Călător prin California și „Vestul Sălbatic” (9)
Celebrul și fascinantul Walt Disney
Aproximativ 50 de kilometri despart Los Angelesul de nu mai puțin celebrul oraș ce poartă numele marelui creator al filmelor de desene animate – Walt Disney, „părintele” șoricelului Micky Mouse, al rățoiului Donald sau al nătîngului Pluto, care prin ghidușiile și trăsnăile lor au fermecat lumea copiilor și nu numai. În semn de omagiu și veșnică aducere-aminte de ilustrul artist, trecut în neființă la numai 65 de ani (1966), californienii au amenajat în preajma frămîntatei Coaste a Pacificului un imens Parc de distracții și agrement, vizitat anual de milioane de turiști. Accesul furnicarului de autoturisme și autocare spre Disneyland se face pe una dintre cele mai importante artere rutiere americane – Autostrada „5”, care leagă San Diego (de la granița sud-vestică a Californiei), cu o suită de orașe situate pe un traseu ce depășește 3.000 de kilometri, atingînd granița de nord-vest cu Canada. Ajuns la elegantul loc de parcare al orașului lui Disney, cîteva scări rulante te coboară pe platforma de intrare în marele parc ce se întinde pe sute de hectare. Garnituri speciale de „trenuri vacanță” transportă permanent vizitatorii către porțile de intrare. Întoarcerea – tot asemănător. Prețul biletelor- același ca la Hollywood – 45 de dolari. Californienii nu-și fac concurență; toți au „loc sub soare” în această bogată și strălucitoare zonă a Americii. Pliantul primit la intrare de la frumoase și zîmbitoare fete ne ține loc de ghid. Sîntem deja în „Parc”, o incomensurabilă oază de verdeață, cu o încrengătură de alei, grădini de trandafiri, restaurante, magazine și sofisticate construcții sub acoperișurile cărora se petrec năstrușnice momente. Beneficiarii ineditelor „spectacole” sînt nu numai copiii și însoțitorii acestora, ci și adulții. Veselie mare, răsunătoare manifestări de bucurie și satisfacție din partea tuturor. Din cînd în cînd, în zona centrală a Parcului de distracție își fac apariția mascotele acestui cuceritor loc: „Micky” și „Donald”. Grupuri mari de copii se plimbă cu ei, se fotografiază, primesc autografe. Ca și cu Stan și Bran, ori Xena, la Hollywood. Pe un platou special amenajat zeci de ghiduși, uzi leoarcă, săgetează văzduhul cu strigătele lor de bucurie la fiecare răsturnare peste ei a unor mari cantități de apă slobozită din uriașe găleți care se umplu și se golesc cu ajutorul unei instalații electronice. Dar nu-i bai. Afară-i cald, apa potrivită și nici un pericol să răcească cineva. Ceva mai încolo, într-o mică depresiune, sute de vizitatori de toate vîrstele își încearcă „talentul” în conducerea (pe un traseu dirijat) unor autoturisme liliput, acționate cu baterii electrice. Nu-i chiar așa. Se produc numeroase ciocniri, ambuteiaje, dar fără urmări. Toate autovehiculele, după vreo doi km de drum, se întorc la bază, ca să pornească din nou cu atîția alți doritori. Într-o altă zonă a „orașului bucuriilor”, autentici temerari escaladează (în bărci special amenajate) cursul prăpăstios al unui improvizat rîu de munte și, după ce dispar pentru cîteva minute prin adîncurile acestuia, se prăvălesc printr-o cascadă în apele lacului ce înconjoară acest inedit loc de încercare a curajului. Timpul trece și, aproape de prînz, ne luăm îndemnul de a ataca direct cîteva „obiective” ale programului distracțiilor oferite. Alegem o „călătorie cu trenul de epocă spre Vest”. Urcăm scările spre o cochetă stație de îmbarcare și, împreună cu alți numeroși turiști, așteptăm sosirea