„Expofil 60-Bacău 2013” s-a deschis, ieri, 11 septembrie, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”. Evenimentul este organizat de Asociația Filateliștilor „Grigore Pascu”, alături de Lions Club „Sfântu Gheorghe” Bacău. Acesta a început prin discursuri, prezentarea exponatelor, urmate de înmânări de Diplome de Excelență unor membri ai acestor organzații și colaboratorilor apropiați.
Cuvântul de deschidere i-a aparținut lui Ion Catană, vicepreședintele Federației Filateliștilor din România și vicepreședinte al asociației băcăuane, urmat de Ioan Balcan, președintele în exercițiu al Lions Club „Sfântu Gheorghe” șI de președintele de onoare al Asociației “Grigore Pascu”, Ioan Micu, decanul de vârstă al mișcării Lions din România, cunoscut în club ca „Tata Pac”. „Aici puteți vedea felul în care a evoluat tariful poștal – a spus Ioan Catană -, precum și monografii ilustrate din diferite perioade, monezi, colecții filatelice șI altele asemenea”.
„În anul 2017, Clubul Lions „Sfântu Gheorghe” va edita un timbru omagial care va marca cei 100 de ani de la inițierea mișcării Lions în lume” – a spus și Ioan Balcan. De asemenea, Ioan Micu a precizat că această expoziție diferă de celelalte prin faptul că nu se oferă premii speciale pentru exponate.
În cadrul expoziției, publicul băcăuan poate descoperi diferite colecții de cărți sau întreguri poștale, monezi și bancnote cu Ștefan cel Mare, monografii ilustrate cu aviația băcăuană, Centrul Aeronautic din Bacău, vederi cu George Enescu și multe altele.
Prima zi de prezentare a expoziției a fost deschisă și încheiată cu imnurile României, SUA și al mișcării lionistice.
Expoziția va fi deschisă până pe 17 septembrie și este evenimentul care precede deschiderea celei de a XII-a ediții a manifestărilor anuale „Toamna Colecțiilor”, cu prezentări de filatelie de antichități, cartofilie și numismatică. Raluca COTFAS
Lasă un răspuns