• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Top Story / VIDEO S-a semnat cu Romprest contractul de transport al gunoiului în județul Bacău

VIDEO S-a semnat cu Romprest contractul de transport al gunoiului în județul Bacău

Ziarul de Bacau 6 mai 2015 Un comentariu

LikeShare

Deșeurile din 65 de localități ale județului Bacău vor fi colectate și transportate de Compania Romprest Service SA, câștigătoarea unei proceduri de achiziții îndelung contestate de concurența locală.

conferinta de presa

Contractul pentru „Delegarea serviciului de colectare şi transport al deşeurilor municipale în judeţul Bacău” a fost semnat azi, la sala de ședințe a Directiei Agricole Bacău, între reprezentanţii celor două părţi, Dragoş Benea, preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău, în calitate de Autoritate Contractantă, şi Sorin Velicu, director operațional al SC Compania Romprest Service SA.

SC Compania Romprest Service SA, desemnată căştigătoare în urma licitaţiei lansate în primăvara anului 2014, va colecta și transporta deşeurile din 65 de localităţi ale judeţului Bacău pe o perioadă de 8 ani.

Colectarea şi transportul deşeurilor se va realiza pe trei fluxuri: deşeurile reciclabile vor fi transportate la staţiile de sortare de la Oneşti, Moineşti şi Bacău, deşeurile biodegradabile din mediul urban vor fi transportate la staţia de compostare de la Oneşti, iar deşeurile reziduale vor ajunge fie direct pentru zona 1, fie prin intermediul staţiilor de transfer de la Găiceana, Bereşti Tazlău sau Oneşti la depozitul conform de la Bacău.

Operatorul va avea la dispoziţie o serie de echipamente achiziţionate prin POS Mediu: peste 19.500 de pubele din plastic pentru deşeuri biodegradabile de 120 l, peste 71.700 de pubele din plastic pentru deşeuri reziduale în mediul rural de 120 l, aproape 300 de containere clopot de 3 m³, aproape 100 de containere clopot de 1,1 m³ şi peste 4.100 de 1,1 m³ de containere de plastic pentru hârtie/carton, plastic şi sticlă.

Proiect întârziat de contestații

Președintele Dragoș Benea a detaliat etapele din proiectul de management al deșeurilor, în valoare de circa 36 de milioane de euro, desfășurate până acum și a explicat de ce n-au fost incluse toate localitățile județului. „Pentru municipiul Bacău și celelalte 22 de localități, este o situație mai specială, în sensul că, deși trebuia organizată licitație, se merge pe prelungirea unui contract din 2010”.

Investițiile efective în cadrul acestui proiect au fost finalizate de anul trecut, dar „s-a pierdut timp important din cauza celor care au încercat să ne creadă nepregătiți, pe cei de la ADIS”, a spus Benea, referindu-se la contestațiile făcute de Soma Bacău și Servsal Onești. „Sper ca Romprest să fie un partener corect și eficient, capabil să facă față acestei acțiuni de colectare a deșeurilor din 65 de localități din județul Bacău, a mai apreciat președintele Dragoș Benea.

Peste 250 de locuri de muncă pentru localnici

Sorin Velicu, director operațional al SC Compania Romprest Service SA, a precizat că firma pe care o reprezintă derulează contracte similare în alte 38 de localități, dintre care două sunt sectoare ale Bucureștiului. Ca forță de muncă pentru colectarea și transportul deșeurilor,  Compania Romprest Service SA va angaja circa 250 de localnici, în diferite grade de calificare.

Cele mai mari probleme care se întrevăd sunt cele de colectare selectivă, care vor fi combătute prin intense campanii de informare, după cum au afirmat reprezentanții companiei de salubrizare. Firma va avea 4 baze, în Onești, Berești Tazlău, Găiceana și Bacău, unde vor fi și birouri, și garaje. Sedii de contractare se vor înființa în Moinești și Comănești.

Directorul Sorin Velicu a dat asigurări că ancheta pentru care DIICOT a făcut o serie de percheziții „nu vizează firma, ci persoane fizice”.

La ora desfășurării conferinței de presă, nu se cunoșteau detalii ale infracțiunilor cercetate de procurori, însă ulterior, s-a comunicat că și Romprest ar avea probleme cu legea.

Primarii localităților din ADIS sunt nelămuriți

Mai curioși decât ziariștii au fost primarii de localități membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS) și beneficiare ale proiectului. Unii dintre edili au pus întrebări și s-au contrazis cu președintele Dragoș Benea pe teme care, teoretic, ar fi trebuit lămurite încă de la intrarea în ADIS. Cea mai spinoasă problemă este taxa de salubritate, pe care trebuie să o plătească fiecare cetățean, indiferent dacă are sau nu loc de muncă, ceea ce în mediul rural ar putea fi o povară prea grea.

Detalii, pe filmarea conferinței de presă de azi:


Într-un comunicat de presă al Consiliului Județean Bacău, se arată că finalizarea la timp şi cu succes a obiectivelor contractului de furnizare va contribui decisiv la îndeplinirea ţintelor şi obiectivelor asumate prin Tratatul de Aderare al Romaniei la UE în ceea ce priveşte reciclarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje care prevăd colectarea separată în anul 2016 a 3.000 tone deşeuri de sticlă, 5.000 tone deşeuri de hârtie şi 13.000 tone deşeuri de plastic.

Datele arată că ponderea biodegradabilelor în deşeurile menajere este de 60% în mediul urban şi de 71% în mediul rural şi că un locuitor generează zilnic în jur de 1 kg de deşeuri în mediul urban şi 0,5 kg în mediul rural. De aceea, pentru a atinge ţintele impuse în domeniul reducerii deşeurilor biodegradabile depozitate, populaţia judeţului Bacău va trebui să colecteze separat 91.000 tone deşeuri biodegradabile în 2016.

LikeShare

Din categoria: Top Story Etichete: ADIS Bacau, Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara pentru Salubrizare, Bacau, Comanesti, Compania Romprest Service, Consiliul Judetean Bacau, Dragos Benea, Onesti, Romprest, Servsal, Soma

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Bărbat bănuit de furturi din locuințe, identificat și reținut de polițiști. A spart și locuința unei femei de 67 de ani

Buhuși: Percheziții domiciliare la hoți de lemne. Ei au furat și camerele de supraveghere din zona pădurii Ciolpani

VIDEO: Sponsorizări și donații de peste 67.000 de euro la Gala FSC. Vezi cine sunt laureații celei de a XXII-a ediții

Mii de români sunt așteptați la Noaptea Muzeelor 2025

Anunț de mediu

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • fairy la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • Adrian la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • SEPTEP la Foto: Zeci de băcăuani s-au mobilizat pentru Nicușor Dan în centrul orașului, în penultima zi de campanie
  • Arian la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • Diana la Foto: Zeci de băcăuani s-au mobilizat pentru Nicușor Dan în centrul orașului, în penultima zi de campanie

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău