Constructorii de masini unelte din Bacau au ramas o familie. O dovedesc intilnirile pe care le-au avut si le au, periodic, odata la zece ani, de la un timp odata la cinci ani, chiar daca fabrica lor, un brand international, are acum alt nume, alt proprietar si alte perspective. Ei, cei care au infiintat fabrica, cei care i-au facut un nume, un brand cum spunem astazi, desi plecati, majoritatea, prin alte lumi, dupa alte rosturi in viata, nu au uitat inceputurile si, mai ales, nu au uitat ca au format, cindva, o familie. La sfirsitul saptaminii trecute s-au reunit din nou, pentru a sarbatori 40 de ani de atunci.
Cu numai cinci ani in urma remarcam, la un eveniment similar, cit de distinsi, de demni, desi trecuti pe sub aerul vremii, au ramas cei de la fosta Intreprindere de Masini Unelte (IMU) Bacau, astazi World Machinery Works. Acum, dupa cinci ani, i-am vazut la fel. Si la fel de emotionati cind au dat ochi in ochi cu fostii colegi de birou sau de sectie si, mai ales cu prietenii de demult. Multi dintre fauritorii de masini unelte de altadata sint acum figuri publice – oameni de afaceri, fosti sau actuali demnitari, profesori si cite altele, trecuti prin profesii si functii care i-au facut si mai cunoscuti. Iar o buna parte dintre ei au venit si la intilnirea de 40 de ani.
Dar, parca in acest an au fost ceva mai grabiti. Poate in spiritul vremii, care ne-a facut pe toti mai grabiti, mai pragmatici, mai adaptati curentelor moderne care cer renuntarea la detalii. Veteranii de la IMU nu au uitat, insa, de poza de grup – amintire de nepretuit peste ani – si nici de cele citeva imagini care mai putut fi adunate intr-un film in care au revazut crescind fabrica lor, ca din pamint, de la prima lopata
de beton pusa la temelia intreprinderii, in 1971. Figuri surizatoare, ingindurate sau melancolice ne priveau din alb-negrul imaginilor, oameni tineri, linistiti, oameni care aveau un rost. I-am vazut, astfel, cum erau si la munca si la distractie, in excursii memorabile, in citeva colturi de Europa, la Nisipurile de Aur – in ’84, la Bratislava si Budapesta – in ’83, la Moscova si Berlin – in ’86, dar si intr-o croaziera, pe Marea Neagra – in ’83.
Inginerul Dan Onica a ramas, pentru veteranii de la IMU, sufletul „intilnirilor”. Unii spuneau ca asa a fost de cind il cunosc. El l-a invitat, si in acest an, primul la cuvint in fata intregii reuniuni, pe cel dintii director al fabricii, Vasile Talpa, apoi pe fostul inginer sef, profesorul universitar de astazi, Dumitru Bontas, si pe cel care un deceniu a stat la cirma intreprinderii, Vasile Gogu. „Bucurie mai mare decit aceea sa-ti revezi fostii colegi nu exista – a spus Dumitru Bontas. La multi ani tuturor!”.
Lasă un răspuns