Consiliul Local Bacău a respins, ieri, includerea Rezervei de apă a municipiului în domeniul public. Votul de abținere al aleșilor opoziției i-a provocat primarului Lucian Daniel Stanciu Viziteu o reacție furioasă, pe Facebook, unde i-a acuzat că „blochează rezerva de apă”. Investiția a fost de la început subiectul unor scandaluri, iar CRAB a reclamat deseori probleme în costruirea instalației, al cărei proiect a fost schimbat. Reamintim să dosarul penal a fost închis, după ce Primăria Bacău a transmis un document în care se susține că Rezerva este în regulă.
„Rezerva de apă a municipiului Bacău a fost recepționată conform legii! Normal ar fi fost ca investiția să fie inclusă în domeniul public al municipiului pentru a putea fi ulterior predată în administrarea/gestionarea S.C. CRAB S.A., astfel încât să poată furniza apă locuitorilor orașului în cazul nefericit al unei avarii. Din păcate, pentru politrucii urbei, băcăuanii sunt importanți și contează doar în campanii electorale. Sănătatea și apa potabilă nu au nicio valoare pentru unii dintre aleșii locali”, a susținut primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu.
„Un document nu ține loc de apă la robinet!”, a replicat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău și al ADIB, asociația tutelară a CRAB.
„Avem o conductă de aducțiune (Valea Uzului) care a nenorocit şi nenoroceşte oraşul Bacău prin avarii şi defecțiuni – care a stat perfect în acte, dar plină de cusururi şi greşeli de execuție pentru care nu plăteşte nimeni. NU aș dori să avem şi o Rezervă de apă perfectă în acte, dar la fel de plină de hibe şi neconformități care, odată pusă în funcțiune, ar fi la fel de „trainică” precum aducțiunea”, a declarat Ivancea.
Îmi doresc o Rezervă capabilă să funcționeze la parametri din contract şi care să acopere toate nevoile oraşului în privința furnizării apei!
Funcționarii publici care îşi pun iscălitura pe procesul verbal al unei recepții, vizând o lucrare finanțată din bani publici, au obligația să apere – cu prioritate – INTERESUL PUBLIC, din acest motiv se numesc funcționari PUBLICI și nu privați, cu atât mai mult cu cât, în cazul de față, vorbim despre infrastructura critică a oraşului.
– Valentin Ivancea, președintele CJ și al ADIB
MIHAI TRAIAN a zis
CRAB este nenorocirea Bacaului.Trebuie neaparat sa se faca modificari serioase in aceasta societate.
Carmen a zis
Nenorocirea Bacaului a fost cel care a construit in primul rand conducta de la Valea Uzului pana in Bacau si apoi,de nerod ce a fost,a lasat in paragina fosta sursa de apa a orasului!
bautorul de apa a zis
In cazul unor opinii deosebite Inspectoratul in constructii ar trebui sa-si spuna cuvantul. Asteptam cu interes solutia data de doamna Enache sefa inspectoratului.
contribuabil a zis
In caz ca nu ati inteles inca, suntem pe cont propriu. Nu mai asteptati nimic de la nimeni! nu o sa avem apa, autostrazi,servicii medicale de calitate nici in privat nici la stat, locuri la gradinite si crese, curatenie…bun simt. Vreti civilizatie, nu reusiti singuri aici, solutia e afara. Spre rusinea mea ii desconsideram pe cei care au plecar cu ani buni in urma, acum regret gestul si faptul ca am fost naiv si am ramas in mizeria asta. CRAB=PSD=PNL=USR+AUR=mizerie=hotie=dezgust…
Cetatean a zis
Cu totii regretam ca am ramas pe aceste plaiuri.