Redescoperirea valorilor tradiției
Redescoperirea valorilor tradiției și spiritualității satului românesc este unul din obiectivele de prim rang vizate de Centrul Județean de Cultură Bacău. Prima manifestare de acest gen, să ne amintim, a avut loc pe 11 noiembrie 2001, cînd enoriașii din Luncani, comuna Mărgineni, s-au adunat la Biserica Vovidenia și au celebrat, cu credință și dragoste de Dumnezeu, 215 ani de atestare documentară a frumoasei bisericuțe de lemn creștinești. O frumoasă sărbătoare de suflet, desfășurată sub genericul: Tradiție- Cultură- Religie, într-adevăr o Triadă sacră a spiritualității românești.
Sperăm că asemenea întreprinderi de suflet vor continua în județul Bacău, parte a Moldovei în care bisericile trezesc prin arta lor arhitectonică și iconografică emoții artistice de adîncă intensitate spirituală. Cele mai vechi biserici din Moldova au fost construcții de lemn, înălțate ca niște blocuri din bușteni suprapuși orizontal, în jurul cărora se așezau ca metereze de pămînt și palisade unele întărituri. Se presupune, deși nu s-a păstrat nici o biserică de acesta din secolele XIV și XV, că ele erau alcătuite din trei încăperi: pridvorul (narthex), pronausul și naosul propriu-zis, cu o încheiere dreptunghiulară sau poligonală, spre răsărit, care cuprindea altarul. În același stil erau construite în acel timp bisericile din Maramureș și Transilvania. Sub Alexandru cel Bun (1400-1432), de care istoria Bacăului se leagă foarte mult, Țara Moldovei se găsea în întinderea ei cea mai mare, de la Carpații răsăriteni și pînă la Marea Neagră. Acest ținut încîntător a fost mereu încercat de războaie, incendii, pustiiri. De aceea, cele mai mari creații artistice ale sale – mănăstirile pictate în exterior – s-au născut în ceasurile cele mai grele, în furtunile produse de asalturile invadatorilor. Poate că tocmai trăirea acestor grozăvii și distrugeri a produs în oameni acel dor de liniște și de interioritate, care și-a găsit exprimarea în frumusețea arhitectonică și iconografică a bisericilor și mănăstirilor noastre sfinte. Omul, chinuit din toate părțile de primejdii și nevoi, contemplă în icoanele mîntuirii acea realitate indestructibilă, care corespunde celei mai profunde aspirații a lui și, în același timp, dă o expresie vie singurei certitudini susținătoare a vieții. Un cercetător german al vechilor noastre mănăstiri remarca: „(…) dar și oamenii acestui peisaj sînt copii cu ochi ce licăresc ca stelele, tineri plini de doruri și de elanuri, femei și bărbați bogați într-o adîncă experiență, ciobani înțelepți îmbrăcați în cojoace de oaie, plini de povești, cu ochii lucind hîtru, călugări și călugărițe ale multelor mănăstiri, cu priviri pătrunzătoare, pustinici bărboși care șoptesc sentințe ale Părinților. Nesecatele datini populare ale sărbătorilor lor arată că tainele credinței au fost primite de veacuri fără îngustări, dar au fost transfigurate de puterile vieții lor pămîntești, în curțile singuratice din Carpați…”. (prof. Wilhelm Nyssen).
Tradiție- Cultură- Religie este, de aceea, un program și un proiect generos, menit să reactualizeze toate aceste mărturii ale istoriei culturale și creștine locale, dovada de necontestat a locului deosebit de important pe care l-a ocupat creștinismul în viața locuitorilor de pe meleagurile băcăuane. Să îl susținem! (pr. prof. Constantin Leonte)
Lasă un răspuns