Eugen VERMAN
…Pătrunjel – frunze și rădăcini -, mărar, țelină – frunze și rădăcini -, morcov, păstîrnac, busuioc, usturoi, ceapă, roșii, ardei gras, ardei gogoșari, ardei capia, gogonele, castraveți, leuștean, hrean, nuci, struguri, prune, mere, pere, gutui, salată verde (tot mai rar), ridichi de toamnă…
…Lapte la sticlă de plastic – doi litri -, brînză de vaci, brînză de oi (amestecată), smîntînă, ouă „de țăran”, carne de berbec și de berbecuț, carne de vițel, carne tocată – pentru mici sau sarmale -, măruntaie (astea sus, la măcelăria care vinde carnea adusă de producători)…
…Măsline, lămîi, portocale, „grefe”, struguri de import, apoi cartofi albi și rozi, mai mari sau mai mici, din județul nostru sau din Covasna, apoi miere de albine și faguri și alte bunătăți produse de amintitele „muște”, apoi sacoșe din rafie sau din plastic, apoi flori de toate felurile, care îți încîntă inima și sufletul și te fac poet – discutați, asta, cu vestitul florar Constantin Sicu -, apoi…
…Comercianții. Femei și bărbați, producători direcți – adică fermieri -, sau intermediari, adică inși care cumpără de la producători și vînd la masa din piață, fețe zîmbitoare, hotărîte, taciturne, îngăduitoare, parșive, ochi blînzi, cuminți, lunecoși, înșelători, hulpavi, apoi lipovenii, oameni de prin părțile Pașcanilor, grădinari din tată-n fiu și negustori fără milă, neînduplecați, eu îi cunosc bine, în mahalaua unde m-am născut și am copilărit, din tîrgul meu, aceștia erau numeroși, aveau grădini, veneau, seara, cu ridichi de lună și le spălau într-un crac al Bistriței, noi intram în apă după ce plecau, și culegeam ridichile rămase pe fundul apei și le mîncam cu sare și așa mutam o cină, în rest oameni foarte harnici și la locul lor…
…Și lucrătoarele (sau lucrătorii) pieții, cu carnetele de chitanțe, funcționarii corecți și neînduplecați, taxa, vă rog, vai, e cam mare, zice o femeie, mai mult ca sigur în premieră la piață, ba nu-i deloc, zice doamna în halat, apoi banii se depun la casierie ș.a.m.d.
În concluzie: Piața. Unitate în diversitate. Locul unde, zilnic, cu speranțe, băcăuanul își drămuiește nivelul de trai. Și zilele și săptămînile și anii. Pentru că piața e veșnică…
Lasă un răspuns