Repere gastronomice
Locuitorii Canadei mănîncă ce li se oferă la televizor sau prin tot felul de spoturi publicitare. Din cele vreo nouăzeci de canale de televiziune pe care le-am putut „vedea” la televizorul fiicei mele din Toronto, toate, dar absolut toate, conțin nelipsitele clipuri publicitare care sînt „băgate” atunci cînd un program sau altul e mai interesant. Veți spune ce mi s-a spus și mie: „Asta-i societatea de consum!” Și dacă asta-i societatea de consum, cel puțin aici, în Canada, aproape tot ce înseamnă publicitate televizată se referă la mîncare. Ceea ce, la noi, e cunoscut, îndeobște, sub numele de „grătar”, în Canada poată denumirea franțuzească de „barbeque”. Se găsesc la „Canadian Tire” – trust de magazine de produse industriale – într-o largă gamă sortimentală. De la cele pe care le poți transporta în portbagajul mașinii și pînă la cele pe care le „plantezi” în curte. Adevărate mașini de gătit fripturi, hamburgheri, mititei, pui la grătar, cîrnați etc, etc. Prevăzute cu butelii – și acestea nu într-o singură variantă. Tot canadianul care se respectă are acasă un „barbeque”, iar copiii mei din Canada nu fac excepție de la regulă. Revenind la TV – inclusiv pe canalele 23 și 24, specializate în știri și „vremea” – vei savura imaginile cu astfel de „instalații” pe care sfîrîie ultimul „model” de cîrnat canadian – ginerele meu îmi spunea că, între altele, „Canada e țara cîrnaților” -, cotletul purtînd numele nu mai știu cărui „inventator”, bucata de somon, roșie și deosebit de apetisantă, nu mai spun de puii pregătiți în fel șI chip pentru a fi fripți pe grătar. Tot pe canalele TV sînt prezentate tot felul de salate, căci aici, în Canada, salata e la mare căutare. Să vedeți cum sînt aduse în prim-plan platourile cu salata verde asortată cu felii de brînză franțuzească sau de altă sorginte, bucăți de șuncă, felii de roșii – toate stropite cu un „dressing” de proveniență franțuzească sau italiană, adică cu un fel de sos maroniu, din care nu lipsesc uleiul, piperul, zahărul și hreanul. Nu mai zic de „pizza”: aici într-o mie și una de feluri, de „ketchup”-uri fabricate în toată lumea asta mare. Și dacă ar fi numai televizorul! În fiecare vineri după-amiază, cînd deschizi ușa să ieși din casă sau cînd vii de la serviciu, vei găsi agățată de clanță o sacoșă cu reviste publicitare. Marile magazine vin direct la tine acasă să-ți prezinte oferta. Pe prim-plan alimentele. Astfel că, urgent, trebuie să ajungi la „Highland Farms” sau la „Loblaws” sau la „Wal-Mart” sau în alte și alte multe mari magazine pentru că aici poți cumpăra, la prețurile cele mai acceptabile, pui întregi, pulpe de pui, cotlete de porc și de vită, pulpă de vită, salate, sucuri etc, etc. „Bietul” consumator e pus la grea încercare. Și atunci dă cu banul. Hai să mergem la „Highland Farms” pentru că e cel mai aproape de noi și pentru că acum, la sfîrșitul acestei săptămîni, a mai scăzut ceva din prețurile care, de obicei, aici sînt ceva, ceva mai mari ca în alte părți. Magazinul acesta – situat pe Duferin, o importantă arteră a orașului Toronto – e cam cît piața mare a Bacăului. Parcăm mașina în parcarea „fără plată” – cel puțin în Toronto, parcările magazinelor sînt fără plată; la unele se intră trecînd bariera deschisă, obligația fiind să prezinți bonul de casă la ieșire – unde sînt, deja, „trase” zeci de automobile. E sîmbătă și sîmbăta și duminica lumea se aprovizionează, de obicei, pentru o săptămînă sau chiar două. Luăm căruțul acesta silențios – eu așa i-am zis, căruț – ușile se deschid singure și intrăm. Din zăpușeala zilei de vară, intrăm direct ca într-un beci, aerul condiționat tăindu-ne, aproape, răsuflarea. Dar ne obișnuim repede. Mai întîi, legumele. Salate – de mai multe feluri. Punem în „cărucior” patru feluri, din care două în pungi sigilate. Da, avem nevoie și de pătrunjel, și