uneia dintre cele două garnituri care execută acest program. Pe peronul „gării”, în apropriere de noi, cîțiva „pasageri” vorbesc românește. După mai bine de o lună de zile de preumblări prin California și „Vestul Sălbatic” auzeam pentru prima dată vorbindu-se în limba mea maternă. Atrag atenția soției și fiului nostru despre această surpriză și o fac cu glas tare. Aproape întregul grup în cauză a întors privirile spre noi. Doar atît. Știam însă că la Los Angeles, la Santa Monica, la San Francisco și în multe alte orașe californiene trăiesc, de ani mulți, nenumărați români. Dar spre deosebire de alte nații (ruși, chinezi, spanioli, italieni, mexicani etc.), românii viețuiesc izolat, în mici familii care rareori se împrietenesc, se ajută reciproc. Un egoism exagerat peste care parcă și-a pus amprenta acea stare de neînțelegere și dezbinare dintre oameni manifestată în țară destul de pregnant. Păcat! Oarecum stăpînit de această neliniște sufletească, am urcat în „tren” și, în drumul către „Vest”- pe un traseu minunat realizat de arhitecți și constructori – uit treptat de neplăcutul moment al unei înstrăinări de propria-mi nație. La sosire, micuța locomotivă cu aburi a slobozit un prelung semnal de adio și ne-am îndreptat spre un alt obiectiv, „trenul minerilor”. Din nou ne-am așezat la rînd. Lume multă curioasă de necunoscute suprize. După vreo jumătate de oră, o garnitură a „trenului minerilor” ne purta în necunoscut, prin galeriile și peșterile din inima unui munte, pe un traseu periculos, pe alocuri deteriorat, cu apariții- surpriză ale unor ființe înfricoșătoare, cu pante anevoioase și coborîri vijelioase, la capătul cărora ne-am trezit transpirați și total epuizați. Băuturi răcoritoare delicioase ne-au readus la normal, accentuîndu-ne dorința unor alte „surprize”.
De data aceasta ne-am orientat către un imens lac înconjurat de o vegetație luxuriantă, pentru o „călătorie” cu vasul de epocă pe Mississippi. Ceva plăcut și liniștitor. Vaporul asemănător unor vase cu aburi de acum aproape două secole, poartă, într-o singură cursă, sute de vizitatori pe apele închipuitului fluviu Mississippi, de pe malurile căruia îți apar în față sumedenie de viețuitoare, poieni, păduri luxuriante etc. Din loc în loc, grupuri de indieni în plină activitate. Sînt manechine – robot puse ingenios în mișcare prin sofisticate sisteme electronice. Zici că totul e real. Ne relaxasem în întregime, dar, cam tîrziu. De pe platoul din zona centrală a Parcului asistăm la o frumoasă și inedită paradă a veseliei, cu personaje cunoscute din filmele lui Disney, care își urmează disciplinat fanfara scoțiană din față. Aplauzele prelungi din partea marelui public răsună pînă departe. Și cîte n-ar mai fi fost de văzut? ! Dar e tîrziu și pentru final alegem tot o călătorie – un tur al Parcului marilor veselii, într-un tren al viitorului, experimentat cu succes de japonezi „francezi și alte nații ale lumii contemporane”. În vagoane elegante, la circa 6-7 metri deasupra pămîntului, efectuăm o inedită plimbare în jurul marelui Parc. O priveliște fermecătoare. Întregul Disneyland și tot acest incomensurabil parc se afla la picioarele noastre. Doar unele construcții, mai cu seamă luxoasele hoteluri de la intrarea în „orașul marilor bucurii”, ne depășeau în altitudine. Americanii au ales un loc minunat în amintirea marelui Disney și pentru ademenirea milioanelor și milioanelor de turiști din toată lumea. Mîine ne vom afla departe, prin alte locuri de pe coasta Pacificului. (Toma JĂMNEALĂ)
Lasă un răspuns