Rețeta o avem de la „nea Ionel”, care o are de la mama lui, fiind o mîncare tradițională din comuna Corbasca. Aici, localnicii scot cu plasele pește mărunt, fără valoare economicã (bibănaș, „țigancă”, cărășei), pe care îl folosesc pentru această mîncare picantă și gustoasă. Uneori sînt folosiți pești mărunți, scoși din ghiolurile rămase după revărsări sau canale secundare izolate de rîu.
Ingrediente: două cepe, doi ardei grași, doi ardei iuți, 2-3 roșii, 2-300 g pește mărunt. Legumele se taie fideluțe. Se călesc cu 1-2 linguri de ulei. Se adaugă sare, piper, boia de ardei dulce. Se adaugă apă cît să cuprindă legumele, apoi se fierb la foc mic. După ce legumele au fiert, se adaugă 2-300 g pește mărunt. După adăugarea peștelui, se mai fierbe cinci minute. Se potrivește de sare și piper. Poftă bună!
Lasă un răspuns