Eugen VERMAN
Un om, cu care ai colaborat, pe linie profesională, mulți ani, un om care s-a dovedit atent, deschis, disponibil oricînd să te ajute, un astfel de om poate fi considerat un prieten. Asta simt eu pentru cel ce se numește Ioan Bordei, pensionar, fost mai mulți ani director al Direcției Județene de Statistică Bacău. Nu știu de cîți ani a ieșit la pensie, oricum, nu-s prea mulți dar, în timpul acesta, ne-am văzut doar de vreo trei sau patru ori, după ce, în vremea cît „funcționa”, îl „atacam” la două – trei zile. Într-o zi de iarnă – parcă era prin ’99, ne-am întîlnit la primăria din Horgești. Eu venisem nu în interes de serviciu, ca altădată, ci cu un scop mult mai „avantajos” – ginerele meu avînd acolo o moștenire de vreo două hectare de livadă. Surpriza a fost că și amicul meu Ioan Bordei venise în același scop, el avînd, împreună cu vreo două rude apropiate, vreo opt hectare de livadă. Mă grăbesc să spun că e vorba de cunoscuta livadă intensivă din Răcătău, înființată și condusă, pînă la „demolare”, de specialistul Ioan Doboș, inginer pasionat pentru meseria sa, ardelean cinstit, cuminte, devotat, despre care am scris în multe rînduri și care m-a impresionat adînc atunci cînd, prin ’97 sau ’98, într-o toamnă, l-am găsit plîngînd în hohote, în biroul său, pentru că, așa cum a putut să-mi spună, n-a mai rezistat, a trebuit să abandoneze totul, livada e pierdută. Și, întradevăr, cînd am mers cu ginerele meu și cu alți proprietari, între care și domnul Ioan Bordei, în livadă, asta a fost ceea ce am putut vedea – o livadă dusă… Sigur, acum, într-un fel entuziasmați de primirea suprafețelor cuvenite, cei prezenți în acea zi de iarnă la locul „faptei” și-au făcut planuri mari, ideea fiind „repunerea pe picioare a livezii”. Eu știam, însă, că va fi foarte greu, dacă nu imposibil să se întîmple așa ceva. Și, bineînțeles, livada, atît de falnică, atît de productivă, ca un om plin de viață, s-a vestejit, s-a îmbolnăvit, e pe moarte. Și acum să revin la ceea ce începusem să vă spun la început. Nu-l mai văzusem pe amicul Ioan Bordei decît o dată sau de două ori după ce ne întîlnisem la livada din Răcătău cînd, zilele trecute, l-am întîlnit în piață cumpărînd cîteva kilograme de mere. Am dat să zîmbesc: „Cum, dumneavoastră, cu opt hectare de livadă, cumpărați mere din piață?”. S-a făcut că nu pricepe „cinismul” meu, ne-am salutat cordial, ne-am întrebat unul pe altul de sănătate – asta-i prima întrebare cînd se întîlnesc doi pensionari – și am adus vorba de livadă. „Am înțeles că vrea unul să cumpere o bucată din ea, s-o repună pe picioare”. Cuvintele prietenului meu sunau fără convingere. Căci și în iarna trecută și în alte vreo două ierni mai în urmă, tot așa a umblat vorba. Că cineva, cu bani mulți… Între timp, livada a ajuns de izbeliște, iar proprietarii ei cumpără mere din piață.
Lasă un răspuns