Doi bătrîni s-au oprit în fața unei mese din piață pe care, alături de fasole, morcovi, legături de pătrunjel, se află cîțiva „snopi” de praz și o „movilă” de țelină.
– Ia privește… Poate eu nu văd bine… E adevărat…?
– Ce să fie adevărat? – întreabă unul dintre ei, după ce celălalt – un ins mic și rebegit de frig – îl îndemnă pe amicul său să privească mai cu atenție… Prețul, nu…?
– Îhî – zise cel mic și rebegit…
– Păi tu nu vezi…? Sau te faci că nu vezi… E clar: 40.000 lei prazul și tot atîta țelina…
– Doamne, unde-am ajuns…! Păi de unde atîția bani…?, se văită cetățeanul cel bicisnic…
Întîmplarea a făcut să ascult această discuție și, mai mult, să-i cunosc pe cei doi. Unul – încă drept ca stejarul – a fost funcționar la o instituție agricolă din oraș, celălalt – contabil la un fost I.A.S.
– Domnule – zise fostul contabil – ce țelină mai cultivam la noi…! Munți de țelină, domnule, munți de țelină… Și culmea, pe vremea aceea n-o luam mai deloc în seamă… Acum, mai cumpăr cîte o bucată, că ăștia o importă, cumpăr o felie, dau cinci mii și, cîteodată, zece mii…
– Sigur, acu’ ești bătrîn… Te întreții cu țelina… Că nu degeaba i se spune că-i viagra românească… Asta-i – interveni fostul funcționar agricol pe care l-am întîlnit, nu o dată, pe tarlalele fostului C.A.P din Săucești… Ce țelină se mai făcea și la Săucești! – mi se adresă…
Da, îmi amintesc, munți de țelină, vorba fostului contabil de la I.A.S Traian… Și nici eu n-o prea luam în seamă…
– Și prazul ăsta… Așa scump… Ăștia au înnebunit cu prețurile lor cu tot – continuă unul dintre convivi.
– Îți zic eu de ce, că văd că nu știi – i-o întoarse contabilul. Prazul ăsta, așa cum îl vezi mare și gros, e importat. Mi-a zis un cunoscător de aici, din piață, un ins simpatic, Săndel Macovei, că-i adus de prin Grecia sau Italia sau Polonia, dracu’ știe de unde… Da bine că nu sîntem olteni, că ăla ar muri de foame dînd atîția bani pe praz… Da, îmi spun. Omul are dreptate. Bine că nu sîntem olteni, că ăia dacă nu mănîncă într-o zi praz sînt flămînzi… Tot mai bune-s urzicile noastre culese de prin pădurea de la Buhoci sau de aiurea. Că, oricum, a venit primăvara… (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns