• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Politica / Replici acide între liberalii din Bacău, după rezultatul obținut la alegerile europarlamentare

Replici acide între liberalii din Bacău, după rezultatul obținut la alegerile europarlamentare

Florin Popescu 28 mai 2019 2 comentarii

LikeShare

Rezultatul bun obținut de PNL în județul Bacău la alegerile europarlamentare (27,3%) nu au calmat neînțelegerile dintre liderii formațiunii. În mediul online, au apărut reacții, după ce deputatul Ionel Palăr, președintele organizației județene, a criticat rezultatele slabe ale PNL în municipiile Onești și Bacău.
parlamentari pnl bacau
PNL a obținut în municipiul Onești, zonă controlată de senatorul Daniel Fenechiu, numai 18,69% și locul al treilea, după PSD și USR PLUS. În municipiul Bacău, unde președinte al organizației locale este fostul viceprimar și senator Dragoș Luchian, PNL a înregistrat 27,21%, locul al doilea, după USR PLUS.

„Acest vot este o sancțiune și trebuie să reacționăm, va trebui să avem comportamentul pe care și-l doresc alegătorii. Îi rog pe colegii de la municipalele Bacău și Onești să înțeleagă ceva din aceste alegeri”, a avertizat Ionel Palăr, luni, într-o conferință de presă.

Pe Facebook, Dragoș Luchian, președintele municipalei PNL Bacău, a notat: „Țin să le mulțumesc tuturor băcăuanilor care au votat pentru PNL în municipiul nostru. A fost un vot care ne responsabilizează, care ne arată că în lupta cu rivalul nostru traditional, PSD, am reușit să obținem o victorie care ne dă mari speranțe pentru următoarele etape ale unui proces de revenire la normalitate. Sunt bucuros de băcăuanii noștri, de victoriile noastre comune, de echipa cu care am făcut această campanie și cărora le mulțumesc din nou, pentru că voturile date de băcăuani pentru organizația municipală PNL Bacău ne clasează la distanță semnificativă față de PSD și au contribuit semnificativ la poziția de competitor care suflă în ceafa PSD și la nivel județean. Vă mulțumesc și vă aștept să fim împreună pentru că lupta adevărată abia de acum începe, iar noi vom fi mereu aici, pregătiți să facem din Bacău un loc în care chiar să ne fie drag să locuim!”.

Senatorul Daniel Fenechiu a reacționat însă acid, fără să dea nume: „Din păcate, cei care mimează opoziția din sinecurile plătite din bani publici prin «bunăvoința» eternului adversar și care nu ratează nicio ocazie de a se cățăra pe rezultatele generate de munca altora, nu au decență…Interesele, ipocriza și micimea lor caracterială sunt cheia succesului lor în detrimentul oamenilor onești…Care, deseori fac pasul înapoi!”

Provenit din PPDD și Partidul Național Democrat, Daniel Fenechiu este liderul unui grup care face opoziție la actuala conducere al organizației județene PNL Bacău, cu scopul de a-și impune propriii candidați, în 2020.

Pentru municipiul Bacău, în competiția internă s-au înscris arhitectul Cătălin Crețu, consilier local, Iulian Stoican, fost viceprimar, și Petrică Mihăilă, consilier județean. După ce l-a susținut insistent pe avocatul Daniel Miclăuș, senatorul Daniel Fenechiu îl promovează pe consilierul județean Petrică Mihăilă.

De partea cealaltă, deputatul Ionel Palăr, președintele organizației județene PNL Bacău, a declarat, luni: „Mi-aș dori ca domnul arhitect Cătălin Crețu să aibă un parcurs foarte bun în competiția internă”.

Miza scorului obținut în cele două mari municipii ale județului, Onești și Bacău, sunt alegerile locale din 2020. Voturile din aceste localități ar putea înclina balanța la Consiliul Județean. Potrivit deputatei Tudorița Lungu, liberalilor le-au lipstit puțin peste 1.000 de voturi la europarlamentare, pentru a trece pe primul loc la alegerile europarlamentare.

LikeShare

Din categoria: Politica Etichete: alegeri europarlamentare 2019, Daniel Fenechiu, Dragos Luchian, Ionel Palar

Reader Interactions

Comentarii

  1. Jona a zis

    28 mai 2019 la ora 12:05 pm

    Rezultatul obtinut a fost pe seama prostiilor facute de PSD, ca daca aveau un guvern de oameni competenti si nu de marionete, altfel era treaba. Nu va mai agitati degeaba, nu aveti nici un merit in rezultatul obtinut, nici nu aveau cum cu un isteric ca Rares Bogdan si un lautar ratat ca Orban.

    Răspunde
  2. Sergiu a zis

    29 mai 2019 la ora 4:59 pm

    Jona, fii respectuos cu Sica Mandolina si cu Rares Bogdan! Ha, ha, ha! Liberali ,,de frunte,, cu radacini in increngaturile mafiote transpartinice.

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Bărbat bănuit de furturi din locuințe, identificat și reținut de polițiști. A spart și locuința unei femei de 67 de ani

Buhuși: Percheziții domiciliare la hoți de lemne. Ei au furat și camerele de supraveghere din zona pădurii Ciolpani

VIDEO: Sponsorizări și donații de peste 67.000 de euro la Gala FSC. Vezi cine sunt laureații celei de a XXII-a ediții

Mii de români sunt așteptați la Noaptea Muzeelor 2025

Anunț de mediu

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • fairy la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • Adrian la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • SEPTEP la Foto: Zeci de băcăuani s-au mobilizat pentru Nicușor Dan în centrul orașului, în penultima zi de campanie
  • Arian la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • Diana la Foto: Zeci de băcăuani s-au mobilizat pentru Nicușor Dan în centrul orașului, în penultima zi de campanie

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău