Daca pina nu demult se spunea ca in New York numai cine nu vrea nu munceste, in ziua de azi sa iti gasesti un job e o adevarata aventura. Chiar si o carte de vizita buna nu mai ajuta acum la nimic, in conditiile in care posibilitatile de a opta sint tot mai limitate. „Toata vara am batut cafenelele din Astoria ca sa imi caut de munca. Munceam numai trei zile la un club, dar cu banii pe care ii faceam eram la limita, abia ajungeau sa imi platesc chiria si restul facturilor.
Chiar daca aveam mult timp, stateam toata ziua inchisa in casa, nu imi permiteam sa ma duc nicaieri. Abia la sfirsitul verii am mai gasit de munca, dupa patru luni de cautari, sute de mail-uri trimise si peste 30 de interviuri. Acum muncesc sase zile, peste 65 de ore pe saptamina, si e mult mai bine cu banii. Dar nu am nici un fel de viata sociala, doar muncesc si dorm. Citeodata, nici nu am timp sa ma duc la spalatorie sa imi spal hainele, sint tot timpul obosita. Dar, chiar si
asa, nici prin cap nu-mi trece sa renunt la job. Nu pot uita zilele in care plecam din restaurante plingind, pentru ca nimeni nu imi dadea de munca. Am ajuns la concluzia ca, fiind asa instabila piata de munca, trebuie sa tii si cu dintii de un job, cind il ai. Nu mai e ca inainte, cind daca ceva nu iti placea plecai imediat, erai sigur ca la alte trei-patru usi pe care le deschizi cu siguranta e ceva de munca si pentru tine”, imi spune Adriana, o tinara de 26 de ani venita in SUA de trei ani, care isi cistiga existenta muncind in restaurante ca si chelnerita. Nu toata lumea isi cauta de munca. Dar, chiar si pentru cei care au acelasi job de ani buni, nesiguranta este cuvintul care la defineste starea de spirit. Oamenii se gindesc ca efectele crizei se
vor rasfringe asupra afacerii care le aduce banii si ca nu vor mai avea de munca. Ca nu vor mai avea bani sa plateasca chiria si facturile. Chiriile au ajuns la preturi astronomice, pretul unei calatorii cu metroul va fi in curind 2,5 dolari, alimentele s-au scumpit cu peste 30 la suta
in ultimele 18 luni, iar tarifele la curentul electric si gaz au fost recent majorate.
Jobul in restaurant, preferat celui la banca
Cristina Ionascu are 25 de ani si de aproape jumatate de an s-a stabilit la New York. Locuia cu parintii intr-un apartament in zona Aleea Ghioceilor, iar dupa ce a terminat facultatea s-a angajat la o banca din Bacau. A vrut sa incerce si altceva, iar pentru un an de zile a fost plecata in Anglia, insa nu s-a adaptat si a revenit linga cei dragi. Tinara fiind, nu a renuntat la ideea ca tot mai usor ii va fi sa isi faca un viitor peste hotare, ca multi altii de virsta ei. Norocul i-a suris si viata i s-a schimbat radical cind intr-o zi a primit un plic in care era anuntata ca a cistigat Loteria Vizelor. A luat avionul si a aterizat la New York, intr-un oras in care nu cunostea pe absolut nimeni. Avea doar adresa unor prieteni de-ai parintilor, pe care nu ai vazuse, insa, nici o data in viata ei. A fost norocoasa si nu a avut surprize neplacute, baietii o asteptau la aeroport, iar de a doua zi a inceput aventura americana. Dupa ce toata lumea a plecat la munca, s-a trezit singura, in apartamentul cu trei camere pe care il impart patru persoane. Prietenii ei o pusesera in tema, in linii mari, cu ce avea de facut, dar greul abia incepea. Trebuia sa isi caute de munca, pentru ca banii strinsi cu greu acasa nu tineau o vesnicie. A trimis zeci de CV-uri la firmele care faceau angajari, dar cu fiecare zi era tot mai dezarmata. In cele mai multe cazuri nu a primit nici un raspuns, iar la interviurile la care a fost nu a avut sorti de izbinda. Abia dupa doua luni de incercari a