Primăria municipiului Bacău a fost din nou premiată. De data aceasta, premiul s-a acordat la gala premiilor Revistei Române de Administrație Publică Locală.
În cadrul acestui eveniment, primarul Romeo Stavarache a obținut distincția de cel mai bun primar de municipiu reședință de județ din România. Premiul a fost obținut pentru proiectele întocmite și sumele atrase de municipalitate. La stabilirea ierarhiei s-a ținut cont și de complexitatea proiectelor și a domeniilor de intervenție a administrației publice locale băcăuane.
„Sunt onorat de această nouă distincție. Ca și la precedentele premii obținute, și pe acesta îl dedic băcăuanilor, fără de care nu putem să existăm ca administrație locală. Mă bucură să văd că proiectele noastre prind contur și că eforturile de a construi pe termen lung sunt apreciate”, a declarat Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău. (Ștefan POPA)
Lasă un răspuns