Consiliul Local Bacău se reunește vineri, ca să discute propunerea primarului Lucian Daniel Stanciu Viziteu, de organizare a unui referendum local, odată cu alegerile generale.
Primarul are în vedere consultarea cetățenilor privind stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție împotriva COVID pe teritoriul municipiului Bacău, dar și cu privire la resistematizarea domeniului public.
Alianța PNL-USR-PLUS nu are o majoritate în Consiliul Local, deciziile de până acum fiind aprobate cu sprijinul PSD.
„După consultări interne în organizația municipală a PSD Bacău, am decis ca cei 2 consilieri locali PSD, membri ai grupului Alianței Social Umaniste din CL, să voteze potrivit propriei conştiințe la proiectul de hotărâre vizând inițierea unui referendum local şi alocarea a 100.000 euro pentru. organizarea acestuia. Rămâne la latitudinea Consiliului Local, în ansamblul său, să hotărască dacă, în contextul pandemic foarte complicat în care se află Bacăul, organizarea unui referendum este, cu adevărat, o prioritate în detrimentul altora. Aleşii locali ai PSD vor vota după cum le dictează propria conştiință, raportat la proiectul sus-menționat şi ținând cont de exigențele crizei epidemiologice prin care trecem ca oraş şi țară”,a anunțatr conducerea PSD Bacău, pe pagina de Facebook.
Celelalte partide reprezentate în consiliul Local Bacău, PER, PMP și Pro România, nu au anunțat deocamdată cum se poziționează. Ședința în care se discută organizarea referendumului local începe la ora 10:00, la Centrul de Afaceri și Expoziții.
H2SO4 a zis
Daaaa, in mod sigur vor vota cum le dicteaza constiinta …..dar cum hotaraste partidul. Prevad un viitor negru actualului Primar, sunt prea multe cirtite prin Consiliul Local. Mofturile de partid vor fi suportate de cetatenii urbei si sperantele noastre vor fi naruite de sicanele ,,alesilor,,.
Ionel a zis
Mare bucurie in tabara PSD cand si-au dat seama ca Viziteu e praf. A terminat el de facut totul si acum vrea un referendum aiurea de 100.000 EURO.
O sa-si bata joc toti de el si USR impreuna cu H2SO4 se vor duce la vale. Sincer imi pare rau ca PNL nu a fost in stare sa gaseasca un candidat normal. L-au sacrificat pe Mirosanu pentru ilustrul Luci securistul…omul de la SIF 2 Moldova.