pare sa mai fir ramas din Bacau, doar concursuri de incompetenta si gargara de zero bani. Apropo, PNL ce face pentru a nu se mai intampla aceasta criza? Da like-uri pe FB?
Alex a zis
Haha. Incompetenții ăștia apar de fiecare data când o dau de gard cei de la PSD.
PNL – 0 realizări, 0 initiative % – un PSD Mai Prost (daca e posibil asa ceva).
Nel a zis
PNL=PSD Râde ciob de oală spartă! ducețivă si lăsaține ,nea-ți prostit destul.
La revedere!
stefan a zis
ha-ha-ha….ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns.
după doua mandate consecutive la carma orasului doar cu paveliada ca măreață realizare iesi in public si critici alti incompetenți ajunsi la putere chiar din cauza ta?mai mult decât atât te mai si inchini altor interese de prin vecini îngropând si mai mult orasul in izolare.vorbim de partidul care prin USL a readus ciuma roșie la guvernare.
am o curiozitate enormă vis a vis de programul vostru electoral la locale?
Mariana a zis
Cat ati fost la carma orasului,nu v-a trecut prin cap,lenesilor si mincinosilor ce sunteti,sa faceti o groapa de gunoi separat de a celorlalte localitati?Eu nici nu inteleg de ce nu e fiecare localitate cu groapa ei de gunoi,e asa de greu de facut asa ceva?E mai bine sa vina masinile cu gunoi tocmai de la Onesti si sa ne intoxice pe noi,bacauanii cu gunoaiele lor?
kO a zis
Din cati bani au papat astia de la bugetul statului…se faceau zece gropi! Se vede pe fetele lor cat de stresati/ ingrijorati sunt! Mai ales cand au de toate gratis!
min a zis
Ridicoli! Liberali cu carte de munca la stat toata viata lor…