Comitetul Național pentru Situații de urgență a decis astăzi noi restricții, pentru a limita valul 5 al pandemiei de COVID-19. În spațiile publice pot fi purtate doar măști chirurgicale și FFP2, iar cele textile nu vor mai fi permise.
Potrivit hotărârii CNSU, masca de protecție de tip medical sau FFP2 va fi folosită, astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
Excepție fac următoarele categorii de persoane:
- a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
- b) persoanele care sunt singure în birou;
- c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
- d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
- e) vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public;
f) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.
De asemenea, se propune ca, pentru preîntâmpinarea afectării activității autorităților/operatorilor economici deținători de infrastructuri critice, prin acte administrative ale conducătorilor acestora, să fie dispuse măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 care să vizeze testarea săptămânală a tuturor angajaților, desfășurarea activității în schimburi sau ture cu evitarea contactului între acestea sau utilizarea unor măști cu un grad mai ridicat de protecție (FFP2) în zonele aglomerate.
Măsura este valabilă doar pentru angajații companiilor de stat și din infrastructura critică.
De asemenea, vor exista noi limitări pentru activitatea restaurantelor, pentru spectacole și evenimente sportive, în funcție de incidența din fiecare localitate în parte. Magazinele și restaurantele vor fi deschise până la ora 22.00.
La incidență sub 1 la mie, majoritatea activităților vor fi permise la o capacitate de 50%, pentru persoanele vaccinate, trecute prin boală sau care au un test COVID negativ. La incidență peste 3 la mie, capacitatea va fi de 30%.
Concertele și festivalurile în aer liber se pot desfășura cu cel mult 500 de spectatori, iar la mitinguri pot participa doar 100 de persoane.
Descarcă AICI Hotărârea CNSU
zed a zis
Personal m-am saturat de restrictiile astea impuse de prosti. Pleaca un bou si vine altul. Mastile FFP2 sunt mult mai scumpe si de asemenea de unica folosinta.
Pun si eu intrebarea: Copii sub 5 ani sunt cumva imuni sau nu pot raspandi virusul?
A trecut perioada sarbatorilor si e cazul sa fie tinuti acasa sau sa poarte masca.
Vrem sa combatem pandemia dar calul troian e acel soarec de gradinita.
zed a zis
Copiii*
Serios? a zis
Vrei sa poarte masca si copii sub 5 ani? Orice medic iti spune pe timpul iernii, sa nu tii fular la gura copilului (se dezvolta bacterii…).
Oricum regulile acestea se aplica doar la populatie, nu si la cei care ne conduc. Ei daca sunt sanctionati, doar platesc tot din banii nostri, deci nu e o problema daca ii sanctioneaza cineva
elena a zis
se vede ca probabil esti unu o..st fara copii. si e „copiii” si nu „copii” analfabetule! v-au indobitocit astia si nu mai ganditi…cum sa pui un copil de 2-3-4 ani sa stea cu masca pe gura si pe nas ma o…tule? la copii mici doctorii nu recomanda sa stea nici cu fularul pe gura, da ce sa pricepi tu din viata asta?!
adi a zis
Hotararile ilegale ale CNSU desfiintate de Curtea de apel Baau-dosarul nr. 283/32/2021)( vezi aici : https://www.luju.ro/curatenie-generala-curtea-de-apel-bacau-a-desfiintat-integral-hg-394-2020-privind-declararea-starii-de-alerta-si-toate-hotararile-de-guvern-privind-prelungirea-ei-pana-in-octombrie-2021-inclusiv-sentinta-a-fost-pronuntata-de-judecatorul-ioan-petrescu-acel)
sunt doar pentru catei….Nu au temei stiintific fiind bune doar ca recomandari !
Va amintiti cum dulaul Iohannis nu a fost amendat pt nepurtarea mastii ?( aici: https://adevarul.ro/locale/sibiu/cum-explica-politia-sibiu-faptul-iohannis-nu-fost-amendat-lipsa-mastii-atunci-mers-biserica-1_61ae2c355163ec42714b5396/index.html)
Deci cum stau treburile?
Jean a zis
Pai vom fi toti afara la activitati sportive nene, dar din alea de „dupa sarbatori”, pas mai grabit, nu alergat in spandex 😉
Denisa a zis
Jogging- ul este activitate sportiva pe care o putem practica farar masca pe alei, trotuare, parcuri s.a.m.d.
Cetatean a zis
Atunci nu se mai prinde Covidul. Daca alergam, nu are spor sa ne ajunga din urma. A scazut IQ-ul fantastic in ultimii ani.