Eugen VERMAN
După ani, iată, zilele trecute, m-am reîntîlnit, în marea Piață alimentară a Bacăului, cu Neculai Lupu, zis Tulea. Era prin ’85 sau ’86 cînd, într-o zi de primăvară tîrzie, la o Berărie din preajma Pieții, l-am cunoscut. Pe vremea aceea mai beam și eu cîte o bere și, de obicei, mergeam la Berăria domnului Mihai Merticaru, un comerciant prietenos, care știa să-și facă meseria. La o masă mai retrasă, un bărbat tînăr, cu trăsături fine – nici prin gînd nu-mi putea trece că, de fapt, omul acela era oier, cioban, adică – sorbea o „Mărgineancă”, adică o bere de Mărgineni, dintr-o halbă cu „guler”. Neavînd loc, m-am așezat lîngă el. Om comunicativ, fără complexe, bărbatul se recomandă Neculai Lupu, „dar, dacă ajungeți, cumva, pe la mine prin sat, prin Slobozia, din comuna Stănișești, să întrebați de Tulea, că la noi sînt o mulțime de Neculai Lupu”, așa îmi mai zise el. Am ciocnit cu el vreo două halbe, din vorbă în vorbă – cum se întîmplă, de obicei, la un pahar – am aflat că „se ocupă” cu creșterea oilor, are vreo două sute de oi, că-i venit la Bacău cu urdă și caș și vreo cîțiva miei, acum, „la masă” e fecioru-su, mai mare, el „și-a permis” să „servească” o bere… Așa l-am cunoscut pe Neculai Lupu, zis Tulea, oier din tată în fiu și, cînd cu treburi profesionale am ajuns la Slobozia, am întrebat de el și un băitan m-a condus chiar acolo, la gospodăria lui, așezată pe un deal, oricum, mai departe de sat, sau așa mi s-a părut mie atunci și, cînd m-a văzut, Tulea a rămas așa de surprins, încît a uitat să-mi prezinte nevasta și cei patru copii, iar cînd s-a desmeticit m-a așezat la masă și m-a cinstit cu un rachiu „sănătos” și am mîncat brînză și urdă cu mămăligă, din care mi-a dat să aduc și acasă… De atunci nu l-am mai văzut și tare m-am mai bucurat cînd, zilele trecute, prin lumea asta multă care mișună în Piața Mare, l-am revăzut și l-am strigat și ne-am îmbrățișat… Tot bărbat frumușel, dar cu părul alb și, parcă, ceva mai bătrîn și ostenit… Am stat de vorbă din fugă, că se grăbea, avea un tractor la reparat, l-am întrebat de copii, da, toți sînt căsătoriți, la casele lor, l-am întrebat de oi, da, mai are vreo sută cincizeci, da’ anul ăsta a fost tare greu, abia și-a scos hrana de zi cu zi din îndeletnicirea sa de-o viață, nu, nu mai rentează, domnule, creșterea oilor, nu știu ce o să fac, așa mi-a mai zis, după care ne-am strîns mîinile și s-a pierdut în mulțime, el cu treburile și gîndurile lui, eu cu ale mele… Cînd ne vom mai întîlni, nu știu… Poate la primăvară, căci primăvara, mi-a zis, vine cu caș proaspăt și urdă și miei prin piețele din Adjud, Onești și Bacău, așa că…
Lasă un răspuns