Cântăreţul portorican Ricky Martin şi-a recunoscut homosexualitatea într-o scrisoare publicată pe site-ul său internet, considerând-o ca pe un „dar” de la viaţă şi afirmând că acest „coming out” a fost rodul unui lung „proces foarte intens şi dureros” dar „eliberator”.
„Sunt mândru să spun că sunt un homosexual norocos”, scrie cântăreţul în vârstă de 38 de ani, tată a doi gemeni născuţi dintr-o mamă purtătoare/surogat în 2008.
Artistul face aceste confesiuni pe pagina sa „www.rickymartinmusic.com” cu titlul „În ultimele luni am hotărât să îmi scriu memoriile” şi spune că această decizie „importantă” l-a ajutat să scape de „o periodă lungă de încărcare” sufletească şi că „anii de tăcere şi de reflecţie m-au făcut mai puternic şi mi-au reamintit că toleranţa trebuie să vină din interior”.
„Azi îmi accept homosexualitatea ca pe un dar de la viaţă… şi mă simt binecuvântat să ştiu cine sunt eu de fapt”, afirmă Ricky Martin.
Născut la sfârşitul anului 1971 la San Juan, capitala Puerto Rico, stat din Caraibi asociat Statelor Unite, Ricky Martin, pe numele său real Enrique Jose Martin Morales, a început cariera sa solo în 1991 după o adolescenţă petrecută în „boy’s band” latino „Menudo”.
El a vândut de atunci circa 35 de milioane de albume, mai ales mulţumită cântecelor „Maria /Un, dos, tres/”, „Livin’ la vida loca” şi „The Cup of Life”/”La copa de la vida”, imn al Mondialului de fotbal 1998. AGERPRES
Lasă un răspuns