de morcov, și de cartofi – pungi de cîte cinci kilograme sau „vărsați” – și, de varză, de conopidă, eu sînt bucătarul și iau cam de toate pentru supă, pentru salate. Lapte – în trei sortimente, după procentul de grăsime, în pungi cu cîte trei „subpungi” la un litru; unt fără sare, smîntînă și brînză cu smîntînă – la cutii de jumătate de kilogram, ouă în cofraje de 12 bucăți, și intrăm în sectorul „carne”. Să nu uităm – legumele, lactatele, ouăle, „cărnurile” și alte multe produse sînt așezate pe rafturi în liniile frigorifice care flanchează pereții marelui magazin. Deci, pui – de la pui întregi și pînă la pulpe sau jumătăți de pulpe, cîrnați în caserole – nu am numărat „felurile”, apoi trecem prin dreptul galantarelor unde se vinde carne – pui, curcan, porc – de la vînzătorii care-ți cîntăresc ceea ce soliciți – mezeluri și alte preparate, brînzeturi – astea-s cele mai scumpe, și, mai departe, „pizza”, de vreo șapte feluri, pe care o vei pune acasă în cuptor, torturi, prăjituri, pîine, cafea, conserve, sucuri – aici sucurile și Coca și Pepsi și apa minerală se cumpără cu baxurile și fructe – acestea fiind „îngrămădite” în munți autentici pe „planșe” speciale în mijlocul magazinului. Mă opresc aici. La case – sînt vreo 15 case – se plătește cu bani în mînă sau cu cardul. Un „Căruț” plin cu mîncare, cam pentru două săptămîni, „te ajunge” la aproape 150 de dolari. Societate de consum…
Dar. Există și un „Dar”. L-am pronunțat chiar eu, atunci cînd, mușcînd cu poftă dintr-o piersică uriașă, era să-mi pierd dinții din față în „granitul” pulpei acestui fruct care, pe la noi, prin România, e zemos de-ți lasă gura apă. Într-adevăr, deși aici, în magazinele acestea, găsești mîncare din belșug – de neimaginat, cel puțin, pentru mulți dintre noi – mîncarea constituie o problemă. O problemă extrem de serioasă, despre care se discută, din cîte am înțeles, în cercurile cele mai avizate și, din cîte am văzut, și în presă. Chiar în presa de limba română – mă refer la primul săptămînal din America de Nord, intitulat „Faptu’ divers” – am citit despre fructele și alte alimente „fără gust”, despre modificările genetice ce se aduc unor produse, despre urmările asupra organismului uman. Dar să citez din articolul doamnei Alina Stănescu, specialistă în domeniu! „Din păcate, gustul este o reflecție a valorii nutritive, care lasă de dorit. Cum poate să fie altfel, cînd fructele sînt culese verzi ca să reziste la transportul transcontinental din California, Costa Rica, Guatemala etc. Atunci cînd vă bucurați să vedeți zmeură și căpșuni în mijlocul iernii, gîndiți-vă un pic: cu cîte spray-uri le-au acoperit ca să reziste la acest voiaj cînd fructul este, deja, atît de delicat? Ne-am dezobișnuit de ideea că este cel mai sănătos să mîncăm produse locale pe care anotimpurile ni le oferă la timpul potrivit.
La ora actuală, majoritatea cartofilor, unele soiuri de roșii, aproape tot porumbul, absolut orice produs de soia și uleiul de canola conțin genele altor specii. S-a început cu modificări genetice prin care se bagă gene de pește în roșie, gene de om în capră, gene de bacterii în cartofi. Laptele este plin de antibiotice care se dau preventiv la animale, carnea de tot felul este injectată cu hormoni de creștere și de lactație”. Un tablou sumbru prezentat de o specialistă care mai scrie, oarecum decepționată: „Ce ironie că tocmai pe acest tărîm îmbelșugat unde am fugit noi, românii, ca să mîncăm o pîine mai albă ne izbim de problema mîncării denaturate!”
Da, ce ironie! Și totuși, magazinele alimentare sînt asaltate, frigiderele sînt burdușite, „barbeque”-urile funcționează din plin, în timp ce, la tot pasul, vezi, mai ales tineri, supraponderali care nu au nici cel mai mic complex al grăsimii. Uluitoarea publicitate ce se face mîncării își atinge, cu precizie, ținta. (Eugen Verman)
Lasă un răspuns