Bradul de Craciun din municipiul Bacau a fost aprins in cursul dupa-amiezii de simbata. In piateta din fata Casei de Cultura „Vasile Alecsandri” au venit sute de copii insotiti de parinti si bunici.
Bucuria a fost maxima cind dupa o zi cu ceata si mohorita s-a asternut ninsoarea, creind cu adevarat o atmosfera specifica sarbatorilor de iarna. Nici pana de curent nu a reusit sa strice voia buna. Primarul Romeo Stavarache a tinut sa fie alaturi de toti cei prezenti in Piata Tricolorului cu ocazia aprinderii Bradului de Craciun.
De la petrecere nu a lipsit Mos Craciun, renii mosului sau craciunitele. Participantii la eveniment au putut asculta un frumos concert traditional, cu ocazia sarbatorilor de iarna, sustinut de elevi foarte talentati din oras.
Spectacolul de obiceiuri, datini si colinde a fost sustinut de elevii de la Liceul de Arta „George Apostu” si de cei de la Palatul Copiilor, precum si de de grupurile Boboceii si Scoala Stelutelor. Invitatul special care i-a colindat pe bacauani a fost artistul Ducu Bertzi.
Bucuria celor mici a fost completata de intilnirea cu Mos Craciun, care a venit pe scena special amenajata in piateta, si care, impreuna cu ajutoarele sale a impartit jucarii si dulciuri pentru cei mai cuminti copii. (Claudiu TANASESCU)
Lasă un răspuns