gasit de munca la o banca, asa cum isi dorise. Desi suna frumos, povestea nu are tocmai un final fericit, ca in filmele care i-au facut pe multi sa viseze atit de frumos despre America. Job-ul era la o banca mica, de cartier, si era platit cu opt dolari pe ora. Trebuia sa muceasca cinci zile pe saptamina. Daca celor de acasa opt dolari pe ora li se pare o avere, in New York aceeasi suma nu va fi niciodata de ajuns. Chiriile sint cele mai scumpe din SUA, un apartament cu doua camere se inchiriaza cu cel putin 1.200 de dolari pe luna, iar la asta se adauga curentul, gazul, telefonul, cablul, internetul, transportul si mincarea. Pentru un trai decent ai nevoie de un job unde sa fii platit cu cel putin 12 dolari pe ora si sa muncesti macar 40 de ore pe saptamina. Banii nu erau de ajuns si a decis ca e mai bine sa aiba doar part-time la banca, continuind cautarea. Ca sa completeze veniturile a ales sa munceasca trei zile la banca si alte patru zile ca si chelnerita la un restaurant, unde banii erau mult mai buni decit la banca. Nu a vrut sa renunte la ideea ca intr-o zi norocul ii va suride si va gasi o slujba la o alta banca unde va fi mai bine platita. De accea a ales sa se sacrifice, iar dupa ce termina munca la banca sare in metrou ca sa ajunga la cealalta slujba. Dar, cu fiecare zi care trece, este tot mai convinsa ca ii este aproape imposibil sa se intoarca acasa. Si ca, chiar asa greu cum este acum in America, e mult mai bine decit in Romania.
Experienta americana trebuie traita macar o data in viata
Experiente precum cea a Cristinei traiesc, de altfel, cei mai multi dintre romanii stabiliti in America si care nici in gluma nu isi pun problema sa abandoneze corabia care a trecut oceanul si sa se intoarca pe meleagurile natale. „Nu mai am la ce sa ma intorc acasa, nimic nu merge cum trebuie, e mai rau ca oricind. Macar aici mai exista o sansa ca lucrurile sa se indrepte, acolo nu vad un viitor prea curind. Mi-e dor de parinti, dar o sa-i vad mai devreme sau mai tirziu. Cu prietenii mei nu mai am prea multe in comun, m-am schimbat complet de cind am venit aici. Viata aici m-a schimbat, nimic nu mai e ca inainte”, spune o alta romanca de la New York. Desi pentru cei ramasi acasa este imposibil de inteles, aceasta este opinia celor mai multi dintre romanii care au avut sansa sa traiasca experienta americana.
Costinela BREAHNA, New York
Cosmin a zis
Draga Costinela,tu ce lucrezi in State si de cit timp esti acolo, ai trecut prin multe job-uri?
dan a zis
daca asa arata un cartier din new york , prefer sa merg in austria sau germania unde este muuult mai curat si mai civilizata lumea.
Florin P a zis
Mama, mama, ce de cazuri concrete si reale! 😀
cristi a zis
Dane, daca nu te-ai prins ala era un cartier de NY,dar de ROMANI!:))
:)) a zis
Mda. Vorba lui Florin P: „mama, mama, ce de cazuri concrete si reale!”. Ai scris despre tine, nu-i asa?
un vecin de pe sacra ta de la NY a zis
Fa jurnalista de sfirsit de saptamina, de cind te-ai apucat de scris despre comunitatea romaneasca? Cind ne-am vazut ultima oara nu stiai incotro sa o iei la fuga, pentru ca tu esti prea aroganta ca vorbesti cu romanii, fugita naibii din padure ce esti! (asta e porecla ta in comunitate). Cine iti da dreptul sa scri despre romanii de aici, ca doar tu nici macar vecinii nu ti saluti? te-ai trezit tu corespondenta de la NY, chelnerita de duzina! daca ai ceva comentarii de facut, suna-ma la 347-848-2148 daca ai curaj. ne-ai stirnit scirba tuturor vecinilor de aici, de pe scara, inclusiv a bacauanilor de care nu ai habar, de cind am aflat ca ai tupeu sa scri despre noi, tu aia care nu esti in stare sa saluti!