Pentru a doua oară consecutiv după tragerea la care a fost cîștigată cea mai mare sumă dintr-un joc de noroc, extragerea de duminica trecută la jocul 6/49 s-a încheiat fără nici un cîștigător. Numerele extrase – 7, 26, 47, 48, 24 și 33 – nu s-au regăsit pe nici unul dintre biletele achiziționate pentru acest joc. În aceste condiții, suma pusă la bătaie pentru tragerea de duminică s-a reportat, iar suma de cîștigat pentru duminica următoare a ajuns astfel la 8,4 miliarde de lei. La categoria a doua au fost desemnați 13 cîștigători a cîte 206 milioane de lei, iar la categoria a treia a jocului, numărul cîștigătorilor a fost de 1.446. Cei care au ghicit patru dintre numerele extrase din urna de joc au intrat în posesia a cîte 2,6 milioane de lei.
Cît privește vînzările biletelor la agențiile loto din Bacău, acestea sînt în creștere față de săptămîna trecută, însă nici pe departe nu ating cotele înregistrate la tragerea din 2 februarie, cînd cîștigul la prima categorie a jocului 6/49 a fost de peste 53 de miliarde de lei. (C.B.)
Lasă un răspuns