Un tânăr de 20 de ani din județul Neamț a fost reținut după ce poițiștii băcăuani au găsit în autoturismul său 22. 000 de țigarete de contrabandă. Flagrantul s-a petrecut marţi seara, în jurul orei 21.00, când polițiștii au l-au depistat în trafic, pe DN 15, în localitatea Hemeiuș, pe tânărul care transporta, cu un autoturism, mai multe cartuşe cu ţigări, pentru care nu deținea documente legale de provenienţă. În interiorul autoturismului, polițiștii au identificat 1.100 de pachete de țigări cu timbre fiscale de Republica Moldova și Ucraina, care au fost ridicate în vederea confiscării. În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, iar autoturismul a fost indisponibilizat în vederea cercetărilor. Tânărul de 20 de ani a fost reţinut şi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.
Florin CRACIUN
Lasă un răspuns